Calitățile și defectele femeilor, în funcție de zodie



Femeile sunt ușor și greu de citit, în același timp. Însă știați care sunt calitățile și defectele acestora, în funcție de zodie?


In articol:

Aflați din

rândurile următoare care sunt mai exact calitățile, dar și defectele femeilor, din punct de vedere numerologic, în funcție de zodie, chiar de la astrologul Valeriu Pănoiu.

 

Calitățile și defectele femeilor, în funcție de zodie

Zodia Berbec

Calitățile femeilor Berbec țin de forța interioară de care dau dovadă, având capacitatea de a conduce orice situație sau grup în care se află.

În schimb, defectele acestora țin de eroismul de care dau dovadă, în fiecare zi.

Femeile Berbec sunt niște forțe ale naturii. Au capacitatea de a imobiliza pe ceilalți, de a lua inițiativa în familie. (…) Problema este că manifestă un eroism ieșit din comun, adică au tendința uneori să trăiască viața în locul celorlalți, nu au răbdare. ”, a declarat astrologul Valeriu Pănoiu.

Zodia Taur

Calitățile femeilor Taur țin de protecția pe care o oferă, indiferent de persoanele din jurul lor. În schimb, defectele acestora țin de momentul în care ajung într-o situație în care au de suferit din punct de vedere financiar.

Întotdeauna te poți baza necondiționat pe o femeie Taur, ea întotdeauna îi va susține pe ceilalți, întotdeauna va avea grijă de nevoile lor.

(…) Însă, femeile Taur de foarte multe ori se lasă copleșite de sentimente de nesiguranță materială. ”, a subliniat astrologul.

Zodia Gemeni

Calitățile femeilor Gemeni țin de faptul că le place foarte mult să evolueze în tot ce înseamnă „lumea bărbaților”, însă nu în semn de superioritate neapărat, ci de egalitate. În schimb, defectele acestora țin de faptul că trag spre orice este complicat.

Le place să fie deasupra bărbaților sau le place să evolueze într-o lume a bărbaților, pentru că femeile Gemeni au un mental foarte bine dezvoltat. (…) Pentru femeia Gemeni, dacă este complicat, înseamnă că este simplu. ”, a punctat numerologul.

Zodia Rac

Calitățile femeilor Rac țin de protecția pe care le-o oferă tuturor, fiind o plăcere să aibă rolul de „mame”. În schimb, defectele acestora țin de faptul că își fac scenarii, care duc la suferință.

Femeile Rac sunt mamele tuturor și(...) întotdeauna se vor regăsi în rolul de mame ale grupului din care fac parte. (…) Femeile Rac își fac întotdeauna scenarii negre, unele nu au nicio legătură cu realitatea. ”, a menționat acesta.

defectele femeilor in functie de zodie

Calitățile și defectele femeilor, în funcție de zodie

[Sursa foto: unsplash]

Citeste si: Mărturisirea făcută de o copilă lui Sorin Bontea: „Cere-i pensie alimentară”- wowbiz.ro

Citeste si: Din ce face bani acum fosta soție a lui Dinu Maxer? Determinată din fire, artista nu a profesat niciodată în domeniul studiat și s-a reprofilat- radioimpuls.ro

Citește și: Compatibilitate în dragoste pentru zodia Pești. Cu ce semne zodiacale se potrivește cel mai bine

Zodia Leu

Calitățile femeilor Leu țin de faptul că reprezintă o inspirație pentru ceilalți, aflându-se mereu în centrul atenției. În schimb, defectele acestora țin de drama pe care singure o alimentează.

Întotdeauna sunt în centrul atenției(...) atât în sensul pozitiv, cât și în sensul negativ. Chiar dacă nu-l caută, îl obțin. (…) Cu această aplicare spre tendințele dramatice ale Leoaicelor. De foarte mult ori sunt afectate, iau lucrurile personal. Se supără mai ales să fie împăcate și să primească atenție. ”, a declarat Valeriu Pănoiu.

Zodia Fecioară

Calitățile femeilor Fecioară țin de faptul că își doresc ca mereu să se simtă utile. În schimb, defectele acestora țin de faptul că în unele momente, inventează motive de critică.

Ele parcă s-au născut să le fie de folos celorlalți, oferă ajutor necondiționat.(...) Cu mențiunea că de foarte multe ori văd partea negativă, jumătatea goală a paharului. ”, a mărturisit astrologul.

Zodia Balanță

Calitățile femeilor Balanță țin de deschiderea pe care o au, indiferent cu cine se întâlnesc. În schimb, defectele acestora țin de compromisurile pe care sunt în stare să le facă.

Balanțele sunt motivate de o viață trăită în armonie, le place socializarea, să aibă relații bune cu toată lumea, să nu supere pe nimeni.(...) Au tendința aceasta de a renunța la ele până a le face pe plac celorlalți. ”, a explicat numerologul.

