Cleopatra Stratan a povestit despre momentul în care s-a îndrăgostit de soțul ei și cum au primit părinții vestea că urmează să se căsătorească.
Cleopatra Stratan a povestit, în cadrul podcastului realizat de Ilinca Vandici, despre cum au primit părinții ei vestea că ea dorește să se căsătorească la 18 ani, mărturisind deja că ei îi știau planurile pe care fiica lor le are. Aceasta a vorbit și despre cum s-a îndrăgostit prima dată de soțul ei.
Cleopatra Stratan, despre susținerea tatălui ei cu privire la planurile de viitor
Cleopatra a povestit și despre cum familia și-a dorit întotdeauna să aleagă lucrurile care o fac pe ea fericită, iar ea a fost deschisă cu privire la tot ceea ce simte, fără să poată ascunde prea mult faptul că între ea și cel care avea să-i devină soț a fost dragoste la prima vedere. „Tata și-a dat seama că există ceva acolo. Atunci când am avut discuția cu el, ca orice discuție normală între tată și fiică, m-a întrebat: „Ție îți place de Edi, nu? Văd asta.” Nici măcar nu știu dacă m-a întrebat în felul acesta, și-a dat seama, el știa. Iar în general a fost și este un tată foarte familist și iubitor. Întotdeauna ne-a ascultat și ne-a susținut ideile și tot ceea ce voiam să facem, chiar dacă poate din punctul lui de vedere nu era cum considera el. În primul rând, ne asculta pe noi și ne spunea: „Uite, dacă tu simți să faci așa și dacă inima se bucură atunci când faci lucrul ăsta, înseamnă că e bine pentru tine. Decât să-ți spun eu cum e mai bine pentru mine și să-ți fac rău, mai bine te susțin.” Din fericire, nu a fost cazul să nu fie alegerile nepotrivite.”, a mai spus tânăra.
Citește și: A fost măcel! Sunt peste 600 de morți- stirilekanald.ro