Ce mesaj i-a transmis Marina Voica fostului iubit, Laurențiu Cazan, de ziua lui. S-au despărțit de peste 30 de ani, dar au o relație specială: “Va fi toată viața în sufletul meu!”

Ce mesaj i-a transmis Marina Voica fostului iubit, Laurențiu Cazan, de ziua lui. S-au despărțit de peste 30 de ani, dar au o relație specială: “Va fi toată viața în sufletul meu!”
Ce mesaj i-a transmis Marina Voica fostului iubit, Laurențiu Cazan, de ziua lui. S-au despărțit de peste 30 de ani, dar au o relație specială: “Va fi toată viața în sufletul meu!”

De curând, Laurențiu Cazan a împlinit vârsta de 68 de ani, iar Marina Voica i-a transmis și ea un mesaj.

Marina Voica surprinde de fiecare dată cu aparițiile sale, fiind extrem de elegantă și rafinată atunci când pășește în lumina reflectoarelor. Continuă să încânte publicul atunci când este invitată în emisiuni sau la evenimente și nu și-a pierdut nicio secundă pofta de viață cu care a devenit cunoscută. În vârstă de 89 de ani, artista are o întreagă poveste în spate, iar pentru cei care vor să păstreze legătura cu ea, o urmăresc cu drag în mediul online.

Mesajul Marinei Voica pentru fostul iubit, Laurențiu Cazan

Citește și: Cum și-a petrecut Marina Voica, noaptea dintre ani? Obișnuia să fie mereu plecată de acasă cu ani în urmă, însă lucrurile s-au schimbat odată cu înaintarea în vârstă!

Laurențiu Cazan

Laurențiu Cazan

[Sursa foto: Facebook]

Citește și: Marina Voica, despre cum a perceput bărbații din viața ei! „Eu nu sunt un cadou pentru un bărbat!”

De curând, Laurențiu Cazan și-a serbat ziua de naștere. În vârstă de 68 de ani, acesta a primit și o urare specială de la Marina Voica, în cadrul unui interviu pentru Click. Chiar dacă s-au despărțit în urmă cu mai bine de 30 de ani, aceasta nu l-a uitat și au o legătură specială. „L-am sunat de ziua lui de naștere, așa cum o fac în fiecare an, dar și el mă felicită de ziua mea, în septembrie. Îi doresc sănătate și împliniri pe plan profesional, deși văd că are mare succes, are concerte, are fani. Oricum, orice solist va mai apărea pe piață, nu cred că va mai fi altul talentat ca Laurențiu. Are o voce incredibilă, este și un foarte bun instrumentist. Chiar dacă ne-am despărțit, va fi toată viața în sufletul meu, între noi este o legătură sufletească pe viață. De ce nu ar fi așa, dacă ne-am iubit cândva?”, a spus artista pentru sursa citată. În urmă cu ceva timp, în cadrul unui alt interviu, artista a vorbit și despre povestea lor de dragoste. „Orice ar spune lumea, Laurențiu m-a iubit. Altfel, aș fi simțit și nu m-aș fi combinat cu un bărbat atât de tânăr. Ne-am iubit unul pe altul, într-un fel special, în care muzica ne lega și mai tare. Am cântat mult timp împreună. Pentru mine Laurențiu este un geniu muzical.”, menționa Marina Voica.

Laurențiu Cazan

Laurențiu Cazan

[Sursa foto: Facebook]

Citește și: EXCLUSIV | Ramona Manole a spus marele DA! Imagini spectaculoase de la cununia civilă a artistei cu Paris, alesul inimii ei - wowbiz.ro

Citește și: Ce a făcut sora Valentinei după prelungirea ARESTULUI PREVENTIV al lui Vlad Băltățeanu?! Este de-a dreptul DUREROS la ce gest a recurs: "Viața te surprinde când..." - radioimpuls.ro

Tot pentru sursa amintită, în cadrul unui interviu, și Laurențiu Cazan a mărturisit doar cuvinte de laudă despre Marina Voica, pe care o vede și acum ca pe o femeie învăluită în mister. Acesta a vorbit și despre o întâlnire de pe scenă, în urmă cu patru ani. „Așa cum i-am spus ei de multe ori, v-o spun și vouă acum: cu toate că lumea o cunoaște de zeci de ani din concerte, radio, televiziune, presă, eda este și va rămâne „marea necunoscută”. E bine sau nu?…Cine știe? Poate, într-un fel, este în avantajul unui artist să fie cumva învăluit de mister, de taină… Asta dă și mai mult farmec personalității acestuia. Am spus mereu că o femeie adevărată trezește și mai mult interes celor din jurul ei, cu cât va fi percepută ca făcând parte din acea zonă…a misterului, a tainei…lăsând să se înțeleagă tocmai faptul că întotdeauna vei mai avea ceva de descoperit la ea. A fost ceva spontan, nu am pregătit din timp acest moment artistic. Ne-am bucurat de reîntâlnire și am cântat împreună pentru public. Mai vorbim la telefon, dar nu ne mai văzusem de vreo 20 de ani. Publicul a apreciat duetul nostru.”, a declarat Laurențiu Cazan, pentru sursa menționată anterior.



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Marina Voica, despre amintirile din prima căsătorie! "L-a pus tata să jure, pe Marcel, cu care eram deja căsătorită!"

Diana Buzoianu a dezvăluit ce a luat acasă după plecarea de la Ministerul Mediului. „Nu m-am putut despărți de ea”

EXCLUSIV | Ramona Manole a spus marele DA! Imagini spectaculoase de la cununia civilă a artistei cu Paris, alesul inimii ei

Ce a făcut sora Valentinei după prelungirea ARESTULUI PREVENTIV al lui Vlad Băltățeanu?! Este de-a dreptul DUREROS la ce gest a recurs: "Viața te surprinde când..."

Elevul din Bistrița care a înjunghiat o profesoară a fost externat din Clinică de Psihiatrie Infantilă și dus la audieri. Iată ce va urma pentru băiatul de 13 ani

Anunțul făcut de Andreea Mantea i-a luat prin surprindere pe concurenții din „Casa Iubirii”. Cine a câștigat cecul de 5.000 de lei

VIDEO Horoscopul săptămânii 12-18 octombrie. Se anunță o perioadă tensionată


Video

Clipul zilei pe kfetele.ro