Carmen de la Sălciua și Culiță Sterp s-au împăcat, după 6 ani de la divorț: „Timpul a vindecat orice urmă de scandal."

Carmen de la Sălciua și Culiță Sterp s-au împăcat, după 6 ani de la divorț: „Timpul a vindecat orice urmă de scandal."

De dragul publicului și al scenei, Carmen de la Sălciua a anunțat că va urca pe scenă alături de fostul soț, Culiță Sterp.

Carmen de la Sălciua și Culiță Sterp au fost unul lângă celălalt atât pe scenă, cât și în viața personală, făcând o pereche foarte apreciată la acea vreme. S-au cunoscut în lumea muzicii, iar atracția dintre ei a fost încă din primul moment. În 2018 s-au hotărât să facă pasul cel mare și totul părea că se îndreaptă în direcția potrivită pentru ei. Au colaborat și pe plan profesional, acolo unde au scos mai multe melodii împreună, care au adunat milioane de vizualizări. La scurt timp după nuntă au apărut și neînțelegerile, iar un an mai târziu erau în atenția publicului cu privire la povestea de iubire care avea să se termine. Chiar și odată cu trecerea timpului, trecutul nu a putut fi șters, așa că aceștia au mai fost întrebați de povestea dintre ei.

În cadrul unui videoclip, acum ceva timp, Carmen de la Sălciua a spus că ar fi existat infidelități și probleme de încredere.

Carmen de la Sălciua va urca pe scenă cu fostul soț

Citește și: Carmen de la Sălciua, deranjată de răutățile femeilor din mediul online! "Nu înțeleg de ce este răutatea asta a femeilor, asupra altor femei. E de necrezut!"

Carmen de la Sălciua [Sursa foto: Facebook]

Citește și: Carmen de la Sălciua răspunde comentariilor răutăcioase din online, în care o femeie i-a spus că nu arată bine fără machiaj: „Nu prezint moda, prezint muzica.”

Au trecut 6 ani de atunci, iar între timp, fiecare și-a refăcut viața, fiind extrem de urmăriți și apreciați în continuare.

Într-o emisiune TV, Carmen  a povestit cum va ajunge pe scenă cu fostul soț, la un eveniment care va avea loc curând. Aceasta a mai adăugat că au ajuns în punctul în care sunt destul de stabili emoționali încât să treacă peste acea perioadă. "Organizatorul din Germania cu care noi colaborăm încă de la începuturile noastre s-a gândit să facă ceva inedit. Ne-a propus fiecăruia dacă suntem de acord să urcăm pe aceeași scenă într-un concert. Ambii am fost de acord. Eu nu am vorbit cu fostul meu soț nimic, am vorbit doar cu organizatorul. El ne-a propus detaliile. Ne-am înțeles și la preț, în toate. Am zis de ce nu, pentru că oricum lucrurile sunt deja vindecate. Noi, fiecare avem viața noastră, familia noastră. Suntem destul de evoluați emoțional ca să putem să ne strângem mâna și să mergem mai departe. Au fost și destule scandaluri, dar tot ce pot să spun vizavi de aceste scandaluri este că mă bucur că am rămas discretă în acele momente și că nu am spus nimic nelalocul lui. Mă gândeam că timpul va vindeca și așa s-a întâmplat. Timpul a vindecat orice urmă de scandal.", a dezvăluit Carmen de la Sălciua, în emisiune.

Citește și: Paul Surugiu – Fuego, surprins de matinalii de la „Brigada devreme” înaintea aniversării de 50 de ani- kanald.ro

Citește și: Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...- stirilekanald.ro

Culiță Sterp [Sursa foto: Facebook]



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Carmen de la Sălciua, despre tratamentul de a rămâne însărcinată și motivul pentru care a renunțat la el: „ Eu cred că trebuie să las lucrurile pe mâna lui Dumnezeu.”

Principesa Margareta a fost exemplu de rafinament și eleganță. Detaliile apariției impecabile din Spania

Andreea Ibacka a izbucnit în plâns! Ce a emoționat-o până la lacrimi pe vedetă: „Nu-mi mai e rușine să fiu vulnerabilă”

România va participa la Eurovision Song Contest 2027. CE S-A ÎNTÂMPLAT în momentul în care s-a luat decizia și CUM S-A VOTAT revenirea în concurs: "Reprezintă un proiect strategic de..."

Cum arăta Simge Selçuk, actrița care joacă rolul Nebahat în serialul Totul pentru familia mea înainte de a recurge la operațiile estetice! Iată ce aspect fizic uluitor avea aceasta la 19 ani: „Tinerețe rebelă”

Eliminare plină de lacrimi în „Casa iubirii”: „Îmi pare rău că nu am reușit...”. Aflați cine va pleca acasă în ediția de duminică, 19 iulie, de la orele 16:00 și 19:00, doar la Kanal D

Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro