Lidia Vadim Tudor a transmis un mesaj tranșant și emoționant, cu doar câteva săptămâni înainte de împlinerea a zece ani de la moartea tatălui său.
Au trecut aproape zece ani de când Corneliu Vadim Tudor s-a stins din viață, un nume cunoscut în politica românească, fondatorul Partidului România Mare. Chiar dacă anii trec, acesta nu a fost uitat, iar fiica lui cea mare, Lidia Vadim Tudor, a mers la mormântul lui, acolo de unde a și postat un mesaj emoționant și tranșant pe rețelele de socializare, spunând că nu va mai permite nimănui să
îi aducă insulte tatălui său pe paginile ei de socializare și dorește respect din rândul celor care o urmăresc. “În curând, se vor împlini 10 ani de când tatăl meu, Corneliu Vadim Tudor, a plecat la Domnul. Am luat decizia să nu mai permit, pe paginile mele de socializare, niciun fel de jigniri care să-i întineze memoria. Sunt om politic, sunt femeie, sunt fiica lui și am dreptul la respect.
Nu voi mai accepta comentarii pline de ură, insulte gratuite și etichete răutăcioase care apar pe pagina mea sau prin notificări.”, a spus Lidia Vadim pe contul ei de socializare.
Lidia Vadim Tudor impune limite pentru cei care o urmăresc în mediul online
Fiica lui Corneliu Vadim Tudor a spus că nu mai vrea să vadă pe rețelele de socializare notificări ce îl au subiect pe tatăl său, indiferent de postarea din online.
Aceasta își dorește să impună câteva limite și vrea o decență față de tatăl ei și de toată activitatea pe care a realizat-o pe parcursul vieții. “Fiecare are părerile lui, dar există limite, iar de astăzi acele limite vor fi impuse strict. Le mulțumesc tuturor celor care dau dovadă de decență față de mine și față de memoria tatălui meu, omul care m-a format, m-a iubit și care m-a învățat să nu mă tem de nimeni și de nimic. Cu excepția bunului Dumnezeu!”, a mai adăugat fiica politicianului. Corneliu Vadim Tudor s-a stins din viață pe data de 14 septembrie 2015, la vârsta de 65 de ani.