Ce amendă luăm dacă nu purtăm masca de protecție! Poliția Română a făcut anunțul

Ce amendă luăm dacă nu purtăm masca de protecție! Poliția Română a făcut anunțul

Ce riscăm dacă nu purtăm masca de protecție în spațiile comerciale, în mijloacele de transport și în celelalte spații închise. Anunțul Poliției Române.

În perioada stării de alertă dispusă din cauza pandemiei de Cocid-19 este obligatorie purtarea măștii de protecție în spațiile comerciale, în mijloacele de transport în comun, la locul de muncă și în alte spații închise.

Poliţia Română a lămurit ce sancţiuni riscă cei care nu respectă regula şi cine sunt persoanele abilitate să dea amenzi, după ce mai mulți cetățeni au fost surprinși în aceste spații fără mască.

Conform Ordinului nr. 874/81/2020, pot fi exceptate de la regula purtării măştii de protecţie:

  • persoanele care suferă de boli ce afectează capacitatea de oxigenare;
  • cei care desfășoară activități fizice intense și/sau în condiții de muncă solicitante (temperaturi ridicate, umiditate crescută etc.);
  • angajaţii care sunt singuri într-un birou;
  • prezentatorii TV și invitații acestora, cu condiția respectării distanței de 3 metri între persoane;
  • vorbitorii în public, în spații interioare, cu condiția respectării distanței de 3 metri între aceștia și alte persoane, doar în cazul în care nu se află mai mult de 16 persoane în incintă;
  • copiii cu vârsta mai mică de 5 ani. Pentru ceilalţi însă, regula este obligatorie, iar legea prevede sancţiuni.

Iată ce întrebări au fost adresate Poliției Române, pentru a lămuri această situație care a creat numeroase confuzii:

Ce amendă luăm dacă nu purtăm masca de protecție! Poliția Română a făcut anunțul

Întrebarea 1: Cu ce sume sunt sancționați cei care nu respectă regula privind obligativitatea purtării măştii de protecţie?

Răspunsul Poliţiei Române: Purtarea măștii care acoperă nasul și gura este obligatorie începând cu 15 mai 2020 în spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun, la locul de muncă și în alte spații închise.

Citeste si: Guvernul a decis prelungirea valabilității cursurilor pentru obținerea permisului auto


Persoanele care nu respectă obligația de a purta mască în spațiile menționate pot fi sancționate contravențional în baza Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 (publicată în Monitorul Oficial nr. 396 din 15 mai 2020), raportat la art. 65 lit.

h, respectiv “nerespectarea de către persoane fizice a măsurilor individuale de protecție a vieții”. Se sancționează cu amendă între 500 de lei și 2.500 de lei, în situația în care nu sunt respectate prevederile Ordinului privind instituirea obligativității purtării măștii de protecție, a triajului epidemiologic și dezinfectarea obligatorie a mâinilor pentru prevenirea contaminării cu virusul SARS-CoV-2 pe durata stării de alertă.

Citește și: Rezumat episodul 9 „Inimă de mamă”, difuzat marți, 29 septembrie 2026, la Kanal D: Ozan descoperă secretul lui Atilla și vrea să îi spună totul lui Karsu- kanald.ro

Citește și: Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte- stirilekanald.ro

Citeste si: Specialiștii au făcut anunțul: România, lovită de fenomene meteo extreme! „Ați văzut…”

Cine poate da amenzile

Cât despre aplicarea sancțiunilor și cine ar trebui să dea amenzi, oficialii Poliției Române au răspuns:

În ce privește purtarea măștii de protecție, constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac, potrivit prevederilor legale, de către agenții și ofițerii de poliție, subofițerii și ofițerii de jandarmi, polițiștii locali.



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Guvernul a decis prelungirea valabilității cursurilor pentru obținerea permisului auto

Brigitte Macron, moment stânjenitor la Palatul Élysée. Gestul făcut de Papa Leon față de Prima Doamnă a Franței a atras tuturor atenția

Prietena Valentinei, tânăra găsită moartă în valiză, mesaje de amenințare trimise de pe conturi cu numele principalului suspect: „În primă fază m-am speriat”

Ce s-ar fi întâmplat între Ahmed și Veronica în sezonul trecut?! DEZVĂLUIREA-BOMBĂ făcută chiar după DESCALIFICAREA din Casa Iubirii. Dovezile strânse de câștigătoarea sezonului 4: "Am toate probele aici. Dacă o să fiu dată în judecată că..."

Prietena Valentinei, tânăra găsită fără suflare în valiză, în râul Olt, a primit mesaje de amenințare trimise de pe conturi cu numele principalului suspect

Vremea se schimbă în România! Prognoza meteo pentru perioada 29 septembrie – 11 octombrie. Meteorologii ANM anunță ploi, lapoviță și ninsori

A murit Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi! Tânăra și-ar fi pus capăt zilelor


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro