Anamaria Prodan a vorbit despre lumea fotbalului și despre jucători.
Cunoscută și îndrăgită de pe micile ecrane și pentru cariera de succes din lumea fotbalului, Anamaria Prodan este mereu sinceră cu multe aspecte din viața profesională, iar la fel de deschisă este și cu viața din spatele ecranelor. Trăiește pentru fotbal, iar de fiecare dată când are ocazia, aceasta vorbește despre lucrurile neștiute din această lume de pe teren.
Anamaria Prodan
Recent, impresara a fost invitată în cadrul podcastului realizat de Armean Casian, ce urmează a fi lansat, acolo unde a vorbit cu sinceritate despre fotbal. „Știu că pot să înjur orice bărbat, că pot să mă iau cu el la bătaie, pot să le iau jucătorii, să le arăt că nu există pentru mine, de ce? În lumea mea, a fotbalului. Toți aveau 3-4 clase făcute pe scări, pe la pușcărie. Știau limbi străine tot de pe la pușcărie. Săracii, ei nu aveau nimic. Era doar o viață de stradă pe care și eu am trăit-o. Și acolo sunt peste ei. Dar facultate, liceu, gimnaziu, nimic. Atunci când nu ai astea, nu ai nimic pe termen lung”, a povestit Anamaria Prodan.
Cum este Ronald Gavril atunci când nu este în ringul de box
Anamaria Prodan și Ronald Gavril
[Sursa foto: Captură Video]Tot în același podcast, Anamaria Prodan a vorbit și despre cum este partenerul ei, Ronald Gavril, atunci când nu este în ringul de box, spunând că există o diferență foarte mare. Atunci când vine acasă, comportamentul lui se schimbă și devine un bărbat blând despre care nu ai putea să bănuiești cu ce se ocupă, de fapt. Atunci când ajunge în ring, acolo este locul în care se descarcă. „Ce tare, al tău este boxer. Doamne ferește! Acasă este miel. Dacă nu știi că este boxer, niciodată nu ai spune. El știe. Acasă trebuie să fie bărbat, să-mi iubească copiii, să mă iubească pe mine, să ne răsfețe, să ne ajute, să ne facă să ne simțim foarte bine. În ring, acolo își descarcă el toată nebunia lui, tot ce strânge de la noi, probabil”, a spus Anamaria Prodan.