Când au avut loc funeraliile pentru fosta jucătoare de tenis, Radhika Yadav, ucisă de propriul tată? Ce s-a întâmplat cu trupul neînsuflețit

Când au avut loc funeraliile pentru fosta jucătoare de tenis, Radhika Yadav, ucisă de propriul tată? Ce s-a întâmplat cu trupul neînsuflețit

Radhika Yadav, fosta jucătoare de tenis la nivel național, avea vârsta de doar 25 de ani.

Aceasta era cunoscută datorita faptului că a reprezentat statul Haryana la turneele de tenis de la început de an, acolo unde a obținut cea mai înaltă poziție într-un clasament, iar apoi s-a retras, urmând să își îndeplinească și un vis: deschiderea propriei academii de tenis, pentru a crea viitoare jucătoare. Cu toate acestea, nu a mai apucat, după ce a fost ucisă cu sânge rece de tatăl său, în cursul dimineții de joi, 10 iulie 2025, în casa familiei.

Se pare că tatăl, Deepak Yadav, în vârstă de 49 de ani, ar fi fost sătul de faptul că vecinii îl acuzau că trăiește din banii pe care aceasta îi câștiga din cariera sa sportivă, ba chiar mai mult, acesta i-a mărturisit că nu este de acord cu deschiderea academiei de tenis, însă tânăra a refuzat, iar astfel, tatăl a împușcat-o pe Radhika, fără nicio ezitare, trăgând cu 5

focuri de armă, dintre care a fost nimerită de 3, direct în spate, ceea ce a ucis-o pe loc. În ciuda încercărilor unchiului său de a-i salva viața, după ce a dus-o repede la spital, aceasta și-a pierdut și ultima suflare.

Când au avut loc funeraliile pentru fosta jucătoare de tenis, Radhika Yadav, ucisă de propriul tată

Citește și: O fostă jucătoare de tenis din India a fost împușcată de propriul tată! Care este motivul din spatele crimei odioase, dar și ce s-a descoperit în urma autopsiei?

Ce s-a întâmplat cu trupul neînsuflețit al Radhikei Yadav? [Sursa foto: Facebook]

Citește și: O frumoasă petrecere pentru copii, s-a transformat în scena unei crime fără margini! O femeie a înjunghiat o altă femeie, după o altercație

După ce avut loc toate investigațiile necesare, inclusiv autopsia tinerei, trupul său neînsuflețit a fost predat familiei, iar ulterior dus pentru a avea loc o ultimă împărtășanie în satul familiei, dar și ultimele ritualuri.

Nenumărate persoane au fost prezente la funeralii, după ce s-a luat hotărârea ca Radhika Yadav să fie incinerată vineri, 11 iulie 2025, în timpul serii, la o zi după ce s-a stins din viață.

Bineînțeles că au început să apară tot felul de speculații cu privire la crima făcută chiar de propriul său tată, cel care, tot vineri s-a prezentat în instanță și arestat preventiv pentru o zi, după ce s-a stabilit, conform thehindu.com, faptul că tânăra a fost împușcată, de fapt, cu 4 gloanțe (3 în spate și 1 în umăr). Odată ajuns acolo, acuzatul a fost tăcut și nu a răspuns la nicio întrebare din partea presei, însă poliției a mărturisit că ar fi fost deprimat în ultimele 15 zile, luându-se în calcul ca motiv de crimă, și faptul că tânăra apăruse într-un videoclip romantic cu un an în urmă, lucru care l-ar fi deranjat pe tatăl său. 

Citește și: Un depozit de uleiuri și mase plastice din Lumina a fost cuprins de foc! În operațiunea de stingere au fost mobilizate echipaje din trei județe- kanald.ro

Citește și: Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...- stirilekanald.ro

În acest moment, investigațiile continuă, atât spre criminal, cât și spre mama tinerei, care era prezentă la primul etaj al casei când au avut loc împușcăturile, însă s-a abținut din declarații. În prezent, tatăl acesteia a fost acuzat de crimă și posesie de arme de foc.

Ce s-a întâmplat cu trupul neînsuflețit al Radhikei Yadav? [Sursa foto: freepik]



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

O frumoasă petrecere pentru copii, s-a transformat în scena unei crime fără margini! O femeie a înjunghiat o altă femeie, după o altercație

Robbie William, DIAGNOSTIC teribil la 52 de ani! Ce a mărturisit chiar el

„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor

ANUNȚUL NEAȘTEPTAT făcut de Iosif. Toți cei care l-au susținut pe fostul concurent din Casa Iubirii se întreabă același lucru: CUM VA REACȚIONA Lucia când va vedea: "Când o trăiești lângă..."

VIDEO Un gest aparent romantic a stârnit indignare și a declanșat o anchetă penală pe Transfăgărășan

Valentin și Daniela, în lacrimi! Andreea Mantea face anunțul: „A sosit momentul...”. Aflați ce se întâmplă cu concurenții în gala din „Casa iubirii” de duminică, 9 august, de la 16:00 și 19:00, la Kanal D

Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro