Gina Pistol a avut o copilărie grea, marcată de lipsurile materiale.
Gina Pistol este una dintre cele mai apreciate vedete de la noi din țară. În vârstă de 42 de ani, blondina este de mulți ani în lumina reflectoarelor, având o carieră longevivă în televiziune, pe parcursul căreia s-a făcut remarcată în cadrul emisiunilor pe care le-a prezentat, reușind să ajungă la inima publicului prin frumusețea sa, naturalețea și căldura de care a dat dovadă.
Cu toate acestea, în ultimii ani, de când a devenit mamă, soția lui Smiley a renunțat la cariera sa în televiziune și s-a dedicat creșterii fiicei sale. Chiar și așa, blondina continuă să se implice în numeroase proiecte, muncind din greu pentru a-i oferi fiicei sale tot ceea ce are nevoie.
Invitată în cadrul podcastului moderat de Damian Drăghici, prezentatoarea TV a făcut o serie de mărturisiri emoționante despre viața sa.
Gina Pistol, copilărie marcată de lipsurile materiale
În momentul de față, Gina Pistol a ajuns în stadiul în care are tot ce își dorește. Vedeta are o situație financiară prosperă și o familie frumoasă de care este extrem de mândră. Cu toate acestea, lucrurile nu au fost mereu ușoare pentru ea. Ba din contră, prezentatoarea TV provine dintr-o familie cu posibilități materiale reduse și s-a confruntat cu lipsurile materiale încă din copilărie.
„ Am fost un copil sărac. Au fost perioade când nu aveam un leu în buzunar și nu au fost grei anii ăia. Eu am muncit toată viața. Pe mine nu m-a ajutat nimeni niciodată. N-am știut și nu știu să cer.