Alina Sorescu, despre primul turneu în Franța, la 5 ani. Ce a spus că le va aduce părinților, din prima ei călătorie. “La benzinărie era pentru noi o altă lume.”

Alina Sorescu, despre primul turneu în Franța, la 5 ani. Ce a spus că le va aduce părinților, din prima ei călătorie. “La benzinărie era pentru noi o altă lume.”

Alina Sorescu a povestit despre primul turneu pe care l-a avut, la vârsta de doar 5 ani.

Alina Sorescu, cunoscută pentru cariera ei remarcabilă, a debutat în lumea muzicii încă din copilărie, la vârsta de 4 ani fiind prima apariție pe scenă. A reușit întotdeauna să îmbine succesul artistic cu o misiune pedagogică, fiind cea care bucură la fiecare apariție, prin grupul de copii pe care îl formează. Aceștia au vârsta între 4 și 10 ani, iar programul pe care îl coordonează include lecții de canto, dicție, spectacole și show-uri TV, mișcare scenică și diferite înregistrări. Indiferent de greutățile prin care a trecut, aceasta nu a lăsat deoparte pasiunea pentru muzică și este cunoscută și pentru faptul că este o mamă dedicată pentru fiicele sale. Alina a participat până acum la numeroase spectacole, evenimente și emisiuni și a reușit întotdeauna să adapteze fiecare provocare în așa fel încât să ajungă al rezultatul pe care și-l dorește.

Alina Sorescu, despre primul turneu în Franța

Citește și: Alina Sorescu este mai hotărâtă ca niciodată să nu mai tacă! Ce a avut de spus în legătură cu cele mai recente declarații ale fostului soț? "Tata, de ce minți?"

Citește și: Alina Sorescu a vorbit, cu emoție în glas, despre o persoană extrem de importantă pentru ea, bunica! "Mi-a confirmat mereu că am pentru ce să lupt, fiind la rândul meu... mamă!"

Invitată în cadrul podcastului realizat de Adrian Enache, Alina Sorescu a povestit despre primul turneu pe care l-a avut în Franța, dar și cu ce gând a plecat atunci, cel de a-i aduce mamei sale o geantă, iar tatălui pantaloni și cravată. Aceasta a povestit, râzând, chiar și despre atunci când și-a spart capul, mică fiind, la un popas.  “Mergeam în turnee. Am intrat în grup pentru doi ani.

Îmi amintesc că am plecat într-un turneu în Franța la 5 ani, mergeam cu autocarul. Mergeam 3 zile. Niște șanse fantastice pentru noi, niște copii dintr-o țară care nu avea deschiderea de acum. Îmi amintesc că ne duceam, cum treceam de graniță și ajungeam în Ungaria la benzinărie era pentru noi o altă lume, când vedeam atâtea rafturi cu dulciuri. Când plecam, spuneam că mă întorc acasă cu geantă pentru mama și pentru tata cu pantaloni de domn cu cravată. Eu eram cea mai mică din trupă. Eu și Dana Rogoz, eram colege. Pe noi ne dădea în grija unei fete mai mari. Îmi amintesc că la un popas mi-am spart capul. A avut grijă de mine. Am alunecat.”, a povestit Alina Sorescu.

Alina Sorescu [Sursa foto: Facebook]



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Alina Sorescu a vorbit, cu emoție în glas, despre o persoană extrem de importantă pentru ea, bunica! "Mi-a confirmat mereu că am pentru ce să lupt, fiind la rândul meu... mamă!"

Cum a anunțat Ilinca Vandici că este însărcinată din nou. Cine este bărbatul alături de care și-a refăcut viața după divorț

EXCLUSIV | Ilinca Vandici este însărcinată! Vedeta Kanal D va deveni mamă pentru a doua oară

Ce se știe despre IDENTITATEA mamei și fiicei găsite moarte într-un apartament din Cahul și ce spune psihologii despre tragedia petrecută ÎN SPATELE UNEI UȘI ÎNCHISE: "Ar trebui să..."

Anca Pandrea s-a stins din viață la 80 de ani. Îndrăgita actriță se confrunta de mai mulți ani cu o boală cumplită

Secretul pe care Anca Pandrea l-a păstrat până în ultimele zile: „Astăzi a trebuit tot eu să îi dau vestea surorii sale”

Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro