Vești bune! Care sunt pensionarii care vor putea beneficia de o altă sumă de bani, adăugată la pensie?

Vești bune! Care sunt pensionarii care vor putea beneficia de o altă sumă de bani, adăugată la pensie?
Vești bune! Care sunt pensionarii care vor putea beneficia de o altă sumă de bani, adăugată la pensie?

Se pare că statul sare iar în ajutorul vârstnicilor și urmează să le ofere suma de 800 de lei.

Și în acest caz, vizați se pare că sunt în special, pensionarii cu venituri mici, care primesc până în suma de 2.574 de lei pe lună. Aceștia se vor putea bucura de câțiva bănuți în plus, de acest ajutor financiar în valoare totală de 800 de lei, care urmează să le fie alocați în 2 tranșe, una în luna aprilie, iar cea de a 2-a în luna decembrie.

De menționat este și faptul că acest venit în plus urmează să fie distribuit odată cu pensiile.

În ceea ce îi privește pe cei care urmează să se pensioneze după data de 1 aprilie, aceștia automat pot intra în posesia sumei de bani, însă doar jumătate din aceasta, cei 400 de lei atribuiți lunii decembrie. Pe de altă parte, se pare că în acest nou ajutor oferit de la stat, există și excepții legate de pensionarii care trăiesc în afara țării, dat fiind faptul că aceștia nu vor putea primi acest ajutor financiar.

În plus, cei care obișnuiesc să primească pensie de urmaș, se pare că vor primi acest ajutor, pentru fiecare în parte.

Care sunt pensionarii care vor putea beneficia de o altă sumă de bani, adăugată la pensie

Citește și: Ce beneficii mai au pensionarii în anul 2025? Cine se poate bucura de suma de 950 de lei, în luna aprilie

pensie
Care sunt pensionarii care vor putea beneficia de o altă sumă de bani, adăugată la pensie?[Sursa foto: freepik]

Citește și: Unii angajați pot intra în posesia sumei de 500 de lei! Află care sunt criteriile pentru acest ajutor de la stat

"Sunt și excepții, categorii de pensionari care nu vor primi ajutorul, chiar dacă se încadrează la cuantumul pensiei. Persoanele care au locul de ședere/reședința obișnuită în străinătate nu beneficiază de sprijinul financiar prevăzut la articolul 1.",

a fost precizat în proiectul de OUG, conform capital.ro.

Citește și: Un depozit de uleiuri și mase plastice din Lumina a fost cuprins de foc! În operațiunea de stingere au fost mobilizate echipaje din trei județe- kanald.ro

Citește și: Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...- stirilekanald.ro

Atunci când vine vorba despre virarea pensiei prin intermediul cardului, către persoanele care au optat să nu îi primească direct în mână, de la postaș, de precizat este faptul că Poșta Română obișnuiește să o facă în perioada 1-13 ale lunii, iar în această lună urmează ca banii să le intre pensionarilor pe card între 11-14 martie.

În cazul în care vă doriți ca pensia să fie primită pe card și nu direct în mână, la începutul lunii, este nevoie să mergeți la bancă și să deschideți un cont pe numele pensionarului, al

unui reprezentant legal sau chiar de o persoană desemnată de pensionar prin procură. După ce întregul proces a fost finalizat, trebuie să mergeți la Casa de Pensii de care aparțineți, pentru a depune o cerere și o copie a extrasului de cont, în original.



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Unii angajați pot intra în posesia sumei de 500 de lei! Află care sunt criteriile pentru acest ajutor de la stat

Salman Khan, declarații controversate: ”Voi avea un copil într-o bună zi, curând!”

Nepotul lui Mircea Rednic a murit cu câteva ore înainte de nuntă! Marius Totolici s-a stins în somn la doar 37 de ani. Ce a arătat autopsia?

BREAKING! A murit actrita Hayden Panatierre. Avea 36 de ani

VIDEO Un gest aparent romantic a stârnit indignare și a declanșat o anchetă penală pe Transfăgărășan

Valentin și Daniela, în lacrimi! Andreea Mantea face anunțul: „A sosit momentul...”. Aflați ce se întâmplă cu concurenții în gala din „Casa iubirii” de duminică, 9 august, de la 16:00 și 19:00, la Kanal D

Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro