Alergia de sezon: de ce apare și cum poate fi ameliorată

Alergia de sezon: de ce apare și cum poate fi ameliorată

Dacă strănuți frecvent, îți curge nasul și ai ochii roșii în această perioadă, este posibil să te confrunți cu alergia de sezon.

Deși îți dorești să te bucuri din plin de renașterea naturii, sensibilitatea pe care o ai la polen și praf îți poate da multe planuri peste cap.

Citește în continuare de ce apare alergia de sezon și cum poate fi ameliorată.

Alergia de sezon- care sunt simptomele?

Alergia de sezon, denumită și alergia de primăvară, poate fi recunoscută cu ușurință. Afecțiunea se manifestă prin strănuturi repetate, secreții nazale, ochi roșii, mâncărimi ale nasului, nas înfundat și pierderea mirosului. De asemenea, persoanele care au alergii se mai pot confrunta cu ușoare dureri de cap și stări de moleșeală.

De ce apare alergia de sezon?

Odată ce corpul intră în contact cu un alergen, anticorpii îl consideră un intrus și luptă pentru a-l elimina. Astfel se eliberează în sânge niște substanțe numite histamine, care au drept efect senzațiile pe care le simt persoanele alergice: strănut, rinoree, mâncărimi ale ochilor și alte simptome deja cunoscute.

Principalele tipuri de alergeni sunt- polenul, praful, iarba, acarienii și mucegaiul. Plopul, fagul, cedrul, ulmul, ienupărul, arțarul, dudul, stejarul, salcia și iarba-câmpului sunt câțiva dintre factorii care ți-ar putea provoca alergia.

Alergia de sezon- cum poate fi ameliorată?

Dacă te confrunți cu simptome asociate alergiei de sezon, primul pas pe care trebuie să îl faci este să iei legătura cu un medic specialist. Acesta îți poate recomanda fie teste de piele, fie de sânge pentru a descoperi cauza exactă.

După ce a fost pus diagnosticul, medicul alergolog îți poate recomanda una ori mai multe metode precum: medicamente antihistaminice (orale, oculare sau nazale) ori medicamente antiinflamatorii. Mai pot fi de ajutor suplimente alimentare pe bază de spirulină, querticitină și vitamina C și zinc.

Pentru a ameliora simptomele alergiei de sezon, poți apela și la ajutorul remediilor naturiste, însă este important să le introduci înainte să înceapă sezonul pentru a obține cele mai bune rezultate. Principalii aliați în lupta dusă împotriva alergiilor sunt: trei-frați-pătați, urzica, coacăzul negru, mesteacănul pufos și măceșul. Poți opta pentru o cură cu una ori mai multe dintre aceste plante fie prin consumarea a două căni de ceai pe zi, fie prin administrarea capsulelor ori a tincturii.

În cazul alergiilor persistente, specialistul îți poate vorbi despre desensibilizarea cu vaccinuri antialergenice.

Cu ajutorul unui tratament adecvat, simptomele alergiei de sezon pot fi ameliorate cu succes. 

 

https://pixabay.com/photos/allergy-medical-allergic-allergen-1738191/



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Nikita, de urgență la spital după ce a suferit un AVC. Totul s-a întâmplat pe stradă. Primele declarații după ce și-a revenit: “Nu am mai știut de mine.”

Mirabela Grădinaru, în centrul unei controverse după prima apariție în SUA. Detaliul din comunicarea oficială care a stârnit criticile românilor

Iancu Sterp, dezvăluiri despre accidentul în care era să își piardă viața alături de frații săi: „Era să murim atunci”

AU FOST IDENTIFICATE cele două femei găsite fără viață într-un lan de porumb din raionul Rezina. Presupusul criminal A FOST REȚINUT. Motivul pentru care a fost lăsat în libertate, deși una dintre victime depusese o plângere ÎNAINTE DE TRAGEDIE: "Le-a..."

Imagini tulburătoare de la înmormântarea Valentinei Tănăsie, tânăra ucisă și aruncată într-o valiză în apele Oltului. Familia, îngenunchiată de durere

Andra și Ahmed au încălcat regulamentul emisiunii! Andreea Mantea aduce mesaje șocante: „Te temi că ne poate vedea cineva?”. Aflați totul în ediția din „Casa iubirii” de sâmbătă, 26 septembrie, de la 16:00 și 19:00, la Kanal D

A murit Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi! Tânăra și-ar fi pus capăt zilelor


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro