Andreea Marin, despre atmosfera din familie în copilăria sa și temerile din prezent cu privire la fiica ei. “Ai uneori și coșmaruri, nu e ceva ce alungi așa ușor din mintea ta”

Andreea Marin, despre atmosfera din familie în copilăria sa și temerile din prezent cu privire la fiica ei. “Ai uneori și coșmaruri, nu e ceva ce alungi așa ușor din mintea ta”

Andreea Marin a vorbit despre cum arătau momentele în familie, don adolescența sa.

Andreea Marin, îndrăgita și iubita prezentatoarea TV, și-a deschis sufletul și a făcut o retrospectivă a copilăriei sale, astfel că a povestit, în urmă cu două luni, în cadrul podcastului Celebru și Părinte cu Marius Gheorghiu, cum era atmosfera în familie atunci când ea era mică și cum părinții echilibrau de fiecare dată rațiunea cu romantismul. Își amintește și de momentul în care și-a pierdut mama, însă a mai spus că aceste lucruri cu siguranță i-au fost date cu un scop, pentru a reuși, atât din bune, cât și din rele, să ajungă la omul de astăzi. “Eram fericiți, îmi amintesc de această efervescență a copilăriei, îmi amintesc de energia din casă, dans, pentru că ai mei dansau tare frumos, iubeau poezia, erau oameni romantici, desi erau amândoi ingineri.

Tatăl meu de construcție, mama mea de mecanică fină. Ar fi trebuit să fie, poate, rațiunea la putere în casa noastră, dar există, de fapt, acest echilibru între rațiune și romantism. Când mama n-a mai fost, a fost un moment foarte greu și dramatic în viața noastră, dar asta m-a întărit să devin omul de azi, să înțeleg plusurile și minusurile ei, despre vârf și prăpastie. Una peste alta, cred că Dumnezeu a avut un scop pentru mine, cu bunele, cu relele trăite, nu mi-au fost date degeaba. Încerc să dau un sens acestor lucruri.”, a povestit Andreea Marin.

Andreea Marin, temătoare de momentul în care fiica ei va pleca de acasă

Citește și: Andreea Marin, postare emoționantă pe rețelele de socializare, cu ocazia zilei de naștere a mamei sale: „Exemplul de feminitate, sensibilitate, bunătate și naturalețe.”

Andreea Marin [Sursa foto: Facebook]

Citește și: Andreea Marin a vorbit despre semnele depresiei. Ce a învățat din terapie și cum s-a schimbat viața ei? „Niciun om în stare de oboseală cronică nu poate funcționa normal.”

“Zâna surprizelor” nu ezitați să vorbească și despre temerile pe care încă le are, iar aceasta a ținut să adauge că nu există mamă care să nu se gândească la viitorul copilului său și la ce anume o să se întâmple când va pleca de acasă. “Cred că fiecare părinte știe ce înseamnă teama pentru siguranța copilului său, pentru viitorul copilului său, ce o să se întâmple, cum va fi, când pleacă de acasă și așa mai departe. Ai uneori și coșmaruri, nu e ceva ce alungi așa ușor din mintea ta. Mi se întâmplă în continuare.”, a mai spus îndrăgita prezentatoare TV.

Citește și: Rezumat episodul 24 „O nouă șansă”, difuzat în 5 martie 2026 la Kanal D: Servet pune la cale un plan periculos pentru Songul și Sadi- kanald.ro

Citește și: Bărbat ucis de propriul frate și aruncat în...- stirilekanald.ro

Andreea Marin [Sursa foto: Facebook]



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Andreea Marin a vorbit despre semnele depresiei. Ce a învățat din terapie și cum s-a schimbat viața ei? „Niciun om în stare de oboseală cronică nu poate funcționa normal.”

Despărțirea este oficială, la Casa Regală! Nu s-a mai putut face nimic pentru a salva relația dintre cei doi

Donald Trump cere sprijinul Europei în conflictul cu Iranul: „Toți aliații să colaboreze în această misiune”

Cazul Alinei Mădălina ia o întorsătură neașteptată. O tiktokeriță face dezvăluiri care schimbă tot ce se știa despre fetița tinerei de 25 de ani: „A avut niște probleme domnul...”

Andreea Popescu are probleme în căsnicie? Vedeta a transmis un mesaj care a ridicat multe semne de întrebare! „Nu ai putea trece peste greutățile ei.”

Cristiana, primele dezvăluiri după ce a părăsit „Casa iubirii”! Tânăra regretă că nu i-a dat o șansă lui Iosif: „Poate aveam o relație acum”

(P) Importanța farmacistului în alegerile informate pentru sănătatea inimii


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro