Ce poți face pentru a obține o pensie alimentară corectă pentru copilul tău. „În România noi avem și o problemă de mentalitate”

Ce poți face pentru a obține o pensie alimentară corectă pentru copilul tău
Ce poți face pentru a obține o pensie alimentară corectă pentru copilul tău. „În România noi avem și o problemă de mentalitate”

Află din rândurile următoare ce poți face pentru a obține o pensie alimentară corectă pentru copilul tău.

Legislația din România este prevăzută ca ambii părinți să se ocupe de creșterea și asigurarea unui venit necesar pentru buna dezvoltare a copilului, chiar și în cazul în care cei doi copii divorțează.

Astfel, în cazul în care părinții divorțează, iar copilul rămâne cu unul dintre părinți, celălalt părinte, fie că vorbim de tată sau mamă, este obligat să asigure o pensie alimentară copilului până la împlinirea vârstei de 18 ani.

În cadrul emisiunii „Dimineața cu noi”, difuzată pe Kanal D, avocatul Adrian Cuculis a oferit mai multe informații despre pensia alimentară, care sunt drepturile copiilor în contextul separării părinților și ce putem să facem pentru a obține o pensie alimentară corectă pentru copilul nostru.

Cât trebuie să plătească un părinte pensie alimentară pentru copilul său?

Citește și: Ce presupune procedura de divorț. „S-au rupt niște lucruri în relațiile de familie”

Potrivit specialistului în domeniu, părintele care plătește pensie alimentară trebuie să asigure 25 % din veniturile sale minorului, atunci când vorbim despre un singur copil.

În cazul în care este vorba de mai mult de un copil, se stabilesc sume astfel încât să nu depășească 50% din venitul părintelui respectiv.

În cazul părinților care nu au declarat niciun venit, pensia alimentară se calculează în funcție de minimul pe economie.

„Nu există varianta nu am niciun venit, nu plătesc nimic. Există însă varianta să fii decăzut din drepturile părintești pentru că nu ești în regulă și nu poți să ai această calitate de părinte, dar ești obligat în continuare să îți plătești aceste obligații către copiii minori.”, spune specialistul în domeniu.

De asemenea, el le atrage atenția și părinților care se ocupă de creșterea și educația copilului și nu vor să accepte niciun ban din partea celuilalt părinte, din orgoliu sau alte motive.

„Doamnelor, domnilor, nu sunt banii voștri. Sunt banii copiilor. Acele drepturi sunt ale copiilor și nu avem dreptul să renunțăm la ele. Nu vrem să-i luăm noi pentru copil, îi punem într-un cont și atunci când copilul împlinește vârstă majoratului se poate folosi de ei.”, explică specialistul în domeniu.

Ce poți face pentru a obține o pensie alimentară corectă pentru copilul tău

Citește și: Cum îi explicăm adolescentului că părinții divorțați au o altă relație? „Copilul trebuie să înțeleagă situația și să fie conștient că părintele este fericit și în siguranță.

Din păcate, există mulți părinți care după ce divorțează nu se mai preocupă nici de creșterea și educația copilului rezultat din căsnicia respectivă și nici nu îi asigură resursele financiare necesare pentru dezvoltarea acestuia.

În acest caz vorbim despre părinții care fie nu plătesc niciun ban copilului, sau plătesc mai puțin decât ar trebui.

Citește și: Aproape 2,8 milioane de pensionari primesc bani în plus în decembrie. Ce sume vor intra în buzunarele seniorilor - wowbiz.ro

Citește și: Ce s-a întâmplat între Alexandra și Emanuel când NU AU FOST FILMAȚI?! Concurenta din "Casa Iubirii" scoate la iveală DETALII NEȘTIUTE de la date: "Am rămas doar noi, nu era nicio cameră. În momentul ă

„Părinții care își ascund banii o fac destul de simplu de multe ori. Fie fac niște afaceri în care nu sunt trecuți ei în actele firmei și atunci vorbim despre persoane interpuse și dacă reușim să facem dovada aceasta că banii dintr-o anumită firmă ajung la mama sau la tatăl respectiv, atunci putem să-i creștem acea cotă de contribuție.”, explică specialistul în domeniu.

De asemenea, există și părinți care lucrează în afara țării și la nivel național nu au declarat niciun venit. În acest caz, este necesar ca părintele care solicită pensie alimentară să intenteze un proces și să specifice unde lucrează părintele respectiv.

Desigur, că aici vorbim despre o situație complexă, care poate presupune multe resurse, atât financiare, cât și de timp.

„Poate ai nevoie de un detectiv particular, poate ai nevoie de niște martori care să vină să declare. Eu cred că orice acțiune de genul acesta trebuie să înceapă pe cale amiabilă.”, spune specialistul în domeniu.

Astfel, ambii părinți trebuie să înțeleagă că indiferent dacă mai formează un cuplu sau nu, în primul rând, amândoi sunt părinții copilului respectiv. De asemenea, pe lângă susținerea emoțională, fiecare dintre ei trebuie să îi asigure copilului respectiv o susținerea financiară, care să contribuie la asigurarea condițiilor optime și la dezvoltarea acestuia în mod corespunzător. 



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Horoscop 12 noiembrie 2026: O zodie are parte de noroc în dragoste!

Cristina Bâtlan s-a căsătorit! Cum arată cea mai discretă mireasă din showbizz-ul românesc FOTO

Aproape 2,8 milioane de pensionari primesc bani în plus în decembrie. Ce sume vor intra în buzunarele seniorilor

Ce s-a întâmplat între Alexandra și Emanuel când NU AU FOST FILMAȚI?! Concurenta din "Casa Iubirii" scoate la iveală DETALII NEȘTIUTE de la date: "Am rămas doar noi, nu era nicio cameră. În momentul ăla..."

Alertă cu bombă în cel puțin 300 de școli din Italia. Elevii și profesorii au fost evacuați după ce au primit mesaje de amenințare

Cine este, de fapt, Angello, noul concurent din „Casa iubirii”! A venit pentru... Vezi mai mult

Știrea momentului în România


Video

Clipul zilei pe kfetele.ro