Andrei Bănuță, destăinuiri despre pierderea bunicii sale. Ce își mai amintește artistul și ce a învățat de la ea. “E întruchiparea bunului gust, bunului simț și a bunătății în general.”

Andrei Bănuță a vorbit despre lecțiile învățate de la bunica lui.

Andrei Bănuță este unul dintre cei mai îndrăgiți artiști din țară, care încă de la vârsta de 18 ani a reușit să cucerească publicul, cu melodia pe care a lansat-o. De atunci, a rămas la inimile oamenilor și este ascultat de fiecare dată, iar acesta nu ezită să surprindă întotdeauna publicul său cu melodii care ajung imediat la inimile ascultătorilor. Mereu cu zâmbetul pe buze, Andrei ascunde, de fapt, în spatele său, multe pierderi din familie, despre care a vorbit cu greu, cum ar fi pierderea fratelui, pierderea mamei sale și pierderea bunicii, oameni despre care vorbește cu drag de fiecare dată.

Andrei Bănuță, destăinuiri despre pierderea bunicii sale

Citește și: Andrei Bănuță, destăinuiri dureroase despre pierderea fratelui și mamei sale. Ce face acum artistul, la mormântul ei. “Eu de atunci trebuie să fac cât doi.”

Citește și: Andrei Bănuță, despre sacrificiile pe care tatăl său le-a făcut ca el să poată să lanseze prima piesă! „Am dat aurul la amanet, tot aurul din casă! Am împrumutat bani.”

În cadrul Un podcast MISTO by Bursucu, Andrei Bănuță  a vorbit și despre bunica lui, pentru prima dată, deoarece nu-și mai amintește foarte multe lucruri despre ea. Avea șapte ani și se afla în prima zi de școală când bunica lui a murit și vorbește despre toate lucrurile pe care le-a învățat de la ea. 

Citește și: Rezultate 6 din 49 pentru joi, 23 iulie 2026: Ce numere au fost extrase azi la 6/49, Joker, Noroc, Noroc Plus, 5/40 și Super Noroc- kanald.ro

Citește și: Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...- stirilekanald.ro

“Bunica. Nu (nr. Nu a prins alți bunici). Și nu-mi aduc aminte. Îmi-mi aduc aminte foarte vag vocea bunicii mele. Îmi aduc aminte de ea, dar nu-mi aduc aminte vocea bunicii mele, iar asta mă ucide. Nu am vorbit niciodată despre ea pentru că nu aș ști să spun suficient de adevărate lucruri. Era mama mamei. Atât știu despre ea. Dacă mama era cum era, înseamnă că a învățat de la cineva. Am descris-o pe mama, iar ea era mama mamei. Asta e tot ce mi aduc aminte. Era fină, era deșteaptă, era bună, m-a învățat multe lucruri de care nu sunt sigur că le știu de la ea, pentru că nu-mi aduc aminte, dar am imaginile astea. Bunica mea, când aveam șapte ani, nu vreau să mergem acolo, dar vreau să-ți spun doar că am pierdut-o în prima mea zi de școală. În prima mea zi de clasa I am pierdut-o pe mamaia. Toate învățămintele ei le-am luat cu mine din prima zi de clasa I. Nu mai știu care erau toate pentru că eram foarte mic. Aveam șapte ani și patru luni. Era în vârstă și a murit de aceeași boală ca mama. Cred că a fost ereditar pe cale maternă. Mamaie, cum îi ziceam eu și cum îi zic eu, deși ea a vrut să-i spun bunica, nu-i plăcea să-i spun mamaie, o enerva, e întruchiparea bunului gust, bunului simț și a bunătății în general. Asta îmi aduc aminte despre ea. O poveste amuzantă cu mamaie și scurtă. M-am născut, eram negru. Eu oricum am tonul pielii mai măsliniu. Stăteam acolo în cușca aia de copii, nu știu cum se numește, dovadă că nici nu am, în incubator, se uitau la mine, eram înfășat în alb. Mama nu putea să stea. Mamaie cu tata se uitau la mine și zice tata lui mamaie, cu cea mai mare sinceritate: “Mamaie, ce facem cu ăsta atât de negru?” “Lasă, mamaie, îl luăm acasă, îi facem două băi, să vezi cum se albește.” Mi-au făcut două băi, nu m-am albit nici până în ziua de azi. Dar când m-am născut eu, problema lui tata era ce face mamaie cu copilul atât de negru, iar mamaia a venit cu soluția. “Lasă, mamă, îi facem două băi, să vezi cum se albește.”, a povestit Andrei Bănuță.