Aniversare specială pentru Florentina Opriș

Aniversare specială pentru Florentina Opriș
Aniversare specială pentru Florentina Opriș

Florentina Opriș, prezentatoarea emisiunii „Sport, dietă și o vedetă”, de la Kanal D, demonstrează că împlinirea vine din echilibrul dintre viața profesională și cea personală. Recent a împlinit 58 de ani şi se află, după cum mărturiseşte, în una dintre cele mai frumoase perioade din viața sa, în care se simte mai încrezătoare ca oricând.

Vedeta mărturisește că privește cu mândrie la drumul parcurs și la toate experiențele care au modelat-o. Florentina Opriș spune că a reușit să își depășească propriile așteptări și să ajungă acolo unde, în tinerețe, nici nu îndrăznea să viseze. Dacă ar avea acum ocazia să stea de vorbă cu femeia care era atunci, i-ar spune să aibă încredere în ea, pentru că este puternică și toate experiențele prin care va trece o vor transforma, pas cu pas, în cea mai bună versiune a sa. Aniversarea din acest an a fost una specială, petrecută într-un decor spectaculos.

„Anul acesta de ziua mea mi-am dorit să am parte de experiențe care să-mi bucure sufletul, să întâlnesc oameni noi. Așa că am plecat pe Costa Almafitană și de acolo în Capri și, într-adevăr, am făcut niște lucruri atipice. Mi-am sărbătorit ziua pe un yaht; dar m-am bucurat apoi și de o experiență inedită, alături de prietenii mei, am gătit prăjituri tradiționale şi au ieșit delicioase. Toată această perioadă m-am relaxat, ce am simțit aia am făcut. Cadoul care m-a emoționat cel mai tare a fost un buchet de flori primit dimineața, când nu mă așteptam și un mic tort. Un alt cadoul care m-a impresionat a fost o geantă pe care mi-o dorea. Însă cel mai mare cadou a fost ceea ce am simțit: o stare de bucurie, de libertate și de iubire nemărginită”, a declarat Florentina Opriș.

Dincolo de darurile primite, cele mai valoroase amintiri rămân emoțiile pe care le-a trăit în acele zile și iubirea cu care au înconjurat-o cei dragi. Pe Florentina Opriș o puteți urmări în fiecare duminică, începând cu ora 09:45, în cadrul emisiunii „Sport, dietă și o vedetă”, difuzată pe Kanal D, unde continuă să împărtășească cu telespectatorii stilul său de viață echilibrat.



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Anisia Gafton, primele declarații după ce a devenit mamă. Ce nume a ales pentru cel mic: “Poate la 42 îl fac pe al doilea.”

Imagini virale! Ce a făcut o femeie chiar în timpul protestelor din Paris

Cât este stimulentul de inserție în 2026 și cine beneficiază de el

5 copii au rămas orfani de mamă, după O TRAGEDIE CARE A ZGUDUIT întreaga comunitate din Botoșani. Și mai sfâșietor este că unul dintre copii a făcut DESCOPERIREA CUMPLITĂ. A încremenit când a văzut ce se întâmplase: "Se..."

România are un nou Guvern! Cabinetul Luca Niculescu a trecut de Parlament

Horoscop joi, 22 octombrie 2026. O zodie este pusă în fața unei alegeri importante

VIDEO Horoscopul săptămânii 12-18 octombrie. Se anunță o perioadă tensionată


Video

Clipul zilei pe kfetele.ro