Ce este look-ul eclectic și ce piese nu trebuie să-ți lipsească din garderobă

Ce este look-ul eclectic și ce piese nu trebuie să-ți lipsească din garderobă

Există nenumărate persoane care adoptă acest stil eclectic. Însă știați în ce constă acesta, mai exact?

Aflați din rândurile următoare ce este mai exact look-ul eclectic, dar și ce piese vestimentare nu ar trebui să vă lipsească din garderobă. 

 

Ce este look-ul eclectic 

Termenul „eclectism” a fost folosit pentru prima dată în filozofia antică a Greciei. Acest “look eclectic” face referire, mai exact, la un amestec de diferite idei, stiluri și tendințe, care a luat amploare cel mai mult în secolul al XIX-lea, atunci când artiștii și arhitecții au devenit din ce în ce mai interesați de acesta. Apoi, datorită lui Jean-Paul Gaultier, a început o nouă tendință printre designerii de modă. 

Cu alte cuvinte, stilul eclectic amestecă mai multe stiluri împreună, de cele mai multe ori contrastante. Este cel care experimentează și combină piese de baza cu unele pline de personalitate, ducându-se astfel în zona boemă combinată cu avangardism sau chiar noncomformism. Practic, este un non-stil, ceea ce înseamnă că te încurajează să găsești propriile combinații vestimentare. Eclectismul implică adesea stratificarea si o varietate de nuanțe diferite, destul de calme și modelele de pe haine se suprapun între ele, astfel încât ținuta generală să fie echilibrată.

Citește și: Garderoba cu Stil semnată de Maria Ioana: Cum să porți culoarea gri. 5 sfaturi pentru ținute de nota 10/ EXCLUSIV

Ce este look-ul eclectic și ce piese nu trebuie să-ți lipsească din garderobă [Sursa foto: freepik]

Citește și: Machiajul perfect. Cele 11 produse esențiale pe care trebuie să le ai in trusa ta

 

Ce piese nu trebuie să-ți lipsească din garderobă

  • Rochiile de zi- În special cele care au modele în culori non-standard în eclectism, combinații de culori neobișnuite, imprimeuri contrastante și modele originale, aici încadrându-se și cele cu o croială asimetrică intrigantă. În plus, combinația dintre o rochie lejeră și cizme cu șireturi este destul de eclectică 

  • Rochiile de seară- O rochie din dantelă va fi un design unic. Arată romantic și feminin. Puteți adăuga o pălărie și o jachetă de catifea. Pentru a obține un aspect eclectic, poartă o rochie de vară ușoară din țesătură fluidă și o jachetă militară sau de piele. Pielea întoarsă și vâscoză, inul și pielea, denimul și satinul sau alte combinații sunt idei bune pentru o ținută de seară. Stratificarea și decorul neobișnuit sunt binevenite, atât în haine, cât și în accesorii. O rochie din material translucid este acceptabilă pentru fete mai îndrăznețe
  • Pelerină de ploaie- În special cele cu imprimeu îndrăzneț se potrivește cu stilul eclectic. Adidași multicolori și o geantă care se potrivesc cu ei completează imaginea. Tricoul și blugii sunt negri, discreți, pentru a menține echilibrul. În acest caz, imprimeurile pe haine sunt elementul principal, iar ținuta este completată de o pălărie elegantă și o geantă originală cu franjuri. 
  • Blugii și pantalonii – În special cele care au modelele populare cu găuri, ștrasuri și inscripții cu un aspect divers, precum și cei sport, cu carouri sau în dungi, largi și vibranți în nuanțe 

  • Fustele – În special cele la care lungimea poate varia, de la mini la maxi, dar au modele de piele populare, imprimeuri și desenele extravagante, aici încadrându-se chiar și fustă cu dantelă. 

  • Bluzele și cămășile – În special cămășile care au stiluri stricte de afaceri sau bluzele cu detalii unice, un guler neobișnuit și nasturi stilați, iar în funcție de alegerea făcută, puteți acoperi umerii cu un top și o cămașă. 

    Citește și: Calendar creștin ortodox miercuri, 16 septembrie: Ce este interzis să faci de ziua Sfântului Cuvios Mărturisitor Sofian de la Antim. Este zi cu cruce albastră- kanald.ro

    Citește și: Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte- stirilekanald.ro

  • Gențile și rucsacurile de orice dimensiune și tip - principalul lucru este că sunt combinate ca textură sau culoare cu alte elemente ale ținutei

  • Inelele și brățările- sunt permise bijuterii mari și masive și puteți adăuga, de asemenea, o broșă neobișnuită la haine

  • Agrafe de par originale, bentițe, tiare - accesoriile pentru păr vor decora coafura și vor ajuta la completarea look-ului

  • Ceasuri- În special cele care au modelele cu bretele, pandantive suplimentare și ștrasuri

Ce este look-ul eclectic și ce piese nu trebuie să-ți lipsească din garderobă [Sursa foto: freepik]



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

6 accesorii de care orice femeie are nevoie, indiferent de vârstă

Nicușor Dan, un buchet de flori și o regulă de eleganță încălcată. Ce arată imaginile de la nunta lui Alexandru Nazare

EXCLUSIV | Ultimul rămas-bun pentru Mădălina Apostol. Trupul neînsuflețit a fost depus la capelă. Nick Rădoi și cei doi băieți ai ei, răpuși de durere

Rezultatele medico-legale în cazul morții Mădălinei Apostol. TRAGEDIE INEVITABILĂ sau O GREȘEALĂ cu urmări fatale?! Ce s-a întâmplat, de fapt, ÎN ACEA SEARĂ: "E foarte greu pentru toată lumea. Probabil..."

VIDEO | Mama Mădălinei Apostol a venit la capelă. Femeia nu și-a putut stăpâni lacrimile și aproape s-a prăbușit de durere

Horoscop vineri, 18 septembrie 2026: Zodia care trece printr-o perioadă grea din punct de vedere financiar și apelează la sfatul unui specialist

A murit Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi! Tânăra și-ar fi pus capăt zilelor


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro