Care a fost momentul în care Marina Almășan a reușit să îl ierte pe Victor Socaciu? "Am rememorat practic toți cei 16 ani ai noștri, primii 15 foarte frumoși și ultimul dezastruos!"

Care a fost momentul în care Marina Almășan a reușit să îl ierte pe Victor Socaciu?
Care a fost momentul în care Marina Almășan a reușit să îl ierte pe Victor Socaciu? "Am rememorat practic toți cei 16 ani ai noștri, primii 15 foarte frumoși și ultimul dezastruos!"

Cei doi au avut o relație lungă, care însă s-a încheiat destul de neprietenos, motiv pentru care nu și-au mai vorbit absolut deloc după.

Marina Almășan este o cunoscută realizatoare TV, scriitoare și jurnalistă, apreciată de publicul larg de la noi din țară. Aceasta se bucură de succes pe plan profesional, dar și pe plan personal, în ciuda controverselor care au existat de-a lungul anilor. Cu toate acestea, puține sunt persoanele care știu când a simțit să își ierte fostul partener, cu adevărat.

Care a fost momentul în care Marina Almășan a reușit să îl ierte pe Victor Socaciu

Citește și: Abia acum s-a aflat pentru cine a scris Victor Socaciu piesa "Ceasul iubirii". Brândușa Simion o contrazice pe Marina Almășan.

victor socaciu
Care a fost momentul în care Marina Almășan a reușit să îl ierte pe Victor Socaciu?[Sursa foto: Facebook]

Citește și: Prin ce momente dificile a trecut Marina Almășan, atunci când a încheiat relația pe care o avea cu Victor Socaciu? "Plângeam noaptea și ziua eram mama optimistă!"

Recent, aceasta a fost invitată în cadrul podcast-ului Super Oameni, acolo unde a vorbit despre mai multe aspecte legate de viața sa profesională, dar în special de cea personală. Astfel, Marina Almășan a mai vorbit și despre momentul în care a realizat că nu mai poate să țină orgoliul în fața fostului partener, Victor Socaciu, și a reușit să îl ierte, însă din păcate, a fost abia atunci când acesta s-a stins din viață.

“Din păcate, l-am iertat după ce a plecat de tot, pentru că… eu nu l-am iertat pentru alegerea pe care a făcut-o și spre marea mea bucurie, că uite există și fericiri și bucurii, post tristeți adânci, m-am întâlnit de atunci cu foarte mulți oameni care l-au cunoscut foarte bine și că au care au interacționat cu el și mi-au spus că el s-a căit foarte mult în anii de după, pentru cele întâmplate, și de fiecare dată de câte ori îmi spunea cineva asta, ziua aia pentru mine era prăbușită, pentru că realizam că eu de

foarte multe ori am vrut să refac, dar m-am ținut orgolioasă, am zis: “A ales o altă femeie? Nici nu mă interesează să refac! Să stea cu ea!”.

Eu eram sigură că relația nu este ce trebuie, pentru că îmi cunoșteam omul foarte bine și știam exact ce vrea el de la viață, dar am zis: “A făcut această alegere, foarte bine, să stea. Pe mine nu mă mai interesează acest om.”,

și n-am mai vorbit, până a plecat Victor dincolo, niciodată cu el din momentul în care el a plecat de acasă.

Citește și: Lia începe să plângă din cauza lui Filip și a Corinei: „Îi place că e mai diferită”. Incredibil cum reacționează concurentul de la „Casa iubirii”- kanald.ro

Citește și: De ce a murit, de fapt, Marco? Primele date despre moartea suspectă a tânărului de 18, găsit fără suflare de mama sa după ce a fost la o petrecere- stirilekanald.ro

Nu i-am interzis lui Victoraș să se vadă cu tatăl lui, dimpotrivă, l-am încurajat. Din păcate, întâlnirile astea au fost foarte rare, pentru că Victor a intrat într-un soi de fortăreață din care a fost foarte greu să evadeze către fiul lui, dar în secunda în care Victor a plecat și m-a sunat fiul meu și mi-a spus: “Mama, tata nu mai este.”, în secunda aia parcă mi s-a luat așa un văl de pe față, am zis: “Din momentul ăsta gata, l-am iertat. Eu nu mai pot să-l mai privesc cu ură.”, și atunci, a doua zi după ce am aflat lucrul acesta, eu m-am apucat să scriu acea carte pe care am publicat-o acum 3 ani și acolo am spus practic tot ceea ce aș fi vrut să-i spun lui Victor în toți anii aceștia și nu am apucat, și am rememorat practic toți cei 16 ani ai noștri, primii 15 foarte frumoși și ultimul dezastruos.”, a declarat Marina Almășan, în podcast-ul menționat anterior.

momentul
Care a fost momentul în care Marina Almășan a reușit să îl ierte pe Victor Socaciu?[Sursa foto: Facebook]



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Marina Almășan, copilărie printr-o imagine. Cum arătau iernile pentru ea și motivul pentru care iubește și acum acest anotimp. “Eram copii și habar n-aveam ce ne va rezerva viitorul.”

Fosta iubită a lui Liviu Dragnea, din nou în vizorul presei! Ce a făcut Irina Tănase...

Ce se întâmplă cu Dan Petrescu, după ce s-a aflat că se confuntă cu probleme de sănătate! Daniel Pancu, dezvăluiri neașteptate după revederea cu antrenorul: „Am fost surprins…”

Horoscop 16 decembrie 2025: Amintirile care credeau că au fost îngropate ies la suprafață cu o tărie care le taie respirația. Acești nativi simt cum fiecare emoție neînchisă revine, zguduindu-le liniștea, iar DECIZIA DE AZI le poate aduc pace sau lacrimi

Cât costă pastrama de oaie și virșli, preparatele scoase la vânzare de sărbători, de către familia Sterp: „Am crescut cu ei.”

Surpriză de proporții în “Casa iubirii”. Cine a fost desemnat favoritul săptămânii în gala de duminică: „E o glumă?”

VIDEO El este bărbatul găsit carbonizat într-o mașină din Oradea. Polițiștii iau în calcul varianta sinuciderii


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro
Cookies