Tragedia care s-a întâmplat zilele trecute a îngrozit întreaga țară. Vecinul Valentinei a făcut declarații despre cei doi.
În urmă cu câteva zile, un caz avea să cutremure întreaga țară. Valentina, o tânără de 28 de ani, a fost găsită moartă într-o valiză care plutea pe râul Olt. Descoperirea macabră a fost făcută de niște pescari, care au cerut imediat ajutorul autorităților.
Ce declarații a făcut vecinul despre cei doi tineri
Recent, vecinul tinerilor a făcut o serie de declarații, pentru Acces Direct, acolo unde a mărturisit ce părere are de tânăr și cum s-ar fi înțeles cu familia. „Ca aparență, era un băiat bun. Nu părea un interlop, era respectuos, dar de când îl știu eu a avut multe chestii la viața lui. Cu familia cam prost. Îi bătea și pe ei. Tatăl lui a murit de acum 4 luni.
Bărbatul a mai adăugat, tot în emisiune, că a văzut-o pe Valentina cu un semn la ochi. „Valentina părea o fată fericită așa cu el, dar nu pot să știu eu ce au avut ei în casă. Când am văzut-o, avea un semn la ochiul stâng.
Ce planuri de viitor avea Valentina alături de iubitul ei
Toți cei care au cunoscut-o și îndrăgit-o pe Valentina trăiesc acum momente de nedescris. Tânăra a fost condusă pe ultimul drum vineri, 25 septembrie, sub privirile îngrozite ale familiei. O prietenă a făcut declarații pe Tik-Tok, acolo unde a vorbit de moartea Valentinei, dar și ce planuri de viitor avea. „Am aflat de pe TikTok că mi-a murit prietena. Și cum, și în ce fel. Tot ce își dorea Valentina era să iubească și să fie iubită. Își dorea să înceapă o altă viață, o nouă viață. Mi-a spus și mie că își dorea să își deschidă un business cu iubitul ei, demonul care a ucis-o, a băgat-o într-o valiză și a aruncat-o pe Olt. Și urma să ne vedem. Voia să facă un curs la mine, ca să poată să își înceapă și ea afacerea, să stăm de vorbă, să povestim”, a spus prietena Valentinei, pe TikTok, vizibil afectată.