Zodia Scorpion

Calitățile femeilor Scorpion țin de faptul că se consideră a fi stâlpi de susținere pentru ceilalți, pentru a-i îndruma spre bine. În schimb, defectele acestora țin de faptul că sunt exigente.

Femeile Scorpion sunt ca niște profesoare, mentori pentru ceilalți. Întotdeauna va scoate din tine tot ce e mai bun.(...) Însă, sunt extrem de exigente și judecă foarte mult oamenii și situațiile și adoptă poziții foarte rigide și devin extrem de autoritare. ”, a spus acesta.

horoscop kfetele azi

Calitățile și defectele femeilor, în funcție de zodie

[Sursa foto: unsplash]

Citeste si: Armin Nicoară a tras o sperietură de mama focului. Ce i s-a întâmplat artistului chiar în fața casei sale: „A început să-mi spună tot ce fac eu în casă”- kanald.ro

Citeste si: Calendar ortodox 1 aprilie 2023. Ce sărbătoare este sâmbătă?- stirilekanald.ro

Zodia Săgetător

Calitățile femeilor Săgetător țin de faptul că pentru ele nu există imposibil, indiferent de situație. În schimb, defectele acestora țin de faptul că vor ca întotdeauna să aibă dreptate.

Posibilitatea tinde spre infinit, totul este posibil pentru femeia Săgetător. (…) Ele trebuie să aibă întotdeauna dreptate, aceasta este partea mai puțin plăcută. Este o nevoie foarte mare de a se impune. ”, a spus Valeriu Pănoiu.

Zodia Capricorn

Calitățile femeilor Capricorn țin de faptul că impun respect, indiferent de locul în care se află. În schimb, defectele acestora țin de faptul că nu își pot controla instinctele.

Este ușor de identificat, ai tendința lângă ea de a da un pas înapoi, pentru că ea inspiră o energie extrem de completă, complexă, puternică.(...) Însă, instinctele dominatoare nu pot fi controlate.”, a punctat specialistul.

Zodia Vărsător

Calitățile femeilor Vărsător țin de gradul înalt de socializare pe care îl pot avea, indiferent de persoana cu care poartă o discuție. În schimb, defectele acestora țin de faptul că sunt extrem de radicale.

Femeile Vărsător sunt femeile cu care poți interacționa extrem de ușor, mai ales că ele tratează pe oricine pe picior de egalitate.(...) Însă, femeile Vărsător sunt de un radicalism ieșit din comun. ”, a declarat numerologul.

Zodia Pești

Calitățile femeilor Pești țin de puterea interioară pe care o au, combinată în același timp cu vulnerabilitatea. În schimb, defectele acestor țin de faptul că sunt greu de citit.

O combinație extrem de armonioasă și aparent contradictorie, dar sensibilitatea Peștilor este recunoscută, la fel și empatia, au capacitatea de a-i lua pe ceilalți prin învăluire.(...) Cu mențiunea că uneori sunt alunecoase. Ele îi citesc foarte ușor pe ceilalți, dar ele sunt foarte greu de citit. ”, a punctat acesta.

horoscop maine

Calitățile și defectele femeilor, în funcție de zodie

[Sursa foto: unsplash]

Citește și: Horoscopul Fecioarei pentru luna februarie 2023


Abonează-te pe

Citește și:

Horoscopul Varsatorului pentru luna februarie 2023

Horoscopul Leului pentru luna februarie 2023

Iubita lui Damian Drăghici, despre diferența de vârstă dintre ei: 'Eu am vreo 56 de ani și el 15...' - ego.ro

Adda, surprinsă de mărturisirile făcute de fiul său. Micuțul i-a spus artistei că este bătrână. Reacția surprinzătoare a Addei - kudika.ro

Calendar ortodox 1 aprilie 2023. Ce sărbătoare este sâmbătă? - stirilekanald.ro

Narcis de la Bărbulești îi datorează totul tatălui său: „Datorită lui sunt ceea ce sunt, datorită lui fac ceea ce fac”. Declarații emoționante despre familia sa - kanald.ro

Deea Maxer, pregătită să înceapă o nouă etapă din viața sa. Ce schimbări vrea să facă după divorțul de tatăl copiilor ei, Dinu Maxer - radioimpuls.ro

EDU.RO Subiecte simulare BAC 2023. Ministerul Educației publicat subiectele la Chimie, Biologie, Fizică și Informatică UPDATE - wowbiz.ro

Clipul zilei pe KFETELE.RO:
DISTRIBUIE
acest articol

Informatiile zilei
Veste bună pentru femeile din România! Statul oferă vouchere de 250 de lei pentru alimente, chiar înainte de Paște
Citește mai departe
Te-ar putea interesa si...

Parteneri
Pentru tine
Din Horoscop
Parteneri