Anda Ghiță a apelat la intervenția chirurgicală de sinus lifting. Cum a decurs procedura și cum a fost vindecarea pentru ea? „Depinde de la om la om! Sunt niște realități.”

Anda Ghiță a apelat la intervenția chirurgicală de sinus lifting. Cum a decurs procedura și cum a fost vindecarea pentru ea? „Depinde de la om la om! Sunt niște realități.”
Anda Ghiță a apelat la intervenția chirurgicală de sinus lifting. Cum a decurs procedura și cum a fost vindecarea pentru ea? „Depinde de la om la om! Sunt niște realități.”

Anda Ghiță a povestit cum a decurs intervenția chirurgicală de sinus lifting pentru ea.

Anda Ghiță, cunoscută publicului drept un antreprenor ambițios, soacra unuia dintre cei mai cunoscuți luptători de K1 din România, „Pitbull” Atodiresei, are numeroase apariții televizate, iar atunci când nu este pe micile ecrane, se află pe rețele de socializare, acolo unde împarte diferite situații din viața de zi cu zi toți cei care o urmăresc. Într-o postare din mediul online, Anda a vorbit despre intervenția chirurgicală pe care a suferit-o în ultima perioadă, și anume un lifting al sinusurilor, care avea să o ajute pe viitor pentru trei implanturi dentare pe care le avea de făcut în partea de sus a

maxilarului.  “Am făcut o intervenție chirurgicală de sinus lifting, adică de ridicare a pielii de la sinus, pentru a putea ulterior, după o perioadă  10 luni, să fac un implant dentar în această zonă. Pentru cei care vor urma să facă această intervenție și să aibă mare grijă la cine se duc să facă această intervenție, pentru că în decursul anilor am avut experiențe foarte proaste și mi-a trebuit mulți ani să ajung la o echipă grozavă.
Această intervenție a constat că după mai multe anestezii făcute în această zonă, mi s-a luat de după ultimul molar de minte țesut osos. Unii mai fac și cu țesut de la vacă, dar până se recuperează și se prinde această zonă de os la sinusuri, care este scurtă, e mai bine să fie osul tău.”,
a spus Anda Ghiță.

În ce a constat procedura chirurgicală și cum a fost vindecarea pentru Anda Ghiță

Citește și: Anda Ghiță și-a luat adio de la Marcel Toader! Soacra lui Atodiresei, la Bellu: ”E chiar aiurea”

Anda Ghiță
Anda Ghiță[Sursa foto: Facebook]

Citește și: Cum scapi de frica de stomatolog? 

Pentru toți cei care urmează să facă această intervenție, Anda a transmis că este nevoie să aveți mare grijă la echipa medicală pe care o alegeți pentru a face anumite proceduri, deoarece până acum și ea trecut prin multe obstacole până se întâlnească oameni potriviți.

În cadrul videoclipului, aceasta a explicat și în ce anume constă intervenția pe care a suferit-o, dar și cum a fost perioada de vindecare de după ea.  “După ce a fost luat acel țesut osos de acolo, din acea zonă, s-a pus în acest loc pentru a avea spațiu pentru următorul implant, adică să fie o grosime în care să poată fi prins implantul. Acolo s-a tăiat gingia, osul, s-a pus osul personal, după care și niște plasmă, ca vindecarea să fie mult mai rapidă.
Nu mi-a fost deloc ușor, nu pot să spun nici că a fost cea mai grea intervenție, însă umflătura există. Pe parcurs, locul e mai umflat, poate chiar să se învinețească, dar depinde de la om la om. În momentul intervenției și tot ceea ce s-a făcut, nu simți, dar se simte când se ia țesutul osos, cum se taie, sunt niște realități.”,
a mai spus antreprenoarea.

Citește și: WOW! De necrezut CINE este noua concurentă din „Casa iubirii”! Băieții și-au... Vezi mai mult- kanald.ro

Citește și: De ce slăbitul devine tot mai dificil după 35 de ani- stirilekanald.ro

Anda Ghiță
Anda Ghiță[Sursa foto: Facebook]

.



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

3 lucruri pe care trebuie să le știi dacă vrei să apelezi la servicii de chirurgie plastică

Cum arăta Alexandra Căpitănescu înainte de celebritate. Este de nerecunoscut în prima sa apariție la TV

Cazul morții medicului Cristian Staicu ia o turnură neașteptată. Ce au descoperit anchetatorii

Moment neașteptat ÎN SCANDALUL EUROVISION 2026! Detaliul trecut cu vederea de toți A FOST ABSERVAT ACUM. Ce rol are Margarita Druță în toată povestea

VIDEO Alexandru, băiețelul de 5 ani din Sibiu, a fost externat și a ajuns acasă. Părinții micuțului găsit în pădure, primele declarații după ce fiul lor s-a întors în sânul familiei

Horoscop pentru ziua de joi, 21 mai 2026: Un semn zodiacal își schimbă brusc prioritățile și începe să se gândească mai mult la propriul confort

Nicușor Dan a semnat demisia...


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro