Mă gândesc că pentru mulți dintre voi, răspunsul ar fi câinii și pisicile. Și nu e de mirare! Împărțim de secole spațiul și viața cu aceste ființe fascinante. Câinii ne cuceresc prin loialitatea lor fără margini, iar pisicile cu un amestec unic de independență și atașament, o combinație care pare, uneori, o coincidență a contrariilor.
Nu cred că există animal pe care să nu-l apreciez sau căruia să nu-i doresc o viață liniștită, fără frică, fără foame, fără durere. Din păcate, asta rămâne doar o aspirație, nu o realitate. Deși am avea puterea de a le proteja și înțelege, de prea multe ori alegem să fim indiferenți. Sau, mai grav, devenim chiar sursa suferinței lor.
Și mă gândesc aici nu doar la animalele din ferme, ci și la cele fără stăpân — acei „copii cu blană” care ajung să trăiască pe străzi, abandonați cu gândul cinic că „se descurcă ei…”. Nu mai poti porni la drum fără să vezi, pe marginea șoselelor sau pe la marginea câmpurilor, urmele lipsei noastre de responsabilitate.
Nu am înțeles niciodată dorința unora de a face rău unor ființe care nu cer altceva decât dragoste. Sunt convins că animalele sunt îngeri cu blană, trimiși aici nu doar ca să ne însoțească, ci să ne arate cum să iubim. Și cred, din tot sufletul, că violența împotriva lor este, de fapt, o formă de violență îndreptată împotriva noastră, a umanității din noi.
Îmi place să cred că voi, cei cărora mă adresez acum, sunteți acei oameni care aleg să facă bine celor mai vulnerabile ființe, să semnaleze abuzuri și să prețuiască animalele. Pentru că viața noastră, a tuturor, ar fi mult mai săracă și nesărată fără ele.