Câinii Reginei Elisabeta. Cum a ajuns rasa Corgi cunoscută în întreaga lume datorită ei

Regina Elisabeta a avut zeci de câini
Regina Elisabeta a avut zeci de câini de-a lungul vieții

De-a lungul vieții sale, regina Elisabeta a II-a a fost fascinată de rasa de câini Corgi, o rasă extrem de îndrăgită de multe persoane.

La împlinirea vârstei de 18 ani, Regina Elisabeta a primit în dar o cățelușă pe nume Susan, care a ajuns să facă istorie în întreaga lume. Din acel moment, câinii din rasa Corgi au devenit cunoscuți în toată lumea, iar Regina Elisabeta i-a avut alături de ea până la finalul vieții.

În copilărie, Regina Elisabeta a fost extrem de atașată de câinele tatălui său, Dookie, un corgi galez Pembroke și și-a exprimat dorința de a crește și ea un astfel de exemplar.

Astfel, la împlinirea vârstei de 18 ani, regina Elisabeta a primit-o în dar pe Susan, care a devenit o adevărată vedetă în familia regală. Simpaticul animal a fost ani întregi mascota familiei și a devenit mamă, apoi bunică și străbunică.

În timpul domniei de 70 de ani a Reginei Elisabeta, aceasta a deșinut peste 30 de exemplare de corgi, mulți dintre ei fiind descendenții direcți ai lui Susan, prima sa cățelușă.

La un moment dat, regina Elisabeta  și-a dorit o nouă rasă de câini, așa a apărut rasa Dorgi, o încrucișare între câinii Corgi și câinii Dachsund.

Citeste si: Prințesa Diana, „traumatizată” de Prințul Charles. Ce s-a întâmplat între cei doi

Câinii reginei
Câinii reginei in clipul cu Daniel Craig[Sursa foto: Captură YouTube]

De altfel, în 2012, Willow, unul dintre descendenții lui Susan, a apărut într-un scheci cu James Bond, cu ocazia ceremoniei de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Londra.

Imaginea a făcut rapid înconjurul lumii, deoarece Daniel Craig, regina Elisabeta și mai mulți câini din rasa Corgi apar în imagine.

Prinţul Harry a dezvăluit că prima întâlnire a soției sale, Meghan Markle, cu toți cățelușii reginei a fost un succes. Actrița a reuşit să se facă plăcută „imediat” de câinii reginei.

Am fost lătrat în ultimii 33 de ani – ea a intrat, absolut nimic ”,

a descris prinţul întâlnirea dintre Meghan Markle şi patrupede.

„Au stat pe picioarele mele în timpul ceaiului, a fost foarte drăguţ ”, a povestit la rândul său, Meghan Markle.

Regina Elisabeta și-a pierdut penultimul câine al familiei în 2020

Anul 2020 a fost unul extrem de dificil pentru regina Elisabeta care, chiar cu câteva zile înainte de Crăciun, a pierdut un cățel.

Atunci, regina l-a pierdut pe Vulcan, care împlinise vârsta de 13 ani.

Palatul Buckingham nu făcuse comentarii publice cu privire la moartea câinelui, dar, potrivit Rebecca English, de la Daily Mail:

„Regina plânge pierderea unuia dintre ultimii doi câini rămași cu doar câteva săptămâni înainte de Crăciun”.

Citește și: Ionescu și Alexandru, deconspirați de Ștefan și Diana! Aflați ce secrete ar fi ascuns în tot acest timp, în ediția de miercuri, 12 august, a emisiunii „Casa iubirii”, de la 10:00 și 16:30, la Kanal D- kanald.ro

Citește și: Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...- stirilekanald.ro

 

Pe Twitter, English a mai notat faptul că moartea lui Vulcan o lasă pe Regină cu doar un câine, pe nume Candy care, de asemenea, este un Dorgi. 

Regina Elisabeta
Regina Elisabeta a murit pe 8 septembrie 2022[Sursa foto: Hepta]

Citeste si: Cum a ajuns Camilla Parker Bowkles regina Marii Britanii! Ce rol a avut Regina Elisabeta

În plus, regina a notat în repetate rânduri că nu și-ar mai dori alți câini, având în vedere vârsta sa înaintată.

Despre rasa de câini Corgi

Rasa de câini Corgi este o rasă de câini de păstor de vite, cu originea în Țara Galilor, Pembrokeshire. Durata de viață medie este între 12 și 15 ani, iar ca particularități, câinii sunt mici de statură și cu picioarele mici, extrem de prietenoși, dar și jucăuși.



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

George Restivan, surprins în ipostaze intime cu Adriana Bahmuțeanu: „Cenușăreasa mea.”

Brad Pitt, la un pas de sinucidere din cauza Angelinei Jolie? ”Nu vedeam nicio ieșire!”

„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor

Ancheta a scos la lumină DETALII CUTREMURĂTOARE. Ce s-a aflat acum despre femeia de 50 de ani din Botoșani a șocat familia victimei. A IEȘIT LA IVEALĂ abia după ce a fost reținută de polițiști: "În urma unui..."

VIDEO Un gest aparent romantic a stârnit indignare și a declanșat o anchetă penală pe Transfăgărășan

Anunțul DUREROS făcut de mama Rebecăi, fetița moartă în tragedia din Bacău... Vezi mai mult

Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro