Andreea Popescu și Rareș Cojoc au fost căsătoriți timp de aproape 10 ani, însă acum au ajuns în pragul despărțirii.
Andreea Popescu și Rareș Cojoc au ajuns la divorț, la aproape 10 ani după ce au pășit în fața altarului. Deși au apărut până acum împreună de multe ori și au vorbit inclusiv despre începutul poveștii de iubire, Andreea a fost cea care a mărturisit că iubirea lor s-a consumat treptat.
Inițial, părinții dansatorului nu au fost de acord cu relația lor, deoarece nu voiau să se afișeze în lumina reflectoarelor. Treptat, relația cu socrii a început să fie una apropiată, iar influencerița a postat de multe ori filmulețe și imagini cu soacra din vacanță. Vedeta a avut o relație foarte bună și cu socrul ei, chiar ea fiind cea care s-a postat, la un moment dat, în timp ce dansa cu el.
În urmă cu ceva timp, Andreea a scris și o postare în mediul online despre legătura dintre ei. ”Vă zic sincer că am un socru de milioane. Îmi este ca un tată și îi mulțumesc pentru tot ce a făcut pentru mine. Rar să ai un socru așa bun. Îl admir pentru mintea pe care o are și pentru inima lui bună”, a declarat atunci Andreea Popescu, pe Instagram.
Vedeta a semnat un contract prenupțial la începutul căsătoriei cu Rareș
În urmă cu ceva timp, conform Spynews.ro, Andreea Popescu a vorbit despre contractul prenupțial pe care l-a semnat înainte de căsătorie. ”Așa a trebuit. El vine dintr-o familie foarte bună. Din punctul meu, a fost ceva corect, nici nu am ezitat, am zis din prima „Da”. Am fost de acord, pentru ca, în cazul în care, Doamne ferește, s-ar fi întâmplat ceva, să beneficiez de munca socrilor mei, despre asta era vorba. Ce se întâmplă în timpul căsătoriei e altceva, dar a fost o dovadă de iubire, am zis că da, ok, pentru că nu mă căsătoresc dintr-un considerent. Nu m-a deranjat absolut deloc”, a declarat Andreea, conform sursei citate.