Alessandra Stoicescu, despre divorțul părinților ei și cum și-a dorit să suplinească toate lipsurile emoționale și financiare din familie. “Am fost șocată și au fost șocați amândoi.”

Alessandra Stoicescu, despre divorțul părinților ei și cum și-a dorit să suplinească toate lipsurile emoționale și financiare din familie. “Am fost șocată și au fost șocați amândoi.”

Alessandra Stoicescu a vorbit despre un moment trist, divorțul părinților ei.

Alessandra Stoicescu, cunoscuta și îndrăgita prezentatoare de știri, a vorbit, în cadrul podcastului Fain&Simplu cu Mihai Morar, despre momentele mai puțin știute din viața ei, cum ar fi divorțul părinților săi, când ea avea vârsta de 20 de ani. Aceasta a ales să locuiască cu mama și bunica ei și a dorit să suplinească toate lipsurile financiare și emoționale pe care acestea le aveau.  “Îmi lipsește, că aș întreba-o niște lucruri cum să fac, așa sau așa. În ultimii ani oricum se schimbase raportul. În urma divorțului lor, eu am preluat acest rol și am locuit cu mama și cu bunica mea, eram trei generații și am simțit că este responsabilitatea mea, iar aici am făcut o greșeală, nu doar până la starea materială, a casei, pentru că eram omul care susținea, ci și de bunăstarea ei.

Ori niciodată un copil nu poate să trăiască în locul tău și nici nu e responsabil de fericirea ta. Ea îmi spunea asta, dar eu continuam să fiu convinsă că am să pot să suplinesc toate lucrurile, acel moment când mama a hotărât să se despartă. O femeie puternică și cu un ego a răspuns la un moment dat “nu, eu nu pot să trec peste greșeala pe care ai făcut-o.”, a povestit Alessandra Stoicescu.

Ce spune Sandra Stoicescu despre divorțul părinților săi

Citește și: Alesandra Stoicescu, despre decizia de a face un copil și motivul pentru care a amânat atât de mult acest moment. „Eu nu mi-am pus problema să verific dacă mai pot face copii.”

Alessandra Stoicescu [Sursa foto: Facebook]

Citește și: „A venit ca o minune”. Alessandra Stoicesu, dezvăluiri despre al doilea copil

Prezentatoarea TV a mai adăugat că până și părinții au fost într-un șoc în momentul divorțului, deoarece ei comunicau de fiecare dată și au rămas prieteni până în momentul în care mama ei s-a stins din viață, doar că ea nu a putut să treacă peste o anumită greșeală făcută de tatăl său.  “Am fost șocată și au fost șocați amândoi, pentru că noi nu vorbim de un cuplu care nu comunică, vorbim de cei mai bun prieteni până în momentul în care mama s-a dus, chiar dacă ei au divorțat când eu aveam 20 de ani și mai am doi ani și fac 50. Această dragoste a lor nu a dispărut, doar că oamenii evoluează diferit la nevoie și este ca noi, în cuplu, să știm, să vedem momentele în care traiectoria unuia se schimbă, să ne agățăm unul de altul de mână dacă vrem să continuăm împreună.”, a mai spus cunoscuta prezentatoare de știri.

Citește și: Horoscop luni, 20 iulie 2026: Zodia care primește un bonus substanțial la început de săptămână- kanald.ro

Citește și: Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...- stirilekanald.ro

Alessandra Stoicescu [Sursa foto: Facebook]



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Cine este Alessandra Stoicescu. „Nu pretind altceva”

Cum a reacționat Simona Halep când a văzut-o pe Kate Middleton la Wimbledon. Campioana a stat în loja regală alături de noul său partener

Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori

VIDEO Panică pe plaja din Venus! Un şarpe a fost observat printre şezlonguri, iar turiştii AU PRIVIT SCENA CU UIMIRE. A fost nevoie de intervenția jandarmilor: "În urma unui..."

Dosarul morții regretatei artiste Mădălinei Manole ar putea fi redeschis, la 16 ani de la tragedie! Noi dovezi vor fi depuse în instanță 

Horoscop duminică, 19 iulie 2026: Zodia care este nevoită să muncească în weekend din cauza problemelor financiare

(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro