Carmen de la Sălciua, anunț surpriză la doar câteva zile după divorțul iubitului ei: „Urmează bebe”

Carmen de la Sălciua și Marian Corcheș

Artista nu mai ascunde nimic! Marele anunț a venit la scurt timp după ce iubitul ei, Marian Corcheș, a divorțat de soția lui!

Carmen de la Sălciua se află în fruntea listei celor mai apreciați și talentați artiști de la noi din țară, lucru pe care îl dovedește cu fiecare piesă pe care o lansează, dar și cu numărul mare de cereri la diferite evenimente. Din punct de vedere profesional, Carmen de la Sălciua se poate considera mai mult decât împlinită, însă nu același lucru se poate observa și în viața ei personală. De-a lungul timpului, tânără a fost implicată în relații care nu au dus nicăieri, ba chiar a trecut printr-un mariaj care s-a finalizat cu un divorț. Chiar și așa, artista nu a încetat niciodată să mai spere la o iubire desprinsă din povești, astfel că destinul a fost de partea ei și i-a adus în viață sufletul pereche, un bărbat care o iubește și o respectă exact așa cum și-a dorit atâția ani.

Ulterior, Carmen de la Sălciua mărturisea public faptul că se află într-o relație și că este îndrăgostită până peste cap, însă la momentul respectiv nu a dorit să dezvăluie și identitatea partenerului ei. Vestea care a uimit întreaga lume avea să vină la scurt timp după! Marian Corcheș, cel cu care artista se iubea nebunește, era însurat, iar soția acestuia a izbucnit public acuzând-o pe cântăreață că i-a furat partenerul și că i-a distrus familia. Până să dovedească faptul că nu a fost implicată în problemele dintre ei, Carmen de la Sălciua a traversat o perioadă destul de grea care a afectat-o emoțional. Ulterior, actualul ei iubit și fosta soție au semnat actele de divorț, iar acum artista își face mari planuri de viitor cu bărbatul de care s-a îndrăgostit la prima vedere.

Citeste si: Carmen de la Sălciua, prezentă la divorțul iubitului ei, Marian Corcheș! Bianca, fosta lui soție, a fost jignită de artistă: „Carmen a dovedit ce caracter are”

Carmen de la Sălciua și Marian Corcheș [Sursa foto: Instagram]

Carmen de la Sălciua, anunț surpriză la doar câteva zile după divorțul lui Marian Corcheș 

Foarte activă pe rețelele de socializare, cântăreața nu ratează niciodată ocazia de a le dezvălui fanilor câteva detalii cheie din viața ei privată. Sesiunile de întrebări și răspunsuri sunt la ordinea zilei, iar urmăritorii vedetei profită la maximum de acestea pentru a afla ce planuri de viitor are cu Marian Corcheș, care a divorțat recent de Bianca, soția lui.

Un internaut foarte îndrăzneț i-a spus cântăreței că este sigur că urmează să-și întemeieze o familie împreună cu partenerul ei, iar reacția acesteia a fost o mare supriză pentru toată lumea. Se pare că frumoasa Carmen de la Sălciua nu exclude varianta de a deveni mămică în viitorul apropiat, acum că toate lucrurile din viața ei s-au definitivat și s-au așezat la locul lor.

„Eu zic că Marian e alesul! Urmează bebe”, i-a scris un internaut pe Instagram. 

„Dumnezeu să le rânduiască cum Știe El”, a fost răspunsul artistei la remarca fanului.

Citeste si: Carmen de la Sălciua, primele detalii despre sarcină după ce a recunoscut oficial relația cu Marian Corcheș

Carmen de la Sălciua, anunț surpriză pe Instagram [Sursa foto: Instagram]

Citește și: Calendar creștin ortodox sâmbătă, 25 iulie. Rugăciunea care se rostește pentru protejarea femeilor gravide. Ce nu ai voie să faci în această zi- kanald.ro

Citește și: Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...- stirilekanald.ro

Ce s-a întâmplat, de fapt, la divorțul dintre Marian și Bianca Corcheș

În urmă cu doar câteva zile, Marian Corcheș și fosta lui soție, Bianca, se aflau în sala de judecată pentru a semna actele de divorț. După mărurisirile făcute de fosta parteneră a omului de afaceri, prezentă la fața locului ar fi fost și Carmen de la Sălciua, pe care a și acuzat-o că i-ar fi aruncat câteva priviri tăioase. 

Pe de cealaltă parte, artista neagă în totalitate declarațiile femeii, explicând faptul că nu a fost prezentă în sala de judecată, ci l-a așteptat afară, în mașină.

„Da! Am fost la proces însă nu in sala de judecata! L-am așteptat afara in mașina ...și nu am ras in nas nimănui !   Pentru ca nu am purtat o competiție cu cineva ca sa-i rad in fata! Nu port schimburi de orgolii cu nimeni! Îmi văd de viața și după cum văd se mai ocupa și alții sa mi-o comenteze!

Dar dacă tot comentați măcar furnizați informaţii reale nu mai stați sa înjurați și sa puneți Etichete din lipsa de ocupație! In fine ...as putea scrie romane dar degeaba! Situația cu “gura lumii“ infinita! M-as lupta cu morile de vânt!”, a spus Carmen de la Sălciua, pe contul ei de Instagram.



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Carmen de la Sălciua primește acuzații grave de la soția bărbatului cu care se iubește! Ce spune Bianca Corcheș: „M-a lăsat ca pe un gunoi”

Principesa Margareta a fost exemplu de rafinament și eleganță. Detaliile apariției impecabile din Spania

Andreea Ibacka a izbucnit în plâns! Ce a emoționat-o până la lacrimi pe vedetă: „Nu-mi mai e rușine să fiu vulnerabilă”

România va participa la Eurovision Song Contest 2027. CE S-A ÎNTÂMPLAT în momentul în care s-a luat decizia și CUM S-A VOTAT revenirea în concurs: "Reprezintă un proiect strategic de..."

Cum arăta Simge Selçuk, actrița care joacă rolul Nebahat în serialul Totul pentru familia mea înainte de a recurge la operațiile estetice! Iată ce aspect fizic uluitor avea aceasta la 19 ani: „Tinerețe rebelă”

Eliminare plină de lacrimi în „Casa iubirii”: „Îmi pare rău că nu am reușit...”. Aflați cine va pleca acasă în ediția de duminică, 19 iulie, de la orele 16:00 și 19:00, doar la Kanal D

Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro