Bahar, îndrăgostită de Davut

Bahar, îndrăgostită de Davut
Bahar, îndrăgostită de Davut

În această seară, de la ora 20:00, în serialul ”Tărâmuri nelegiuite”, evenimentele pline de emoție și suspans ce se vor derula în viețile protagoniștilor îndrăgitei producții vor continua să surprindă privitorul, odată cu difuzarea unui nou episod, la Kanal D.

Coordonatorul misiunii speciale al Direcției Generale de Securitate nu se lasă până când ucigașul locotenentului Sezai nu va fi prins și pedepsit pentru fapta sa. Întreg Zonguldakul este în stare de șoc în urma teribilelor evenimente petrecute în oraș, iar Davut este convins ca afaceriștii francezi se fac vinovați de toate aceste drame prin care sunt nevoiți să treacă locuitorii orașului.

Bahar Aras, care s-a îndrăgostit de Davut, se teme că acesta poate deveni victima colegilor săi de afaceri francezi, care nu contenesc a provoca victime în rândul localnicilor. Gulfem nu vede deloc cu ochi buni “prietenia” dintre Davut și Bahar și îi cere acestuia să nu mai facă parte din viața sa. Davut suferă în tăcere din cauza neînțelegerilor cu femeia iubită.

Yavuz află că Gulfem are o mătușă, pe nume Mevheș, iar aceasta ar fi singura persoană în care frumoasa fată are încredere, și, astfel, bărbatul vrea să întoarcă acest <avantaj> în favoarea lui și a lui Ali Gelik, care vor să dețină mina de cărbune a familiei Pașazade.

Dacă va reuși Davut să afle cine se face vinovat de moartea lui Sezai și cum va reacționa Gulfem atunci când află că mătușa ei a venit în oraș puteți afla în această seară, de la ora 20:00, în noul episod din serialul ”Tărâmuri nelegiuite”, difuzat la Kanal D.



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Laura Cosoi, la casa din Șușani a Adelei Popescu. Cum a fost experiența alături de întreaga familie: “Mi-e foarte dor de ai mei.”

Diana Buzoianu a dezvăluit ce a luat acasă după plecarea de la Ministerul Mediului. „Nu m-am putut despărți de ea”

Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale

EXCLUSIV! Oltenii și turiștii vor avea parte de o SURPRIZĂ NEAȘTEPTATĂ la Craiova. Ce apariție spectaculoasă va apărea ÎN PREMIERĂ la Târgul de Crăciun?! NU a mai fost văzută până acum. PRIMELE IMAGINI

Halit Özgür Sarı, protagonistul serialului Inimă rebelă, surprins în ipostaze tandre în compania unei colege de platou! Iată cum au fost fotografiați cei doi actori

Horoscop săptămânal 2–8 noiembrie 2026. O discuție sinceră pune capăt unei relații lăsând locul unei noi povești de iubire

VIDEO Horoscopul săptămânii 12-18 octombrie. Se anunță o perioadă tensionată


Video

Clipul zilei pe kfetele.ro