Cei doi au transmis un mesaj emoționant despre divorț, în mediul online.
Cabral și Andreea Ibacka s-au numărat printre cele mai apreciate cupluri din showbizul românesc. Recent, cei doi au anunțat oficial că au decis să divorțeze după mai bine de 18 ani petrecuți împreună.
Cabral și Andreea Ibacka au divorțat după 18 ani împreună
Vestea tristă a surprins o țară întreagă, iar separarea a fost confirmată chiar de cei doi, printr-un mesaj publicat în mediul online. În ultimele zile, în spațiul public au apărut numeroase speculații legate de relația lor. Astfel, cei doi au transmis că divorțul nu a avut loc din cauza unor trădări sau conflicte, ci pur și simplu din cauza faptului că relația lor nu a mai funcționat ca în trecut.
„Uimitor. Uneori e spectaculos cât de departe poate merge imaginația unor oameni care nu cunosc adevărul, dar aleg totuși să-l inventeze. Am citit în ultimele zile multe lucruri despre noi. Unele exagerate. Altele complet false. Și, pentru că ani la rând am ales să fim sinceri cu oamenii care ne-au fost aproape, simțim că le datorăm şi acum adevărul.
De asemenea, cei doi au declarat că vor rămâne în continuare uniți atunci când vine vorba despre copiii lor, deoarece prioritatea lor principală rămâne familia și protejarea celor mici de expunerea publică, pentru că aceștia au nevoie de timp, blândețe și protecție.
„Ani mulți am fost bine. Cu bune, cu rele, cu muncă multă, cu oboseală, cu lipsuri și cu multe bucurii. Ne-am construit viața și familia cum am știut noi mai bine. Ne-am încurajat, ne-am protejat și ne-am ținut aproape. Cea mai mare responsabilitate și prioritate a noastră rămân copiii noștri. Vom continua să le oferim amândoi stabilitate, iubire și siguranță, protejându-i de expunere şi având grijă ca această tranziție să fie, pe cât posibil, cât mai blândă pentru ei. Dincolo de orice schimbare, vom rămâne întotdeauna o echipă pentru copii. Mai ales pentru ei, pentru liniștea lor și pentru echilibrul unei perioade deja foarte sensibile, vă rugăm să ne respectați intimitatea. Sunt doi copii care au nevoie de timp, blândețe și protecție, iar acesta este singurul lucru care contează cu adevărat pentru noi acum. Vă rugăm să nu găsiți vinovați. Nu va exista un scandal pe care noi să îl hrănim public. Toate supozițiile apărute sunt false și nu vom intra într-un joc al explicațiilor și dezmintirilor fără sfârșit. Ne e greu? Da, ne e foarte greu. Și, sigur, asta este la noi și nu cerem nici înțelegere și nici compasiune, oamenii au probleme mult mai mari decât ce se întâmplă sub acoperişul nostru. Alegem să păstrăm respectul, discreția și să ținem pentru noi lucrurile care aparțin intimității familiei noastre.", au mai spus cei doi în cadrul mesajelor postate în mediul online.