Fiica Ancăi Serea începe un nou capitol după Bacalaureat.
Recent, Anca Serea a discutat despre unul dintre cele mai importante momente din viața fiicei sale mai mari, Sarah. Vedeta le-a dezvăluit urmăritorilor din mediul online cum se descurcă seara la examenul de bacalaureat și nu și-a ascuns mândria față de rezultatele obținute de aceasta. Aceasta este mama a doi copii din prima căsătorie cu regretatul om de afaceri Philip Poplingher, David și Sarah.
Sarah Serea este pregătită pentru o nouă etapă din viață
În același timp, soția lui Adrian Sînă a ținut să-și exprime nemulțumirea cu privire la condițiile în care s-a desfășurat examenul din acest an.
„Dacă te referi la note, a fost foarte bine! Sunt tare mândră de cât de mult a muncit Sarah! Două note peste 9 și una sub. Dacă vorbim despre condițiile de desfășurare a acestuia, inuman și nedrept!”, a scris Anca Serea, pe rețelele de socializare.
Tânăra se pregătește deja pentru studiile universitare, după ce a fost admisă în Istituto Marangoni, una dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ din Europa, renumită la nivel internațional pentru programele sale dedicate industriei modei, designului și domeniilor creative.
„Dimineața asta, inima mea este plină de recunoștință, emoție și mândrie. Sarah a fost acceptată la Instituto Marangoni din Milano, locul unde a visat să ajungă de când era mică și pentru care a muncit cu toată determinarea ei. Este începutul unui nou capitol – un drum al viselor, al curajului, al pasiunii pentru design, modă și al speranțelor mari. Drumul la @istitutomarangoni_milano abia începe, iar noi suntem alături de tine la fiecare pas.