„Am făcut lucrul ăsta pentru bani.” Mara Bănică, declarații din culisele carierei sale în televiziune

„Am făcut lucrul ăsta pentru bani.” Mara Bănică, declarații din culisele carierei sale în televiziune
„Am făcut lucrul ăsta pentru bani.” Mara Bănică, declarații din culisele carierei sale în televiziune

Mara Bănică a vorbit despre compromisurile pe care le-a făcut de-a lungul carierei sale în televiziune.

Mara Bănică, în vârstă de 47 de ani, este o jurnalistă foarte cunoscută, cu o carieră de aproape două decenii în lumina reflectoarelor. Astfel, de-a lungul carierei sale, vedeta a făcut parte din numeroase producții televizate, iar unele au fost apreciate de către publicul larg, iar altele criticate.

Mara Bănică a făcut parte mulți ani din emisiunea prezentată de Mirela Vaida. În cadrul acestei emisiuni au existat numeroase cazuri sociale care erau prezentate și discutate în platoul emisiunii.

Astfel, ceea ce se întâmpla de multe ori în platoul emisiunii nu era întotdeauna pe placul jurnalistei, mai ales că emisiunea respectivă a fost de multe ori amendată de Consiliul Național al Audiovizualului.

Mara Bănică, despre compromisurile pe care le-a făcut de-a lungul carierei

Citește și: „Nu puteam, nu era genul meu.” Mara Bănică a vorbit deschis despre relația pe care o are cu Simona Gherghe și Mirela Vaida

Mara Bănică, declarații din culisele carierei sale în televiziune
Mara Bănică, declarații din culisele carierei sale în televiziune[Sursa foto: Facebook]

Date fiind circumstanțele în care se desfășura emisiunea respectivă, atât Mara Bănică, cât și celelalte persoane care făceau parte din producția respectivă au fost criticate în numeroase rânduri. Astfel, jurnalista a declarat în cadrul podcastului „Tare de tot” că faptul că a făcut parte din acea emisiune, este cel mai mare compromis al carierei sale.

Deși poziția sa a fost aspru criticată, Mara Bănică este conștientă de faptul că aparițiile sale zilnice pe micile ecrane au constituit un avantaj.

Mai mult decât atât, jurnalista la momentul respectiv câștiga sume frumoase de bani în urma acestei producții, fapt care a constituit principalul motiv pentru care a făcut parte din emisiunea prezentată de Mirela Vaida.

În momentul de față, Mara Bănică nu mai are nevoie să facă niciun compromis în cariera sa. Mai mult decât atât, jurnalista a spus că vrea să revină în atenția publicului doar dacă primește o ofertă care să i se potrivească, în care să facă show, să evolueze ori să ajute pe cineva fără să fie nevoie să își calce propriile

reguli de viață în picioare.

Mara Bănică: „Nu m-aș mai întoarce! Dacă ar fi vorba despre o emisiune strict socială în care să ajuți oameni cu adevărat m-aș întoarce, dar făcută după niște reguli corecte, să nu se transforme în circotecă!” 

Viorel Grigoroiu: „Deci nu mai vrei circotecă! Deși, nu doar că o făceai, o întrețineai, dar dădea bine!”

Citește și: Andreea Mantea o sună pe presupusa iubită a lui Danciu în direct: „Noi am făcut rost de numărul ei de telefon”. Aflați cum reacționează concurentul în ediția din „Casa iubirii” de vineri, 24 aprilie, de la orele 10:00 și 16:30, la Kanal D- kanald.ro

Citește și: Doliu în rândul medicilor. Doctorița care a salvat mii de copii a murit- stirilekanald.ro

Mara Bănică: „Îmi luam leafa! Eu am făcut lucrul ăsta pentru bani, am avut nevoie de bani, nu mi-e rușine să spun asta. A fost o nișă pe care eu am găsit-o, a fost liberă și asta am făcut. Dacă am făcut și ceva bine în perioada asta, se contorizează undeva, dacă nu, asta e. Nu mai sunt nevoită să fac compromisuri profesionale.

Da, m-aș întoarce într-un proiect în care cred, m-aș întoarce într-un show, în ceva care să mi se potrivească, dar care să nu conțină regim, să nu conțină impunerile alea totale.”, a fost dialogul dintre jurnalistă și moderatorul podcastului.

Mara Bănică, declarații din culisele carierei sale în televiziune
Mara Bănică, declarații din culisele carierei sale în televiziune[Sursa foto: Facebook]

 



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

„Partenerul meu de viață îmi este mereu alături.” Andreea Marin a fost cuprinsă de emoții, după ce fiica ei, Violeta, a defilat alături de fratele ei mai mare, Radu Ștefan Bănică. Momentul a fost unul de excepție

Povestea de dragoste dintre Mircea Lucescu și Neli sau cum poate dura o căsnicie peste jumătate de veac

Dinu Iancu-Sălăjanu a fost plasat sub control judiciar! Primele imagini cu politicianul, după perchezițiile DNA

CE S-A AFLAT ACUM despre Valentin Sanfira? O prietenă apropiată L-A DAT DE GOL: "Mi-a spus el în culise că..."

Mihail, dezvăluiri surprinzătoare despre povestea emoționantă din spatele noii sale piese, în platoul emisiunii „Invitatul de 12”: „Am aflat multe despre...”

Horoscop luni, 27 aprilie 2026: Semnul zodiacal care primește o a doua șansă rară în relația de cuplu

Crește sau nu vârsta de pensionare? Ministrul Muncii, anunț important: ”Sunt deja reglementate”


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro