Caz sfâșietor în Timiș! O învățătoare s-a stins din viață în urma unui AVC, după ce abia fusese anunțată că și-a pierdut locul de muncă

Caz sfâșietor în Timiș! O învățătoare s-a stins din viață în urma unui AVC, după ce abia fusese anunțată că și-a pierdut locul de muncă
Caz sfâșietor în Timiș! O învățătoare s-a stins din viață în urma unui AVC, după ce abia fusese anunțată că și-a pierdut locul de muncă

Ținând cont că au existat schimbări în ultima vreme, impuse de Ministerul Educației, în ceea ce privește normele didactice, această decizie a fost luată în concordanță cu acest aspect.

În această decizie luată de Ministerul Educației, se află modificări care încep, zi de zi, să afecteze din ce în ce mai multe cadre didactice. Fie că trebuie ca structura normelor didactice să sufere schimbări sau numărul de ore necesare pentru completarea unei catedre trebuie să crească, tot ce apare este mai multă nesiguranță în rândul cadrelor didactice din școli. Ca orice alt om, chiar și profesorii trec prin astfel de situații tulburi, care le pun la încercare viitorul profesional și în pericol ziua de mâine.

Cu toate acestea, profesorii sunt cei care au punctat faptul că este vorba despre mai mult decât o schimbare de ordin administrativ, ci mai degrabă despre viața unui om, după cazul tragic al învățătoarei din Timiș.

O învățătoare s-a stins din viață în urma unui AVC, după ce abia fusese anunțată că și-a pierdut locul de muncă

Citește și: Declarațiile șocante ale unei foste colege de emisiune a Teodorei Marcu! Cum era hărțuită de fostul iubit cu ani înainte de tragedie: „Nimeni nu s-ar fi gândit că ar ajunge până aici”

loc de munca
Caz sfâșietor în Timiș![Sursa foto: freepik]

Citește și: O femeie a fost înjunghiată în plină stradă, în Capitală. Oamenii au trecut nepăsători pe lângă ea, fiind nevoită să sune singură după ajutor

La fel s-a întâmplat și în cazul învățătoarei care și-a pierdut viața recent, conform educatieprinlectura.ro. Aceasta a fost chemată în biroul directorului dintr-o școală din Timiș, acolo unde lucra de ani de zile, pentru a i se comunica faptul că i se încheie activitatea în respectiva școală și poate să fie mutată la

o altă școală, aflată la zeci de kilometri distanță, o veste care nu a fost deloc ușor de primit, după atâția ani de activitate.

Conform celor dezvăluite chiar de către o colegă de-a sa, pe pagina sa de Facebook, odată ce a auzit vestea, învățătoarea a părăsit biroul directorului, însă la doar câteva minute, aceasta a suferit un accident vascular cerebral, care din nefericire, i-a fost fatal.

Citește și: Un depozit de uleiuri și mase plastice din Lumina a fost cuprins de foc! În operațiunea de stingere au fost mobilizate echipaje din trei județe- kanald.ro

Citește și: Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...- stirilekanald.ro

"Întâi e un ghem în stomac, care se preface într-o uriașă roată zimțată sau un nod în gât.

Am mai bine de trei săptămâni în care, inclusiv noaptea, calculez ore, le răsucesc, ca să iasă normele colegilor.(...) O iau de la capăt după fiecare informație nouă, după fiecare ”clarificare”. Da, și mie mi-a venit să fug, deși îmi e mai caracteristică lupta! Pentru că e prea mult!  Apoi, mi s-a făcut rușine, pentru că a pleca acum ar fi o formă perfidă de lașitate. Pentru că le-am promis colegilor mei că voi lupta pentru fiecare oră, pentru fiecare normă, pentru fiecare om și trebuie să cred că voi reuși.
Azi am plâns de câteva ori.(...)

Dar cel mai abitir mă strivește roata aia zimțată a gândului care nu mă părăsește de câteva zile: colega noastră din Timiș, doamna învățătoare care, după ce a aflat de la director că nu mai are post și că cel mai apropiat ar fi la zeci de kilometri distanță, a ieșit din biroul directorului, a făcut AVC și a murit!", a scris profesoara Nadia Baloteanu, colegă cu victima, pe pagina sa de Facebook.

invatatoare
Caz sfâșietor în Timiș![Sursa foto: freepik]



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Trupul neînsuflețit al unei femei din Cluj-Napoca a fost ignorat timp de 3 ore! Abia apoi au fost apelate echipajele de urgență și s-a intervenit

Salman Khan, declarații controversate: ”Voi avea un copil într-o bună zi, curând!”

Nepotul lui Mircea Rednic a murit cu câteva ore înainte de nuntă! Marius Totolici s-a stins în somn la doar 37 de ani. Ce a arătat autopsia?

Cum au fost surprinsi Hayden Panatierre si fostul ei iubit cu o zi inainte de moartea actritei. Brian Hickerson, acuzat de agresiune

VIDEO Un gest aparent romantic a stârnit indignare și a declanșat o anchetă penală pe Transfăgărășan

Valentin și Daniela, în lacrimi! Andreea Mantea face anunțul: „A sosit momentul...”. Aflați ce se întâmplă cu concurenții în gala din „Casa iubirii” de duminică, 9 august, de la 16:00 și 19:00, la Kanal D

Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro