„Am făcut un test de sarcină. Aștept un bebeluș”. Britney Spears a anunțat că este însărcinată cu al treilea copil

Britney Spears este insarcinata

Celebra cântăreață este pe cale să devină din nou mamă. Va fi primul copil al cuplului Britney Spears – Sam Asghari, anunțul fiind făcut de amândoi pe rețelele de socializare.

La doar cinci luni după ce a fost eliberată de justiție de sub tutela tatălui ei, Britney Spears anunță pe Instagram că va deveni mamă pentru a treia oară. Acesta va fi primul copil al cuplului Britney Spears – Sam Asghari.

Citeste si: Cine este Șerban Copoț. „Când venea tata, prima săptămână era rai, dar apoi începea să ceară carnetul de note”

Britney Spears este insarcinata [Sursa foto: Instagram]

Britney Spears, însărcinată cu al treilea copil

Artista, în vârstă de 40 de ani, este logodită cu Sam Asghari, un antrenor de fitness în vârstă de 28 de ani pe care l-a întâlnit pentru prima dată în anul 2016 pe platourile de filmare. Cei doi vor deveni părinți și sunt extrem de fericiți, dovadă fiind postările lor de pe rețelele de socializare. Atât artista, cât și partenerul ei de viață au ținut să dea vestea cea mare pe Instagram, colo unde au primit mii de aprecieri și mesaje de bine din partea fanilor.

Britney Spears a menționat în postare că va ieși mai puțin din casă în perioada ce urmează, asta pentru a evita contactul cu paparazzi care vor încerca să obțină o fotografie cu ea însărcinată  pentru a o putea vinde mai apoi.

„M-am îngrășat atât de mult înainte să merg în vacanța din Maui. M-am gândit: „La naiba...ce s-a întâmplat cu stomacul meu?”.

Soțul meu mi-a spus: „Ești doar însărcinată cu mâncare”. Atunci m-am gândit și am făcut un test de sarcină. Ei bine...aștept un bebeluș. Patru zile mai târziu burtica era mai mare. Crește! Dacă sunt doi acolo, s-ar putea să-i pierd”, a scris Britney Spears pe contul său de Instagram.

Artista a ținut să menționeze faptul că ultima dată când a rămas însărcinată nu a avut parte de susținerea de care avea nevoie, astfel că a ajuns să simtă pe propria piele depresia antenatală.

„Femeile nu vorbeau despre asta atunci. Unii oameni considerau periculos dacă o femeie se plângea în acest fel cu un copil înăuntrul ei. Însă acum femeile vorbesc despre asta în fiecare zi. Mulţumesc lui Iisus, nu trebuie să păstrăm această durere ca pe un secret rezervat”, a scris ea, adăugând că plănuieşte să facă yoga zilnic de acum pentru a-şi menţine sănătatea corpului.

Citeste si: Cine este soția lui Șerban Copoț. „Roxana a pierdut o sarcină, lucru care ne-a descumpănit cumplit, dar nu ne-a făcut să renunţăm”

Britney Spears este insarcinata [Sursa foto: Instagram]

Sam Asghari, tată pentru prima oară

Sam Asghari are 28 de ani și se pregătește să devină tată pentru prima oară. Extrem de fericit, antrenorul de fitness a publicat un mesaj de-a dreptul emoționant pe contul lui oficial de Instagram. Acesta spune că, pentru el, familia este cel mai important lucru din viață și că așteaptă cu nerăbdare să își țină în brațe copilul.

Citește și: Horoscop marți, 4 august 2026: Semnul zodiacal care primește vești bune legate de o moștenire- kanald.ro

Citește și: Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...- stirilekanald.ro

„Căsătoria și copiii sunt o parte naturală a unei relații puternice, plină de dragoste și respect. Am așteptat să fiu tată cu nerăbdare. Este cel mai important lucru pe care îl voi face vreodată”, a scris acesta pe Instagram.

Citeste si: Cine este CRISTINA DUMITRESCU, soția lui Chef Florin Dumitrescu

Britney Spears este insarcinata [Sursa foto: Instagram]

Britney Spears a scăpat de tutela tatălui ei după 13 ani

În 2008, cântăreața americană a intrat sub tutela tatălui ei, astfel că nu a mai deținut controlul propriilor finanțe, a deciiilor în ceea ce privește cariera, precum și în privința unor acțiuni importante din viața ei personală, cum ar fi vizitarea fiilor ei sau dorința de a rămâne din nou însărcinată. În urmă cu mai mult timp, Britney Spears a declarat în instanţă că a fost „traumatizată” de tutela ei.

Britney Spears mai are doi copii, pe Sean Preston, în vârstă de 16 ani, și pe Jayden James, în vârstă de 15 ani, din căsătoria cu Kevin Federline. Cei doi au divorțat în anul 2007, iar mai apoi cântăreața a început să se comporte într-un mod considerat la vremea respetivă a fiind „haotic”. Din acest motiv a pierdut custodia fiilor săi, iar în 2008 a fost chiar internată într-un centru de refacere.



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Cine este Aurelian Temișan. ,,Într-a șaptea, în trimestrul doi, am rămas corigent la muzică, pentru că n-am știut teorie”

Momentul în care Kate Middleton a gafat la un eveniment oficial. Val de ironii: „Îi mai lipsește părul bufant”

Petrișor Ruge, mesaj emoționant după despărțirea profesională de Andreea Bălan. Ce le-a transmis fanilor

INFORMAȚIA MOMENTULUI despre Adrian Ropotan. Stelian Ogică, socrul antrenorului de la Dinamo 2, face ANUNȚUL despre ginerele său: "L-au resuscitat și..."

VIDEO Incendii devastatoare în sudul Europei: Creta, Grecia, Spania și Portugalia sub amenințarea flăcărilor

Horoscop duminică, 2 august 2026: Zodia care profită din plin de timpul liber pentru se odihni și a petrece timp în familie

Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro