Ce meserie și-ar dori Ilinca Simion să urmeze fiul ei și ce a spus George Simion când a auzit că va fi băiat. “Toți de pe lângă noi au ținut minte fraza asta.”

Ce meserie și-ar dori Ilinca Simion să urmeze fiul ei și ce a spus George Simion când a auzit că va fi băiat. “Toți de pe lângă noi au ținut minte fraza asta.”

Ilinca Simion a vorbit despre ce anume și-ar dori să facă fiul ei mai departe.

După ce George Simion a ajuns la turul al doilea al alegerilor prezidențiale, atenția s-a îndreptat automat și spre familia lui, dar și spre cine l-a susținut în toată această perioadă, unul dintre susținătorii principali fiind chiar soția acestuia, Ilinca Simion.  Cei doi s-au căsătorit în 2022, într-o ceremonie grandioasă, la care au participat aproape 10.000 de persoane. Acest eveniment a intrat atunci imediat în atenția publicului, iar la acea vreme, Ilinca era studentă la Drept și s-a implicat activ în activitățile de campanie, ulterior a făcut studii masterale în domeniul juridic. Invitată în cadrul podcastului Legende urbane, Ilinca Simion și-a deschis sufletul și a vorbit despre familie, carieră, dar și copil, fiind întrebată dacă și-ar dori ca acesta să urmeze drumul politic în viață.

Aceasta a mărturisit că și-ar dori pentru el să fie pilot sau doctor, însă libertatea de alegere a existat și va exista întotdeauna în casa ei.  “Eu nu mi-aș dori să facă politică sub nicio formă, dar la noi în casă e despre libertatea de a alege. Nu îngrădește nimeni drepturile nimănui. Adică să ne înțelegem, mie mi-ar plăcea să fie pilot, să fie doctor. Pur și simplu mi-ar plăcea mie să facă asta. (nr. Să fie pilot).  Mi se pare o meserie de-a dreptul care te cizelează cu totul. Adică efectiv trebuie să știi ce să faci și cum să faci.”, a povestit soția lui George Simion.

Ce a spus George Simion în momentul în care a aflat că va avea băiat

Citește și: Cum l-a cunoscut Ilinca pe George Simion. Soția politicianului spune dacă a fost dragoste la prima vedere. “Vorbeam foarte mult prin mesaje, doar că nu apucam să ne vedem pentru că el era prin țară.”

George Simion și fiul [Sursa foto: Facebook]

Citește și: George Simion a arătat tuturor ce declarație de avere deține. Ce sumă a obțin politicianul la nunta lui

În momentul în care Ilinca Simion  a anunțat că va avea băiat, George a spus la acea vreme că va fi copilul partidului, iar toți cei din jurul lor au ținut minte aceste afirmații, așa că petrec timp cu el indiferent unde ar merge cei doi.  “Nu știu dacă știi, dar când am anunțat că o să fie băiat, George a zis în discursul lui de atunci că este copilul partidului. Trebuie să ne ajutați și voi. Și atunci, toți de pe lângă noi au ținut minte fraza asta. Dacă mă duc la Constanța, toată lumea îl ia și-l plimbă, dacă mă duc la Suceava, la fel, dacă mă duc la Cluj, la fel.”, a mai povestit Ilinca Simion.

Citește și: Un depozit de uleiuri și mase plastice din Lumina a fost cuprins de foc! În operațiunea de stingere au fost mobilizate echipaje din trei județe- kanald.ro

Citește și: Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...- stirilekanald.ro

Ilinca Simion și George Simion [Sursa foto: Facebook]



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

George Simion a arătat tuturor ce declarație de avere deține. Ce sumă a obțin politicianul la nunta lui

Gravide la 40+ ! FOTO Actrițe celebre, în apariții inedite cu burtica la vedere

„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor

ANUNȚUL NEAȘTEPTAT făcut de Iosif. Toți cei care l-au susținut pe fostul concurent din Casa Iubirii se întreabă același lucru: CUM VA REACȚIONA Lucia când va vedea: "Când o trăiești lângă..."

VIDEO Un gest aparent romantic a stârnit indignare și a declanșat o anchetă penală pe Transfăgărășan

Valentin și Daniela, în lacrimi! Andreea Mantea face anunțul: „A sosit momentul...”. Aflați ce se întâmplă cu concurenții în gala din „Casa iubirii” de duminică, 9 august, de la 16:00 și 19:00, la Kanal D

Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro