"Am 23 de ani și locuiesc de un an cu două tipe fantastice. Ne înțelegem perfect. Într-o noapte, după o petrecere, una dintre tipe mi-a spus ceva incredibil la ureche. Apoi totul a fost de vis. A doua zi am aflat însă adevărul"

"Am 23 de ani și locuiesc de un an cu două tipe fantastice. Ne înțelegem perfect. Într-o noapte, după o petrecere, una dintre tipe mi-a spus ceva incredibil la ureche. Apoi totul a fost de vis. A doua zi am aflat însă adevărul"

Un bărbat din Marea Britanie are o problemă pentru care ar fi invidiat de mulți. Are două colege tinere de apartament. Și pentru una are ceva sentimente. Așa că i-a scris consilierei pe probleme de relații de la The Sun.

"M-am mutat într-un apartament cu cel mai bun prieten și ne căutam alți doi colegi de casă. Suntem amândoi de 23 de ani și ne gândeam la doi băieți, dar alte două fete ne-au sunat să ne spună că vor să vadă casa și eventual să se mute.

Păreau ok, așa că am acceptat.

Una dintre ele este chiar foarte frumoasă și am început să am fantezii cu ea. Are 22 de ani și e singura. Toți lucrăm ca barmani.

Ce s-a întâmplat

Într-o seară de vineri, eram singur acasă când ea a venit după o petrecere cu niște prieteni. Nu era beată.

Citeste si: A ajuns la spital cu dureri cumplite de ochi, după ce a vizitat mormintele rudelor ei! Medicii s-au crucit când au văzut ce ieșea de sub pleoapa femeii. „Este un caz unic în lume!”

Citeste si: A murit Mirjana Markovic, supranumită și „Lady Macbeth a Balcanilor”

Citeste si: Șoc și groază! Un cunoscut artist de la noi are farmece făcute? Ce a dezvăluit o prietenă apropiată a cântărețului: ”A trecut prin momente de șoc pentru că sunt lucruri înfricoșătoare”

Am început să vorbim, am flirtat puțin după care s-a așezat pe mine și am început să ne sărutăm. Ne-am dat seama rapid ce se întâmplă, așa că ne-am mutat în camera mea și am făcut amor. A fost fantastic.

Citeşte continuarea pe Antena3.

Citeste si: "Am 31 de ani și abia m-am măritat. În noaptea dinaintea nunții, cumnatul meu a bătut la ușa camerei mele, să-mi spună ceva. Ne-am luat cu vorba și după un pahar-două de vin..."

Citeste si: O femeie gravidă visa în fiecare noapte oameni morți. În timpul operației de cezariană, medicii au rămas stană de piatră: "Dumnezeule, trebuie să filmez asta"!

Citeste si: Detaliul terifiant descoperit la un artist de la noi într-o poză din vacanță! Ce au observat fanii, la ultima lui apariție: ”Wtf! Mi se zbârlește pielea!”



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

A murit Mirjana Markovic, supranumită și „Lady Macbeth a Balcanilor”

Femeia de care se ferește Melania Trump: o evită ori de câte ori poate

EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”

O nouă drona s-a prabusit într-o zonă nelocuită din judeţul Tulcea! La impact s-a produs un incendiu

VIDEO Un gest aparent romantic a stârnit indignare și a declanșat o anchetă penală pe Transfăgărășan

Horoscop sâmbătă, 22 august 2026: Acest semn zodiacal vrea să fie în centrul atenției și să petreacă mai mult timp cu prietenii săi

Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro