Carlos Santana a leșinat pe scenă în timpul unui concert! În ce stare a ajuns la spital legendarul chitarist

Carlos Santana a leșinat pe scenă în timpul unui concert! În ce stare a ajuns la spital legendarul chitarist

Chitaristul american Carlos Santana s-a prăbușit pe scenă în timpul unui concert în aer liber ce a avut loc în apropiere de Detroit, Michigan.

Carlos Santana, în vârsta de 74 de ani, a primit ajutor din partea personalului medical prezent la fața locului, iar mai apoi a fost transportat la spital pentru a putea fi ținut sub observație în următoarele ore. Care a fost reacția lui după incident?

Citeste si: Rodrigo Alves, supranumit păpușa Ken, desfigurat din cauza operațiilor estetice! A cheltuit peste 700.000 de lire sterline pentru intervenții

[Sursa foto: Facebook]

Carlos Santana a leșinat pe scenă

După ce a stat sub supravegherea medicilor și a fost stabilizat, legendarul chitarist a transmis un mesaj fanilor.

Acesta a scris pe pagina sa oficială de Facebook că „a uitat să mănânce și să bea apă” și că în timpul concertului a leșinat pentru că era deshidratat.

Managerul său, Michael Vrionis, a spus că muzicianul se simte bine. Totuși, un concert planificat pentru 6 iulie în Burgettstown, Pennsylvania, „va fi amânat pentru o dată ulterioară”, a precizat el. 

Citeste si: Partenera cântărețului Tom Mann a murit în ziua în care urmau să se căsătorească: „Sunt complet distrus”

Carlos Santana a leșinat pe scenă în timpul unui concert! [Sursa foto: Instagram]

Cine este Carlos Santana

Carlos Santana s-a născut în Mexic, pe data de 20 iulie 1947 și este un celebru chitarist și compozitor, care a influențat muzica rock prin stilul muzical Chicano rock.

 În 1961, familia lui a emigrat în California, la San Francisco, orașul în care Carlos a absolvit liceul Mission.  

Împreună cu trupa sa, acesta a câștigat numeroase aprecieri, mai ales între anii 1970 și 1980. Artistul a amestecat diverse genuri în muzică, cum ar fi salsa, rock clasic, blues și fuziune, folosind de asemenea și instrumente tradiționale din țara lui. Ulterior, el a continuat să experimenteze această formulă, având un mare succes la public. Printre hiturile de top ale trupei se numără „Black Magic Woman”, „The Game of Love” şi „Oye Como Va”. 

El a vândut peste 80 de milioane de discuri și este, de asemenea, considerat unul dintre cei mai buni chitariști rock existenți.



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

„E povestea noastră”. Andreea Marin, dezvăluiri despre nunta cu Adrian Brâncoveanu

Relațiile intime după menopauză. Subiectul despre care îți e rușine să vorbești

Răsturnare șoc în cazul morții lui Radu Mărginean. Ce s-a descoperit la necropsie. Raportul medico-legal a fost finalizat

Carmen de la Sălciua REACȚIONEAZĂ după ce Ileana Sterp si Daniel Aloman s-au despărțit. CE A DEZVĂLUIT ACUM din perioada când făcea parte din familia lor: "Vă dați seama, este neplăcut, pentru că..."

Ahmet Mümtaz Taylan, actorul care joacă rolul Abdullah în serialul „O dragoste”, apariție de senzație alături de familia sa

Pericolele caniculei, explicate la „Follow us!”

(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro