Ce face mama Geta de 1 decembrie. Cum sărbătorește această zi specială

Ce face mama Geta de 1 decembrie. Cum sărbătorește această zi specială

Mama Geta a postat un filmuleț pe rețelele de socializare în care a arătat ce face de 1 decembrie.

Mama Geta este extrem de cunoscută în mediul online, acolo unde a ajuns să fie îndrăgită de mii de persoane, pentru autenticitate de care dă dovadă și pentru faptul că este muncitoare de fiecare dată. Și-a crescut singură și cu grijă cei patru copii, care acum au ajuns fiecare la casele lor, iar aceasta se poate mândri pentru toate realizările din prezent.

Mama Geta este întotdeauna harnică și petrece mult timp dedicându-se afacerii de familie pe care deja o știe toată lumea, astfel că nu ține cont de zilele din calendar, iar activitatea principală este cea de la oi. Aceasta a postat un filmuleț pe rețele de socializare în care a arătat ce face, îmbrăcată corespunzător pentru vremea de afară, postând imagini din împrejurimile în care se află. 

“Sunt cu oile.”

Ce face Geta Sterp în aceste zile, dar și unde petrece Iancu, fiul cel mic al mamei Geta

Citește și: Când va naște Geta Sterp și de ce a fost nevoită să se întoarcă înapoi acasă, după ce a mers la spital. „Eu una îmi doresc foarte mult să nasc natural”

Getuța Sterp [Sursa foto: Captură Video]

Citește și: Ce vrea să facă mama Geta de Crăciun? "Stai ca întâi să le gust eu pe astea să văd dacă-s bune și după aia dau aprobare!"

Este mare bucurie pentru mama Geta, deoarece se pregătește să devină bunica din nou, fiica cea mică, Getuța, fiind la Timișoara și așteptând să nască.

Aceasta a mers la un control și săptămâna trecută, atunci când s-a așteptat că se va întoarce acasă cu copilul, însă nu a fost așa. Geta și soțul ei au rămas acolo pentru a nu fi stresați de ceea ce urmează să se întâmple și să evite traficul, astfel, zilele următoare, așteaptă din moment în moment ca ea să devină mamă, iar mama Geta să se bucure de nepot și să-l strângă în brațe.

Citește și: Calendar creștin ortodox luni, 27 iulie 2026. Rugăciunea care se rostește azi pentru vindecarea celor grav bolnavi- kanald.ro

Citește și: Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...- stirilekanald.ro

Tânăra   a mărturisit că își dorește foarte mult să nască natural. La fel de mare bucurie este și pentru Iancu Sterp și soția lui, Denisa, care se află în luna de miere în Bali și nu ezită să posteze imagini și filmulețe de acolo. Peisajele arătate de ei au fost surprinse într-un cadru de vis, din mijlocul junglei, iar camera de hotel special amenajată ca pentru doi îndrăgostiți, i-a făcut să se bucure de alegerea lor pentru acest moment special. Resortul a fost ales de soția lui, Denisa, iar acesta se bucură foarte mult că poate petrece timp alături de ea. 

Iancu Sterp [Sursa foto: Captură Video]



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Când va naște Geta Sterp și de ce a fost nevoită să se întoarcă înapoi acasă, după ce a mers la spital. „Eu una îmi doresc foarte mult să nasc natural”

Principesa Margareta a fost exemplu de rafinament și eleganță. Detaliile apariției impecabile din Spania

El este militarul în vârstă de 26 de ani găsit mort în pădurea Babadag. Fusese dat dispărut

Se pregătea să devină mamă peste câteva săptămani, dar A AVUT PARTE DE UN SFÂRȘIT CUMPLIT. Ce s-a întâmplat cu bebelușul ei și ce arată ULTIMELE IMAGINI cu tânăra de 21 de ani: "Cerem dreptate"

Cum arăta Simge Selçuk, actrița care joacă rolul Nebahat în serialul Totul pentru familia mea înainte de a recurge la operațiile estetice! Iată ce aspect fizic uluitor avea aceasta la 19 ani: „Tinerețe rebelă”

Eliminare plină de lacrimi în „Casa iubirii”: „Îmi pare rău că nu am reușit...”. Aflați cine va pleca acasă în ediția de duminică, 19 iulie, de la orele 16:00 și 19:00, doar la Kanal D

Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro