„Ajută, Doamne, neamul meu de olteni!” Niculina Stoican, postare neașteptată pe rețelele de socializare, după ce s-a aflat că Ansamblul „Maria Tănase” urmează să fie desființat

„Ajută, Doamne, neamul meu de olteni!” Niculina Stoican, postare neașteptată pe rețelele de socializare, după ce s-a aflat că Ansamblul „Maria Tănase” urmează să fie desființat
„Ajută, Doamne, neamul meu de olteni!” Niculina Stoican, postare neașteptată pe rețelele de socializare, după ce s-a aflat că Ansamblul „Maria Tănase” urmează să fie desființat

Niculina Stoican se află în culmea disperării. Artitsa și-a dat demisia din funcția de manager al ansamblului pe care îl reprezenta.

Ansamblul Folcloric „Maria Tănase” a reprezentat un reper de referință pentru folclorul oltenesc, nume cunoscute ale cântecului popular fiind angajate ale acestei instituții. Astfel, vestea că acesta nu va mai fi o instituție de sine stătătoare, ci va fi alipit Teatrului pentru copii „Colibri” a șocat o țară întreagă. La rândul său, Niculina Stoican a avut o reacție vehementă atunci când a aflat acest lucru. Artista și-a dat deja demisia din funcția de mananger al ansamblului pe care l-a reprezentat de-a lungul timpului.

Acum, însă, vedeta a făcut un gest de-a dreptul neașteptat. Niculina Stoican a postat un mesaj îngrijorător pe pagina sa de Facebook.

Niculina Stoican își varsă amarul pe rețelele de socializare

Citește și: „M-am eliberat de o povară și vreau liniște. Eu am făcut tot ce am putut.” Decizie radicală a Niculinei Stoican, după desființarea Ansamblului „Maria Tănase”

Niculina Stoican

[Sursa foto: Facebook]

Citește și: „Ne-am gândit amândoi la divorț. M-am descurcat onorabil în viața mea cu situațiile astea.” Niculina Stoican vorbește despre divorțul de soțul său, după 30 de ani de mari

Pe lângă faptul că Ansamblul Folcloric „Maria Tănase” va fi desființat, Primăria Craiovei a decis și închiderea contractelor pentru aproape 30 de angajați. La auzul acestor vești, dezamăgită fiind, după ce și-a dat demisia, Niculina Stoican și-a vărsat amarul pe rețelele de socializare. Artista a postat un mesaj îngrijorător pe pagina sa de Facebook.

„Ajută Doamne NEAMUL MEU DE OLTENI, ajută-ne”, a scris Niculina Stoican pe Facebook.

Petiție pentru salvarea Ansamblului Folcloric „Maria Tănase”

Niculina Stoican

[Sursa foto: Facebook]

În ciuda deciziilor tranșante ale autorităților locale, membrii ansamblului mai au o urmă de speranță că vor putea să își păstreze locul de muncă. Astfel, au apelat la ajutorul fanilor pentru a salva ce a mai rămas din instituție.

Niculina Stoican a publicat pe pagina sa de Facebook o petiție întocmită pentru a anula decizia de desființare a Ansamblului Folcloric „Maria Tănase”.

Astfel, artista și-a rugat fanii să semneze petiția respectivă astfel încât numărul mare de voturi să îi facă pe consilierii locali să se răzgândească cu privirea la desființarea instituției culturale. Deși nu mai este managerul aceste instituții, Niculina Stoican încă mai are o urmă de speranță că totul va fi bine.

„Semnați, doar așa ne ajutați! #cultura. #unitate. #romanism”, a mai scris artista în mediul online.

 



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

„Și dacă vine mâine sfârșitul lumii, să ne prindă bine îmbrăcați! Să te îmbraci în fiecare zi ca și cum acea ar fi ultima zi în care trăiești!” Cât de des își cumpără Raluca Bădulescu haine?

Diana Buzoianu a dezvăluit ce a luat acasă după plecarea de la Ministerul Mediului. „Nu m-am putut despărți de ea”

Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale

Valentin, afectat de un TELEFON NEAȘTEPTAT primit de la mama sa. Și-a sunat fiul plângând și i-a spus ce a văzut după AFIRMAȚIILE făcute de Daniela: "Nu își bate nimeni joc de..."

Halit Özgür Sarı, protagonistul serialului Inimă rebelă, surprins în ipostaze tandre în compania unei colege de platou! Iată cum au fost fotografiați cei doi actori

Horoscop duminică, 1 noiembrie 2026: Zodia care ar putea începe o nouă poveste de dragoste

VIDEO Horoscopul săptămânii 12-18 octombrie. Se anunță o perioadă tensionată


Video

Clipul zilei pe kfetele.ro