Celebrul cuplu de artiști și-au clădit de-a lungul timpului o familie foarte apreciată de publicul larg.
Monica Davidescu și Aurelian Temișan formează unul dintre cele mai cunoscute și apreciate cupluri, de la noi din țară. Cei doi au împreună și o fetiță, pe nume Dora, iar în curând împlinesc 30 de ani de când s-au cunoscut față în față.
Aurelian Temișan și Monica Davidescu au vorbit despre perioada în care s-au cunoscut
Recent, cei doi au fost invitați în cadrul podcast-ului Viață în pași de dans, prezentat de Oana Ioniță, acolo unde au dezvăluit mai multe aspecte neștiute de publicul larg,
Aurelian Temișan: Noi facem și 30 de ani de când ne cunoaștem.
Monica Davidescu: Și ne-am cunoscut tot la un spectacol, ce să vezi. (…) Eu prezentam și el cânta și… așa cum orice artist făcea atunci pe perioada aceea, veneau la mine și-mi spuneau: “Mai bagă un dans că uite n-a ajuns cutărescu. Te rog eu, fă ceva!”, că eram și coordonatoarea programului: “Mai bagă pe altcineva înainte că trebuie să plec.”, și erau fetele din corpul de balet, care aveau mai multe dansuri, erau săracele pe îmbrăcat, pe repede înainte, pe dezbrăcat, pentru că aveau multe dansuri într-o seară. (…) N-a întârziat (n.r. Aurelian Temișan), chiar n-a întârziat niciodată.
Aurelian Temișan: Și a venit la mine să mă întrebe: “Cum ai vrea să te prezint?”, și dacă aș fi putut avea puterea de a anticipa ce urmează să se întâmple în următorii 30 de ani, aș fi spus:
Monica Davidescu: Îl cunoșteam, dar îl cunoșteam de la televizor, gândește-te că asta se întâmpla acum 30 de ani, deci era ianuarie ’95, îl cunoșteam de la televizor pentru că apăruse la Mamaia, la festival, îl cunoșteam de la celebra lui piesă “Billy Joe King”, pe care absolut toată lumea o cânta, era în mare vogă atunci, din a doua cădere a Constantinopol, deci cumva îl știam. Și ar fi trebuit să ne mai întâlnim cu un an înainte, dar n-a fost să fie, pentru că împreună cu un coleg care regiza spectacolul acesta… trebuie să trebuie să le spunem oamenilor că în perioada ’90-2000, foarte multe spectacole, foarte bune, genul de cabaret, se întâmplau în cam toate restaurantele mari din București.
Totul era acolo, nu exista… n-aveai ștaif dacă n-aveai mâncare cu program. (…) Oamenii ieșeau mult mai mult și toți artiștii pe care eu i-am cunoscut acolo, oameni care lucrau la operă, balerini, oameni pe care îi vedeai la televizor, artiști mari, veneau acolo și făceau spectacole.
