Jurnalista vrea să facă anumite lămuriri cu privire la decesul fostului soț.
Decesul lui Silviu Prigoană a dus după sine o mulțime de semne de întrebare, dar și doi minori care au rămas fără tată. De atunci, Adriana Bahmuțeanu este prezentă mereu pe micile ecrane și pe rețelele de socializare, unde vorbește despre diferite situații cu privire la copiii ei.
Adriana Bahmuțeanu este convinsă că Silviu Prigoană e mort
Vedeta TV a mai adăugat și faptul că ea a văzut certificatul de deces al fostului soț, dar și cel în care erau precizate problemele lui de sănătate. Adriana spune și motivul pentru care Silviu Prigoană nu ar putea să stea departe și să privească din umbră ce se întâmplă. “Eu, personal, am ferma convingere că a murit, din păcate, asta pentru că am văzut certificatul de deces, am luat un duplicat, iar lângă certificatul de deces mai este un act, un certificate constatator al cauzei decesului. Acolo scria că avea mari probleme cardiace și a murit în urma unui infarct miocardic acut. Descria acolo întreaga listă de problem medicale pe care le-a avut Silviu Prigoană. Nu erau puține. Apropiații știau că este foarte bolnav, că abia rezista, avea și un stil de viață dezordonat și toate lucrurile astea au dus la acest sfârșit tragic. De ce spun sfârșit tragic? Pentru că, da, copiii mei sunt orfani de tată și din punctul acesta de vedere mă întristează foarte tare. Teoria asta a conspirației cum că ar fi în viață și ar trăi undeva departe, de unde ar sta și s-ar uita la toate emisiunile de televiziune și ar vedea cum se desfășoară toată povestea asta, pe mine mă lasă rece, eu nu cred în ea. Să vă spun de ce. Ca și structură, Silviu Prigoană era un om care se implica în toate lucrurile și îi plăcea să le controleze. Era un tip de personalitate controlantă. Lui îi plăcea să aibă întotdeauna un cuvânt de spus, intra în emisiuni să se contrazică, nu doar cu mine, și cu alții. Nu cred că ar avea această tărie de caracter să stea undeva departe și să vadă ce se întâmplă. E adevărat, această teorie a conspirației a fost alimentată de faptul că înmormântarea a fost absolut sinistră. Nu aș putea să spun că a fost o înmormântare discretă.”, a mai spus vedeta TV.
Citește și: A fost măcel! Sunt peste 600 de morți- stirilekanald.ro