VIDEO Adriana Bahmuțeanu, protest în fața Tribunalului. Vedeta încă nu reușește să își vadă copiii: “Sunt total spălați pe creier, sunt alienați, din păcate.”

VIDEO Adriana Bahmuțeanu, protest în fața Tribunalului. Vedeta încă nu reușește să își vadă copiii: “Sunt total spălați pe creier, sunt alienați, din păcate.”
VIDEO Adriana Bahmuțeanu, protest în fața Tribunalului. Vedeta încă nu reușește să își vadă copiii: “Sunt total spălați pe creier, sunt alienați, din păcate.”

Jurnalista a vorbit despre comportamentul copiilor ei atunci când se întâlnește cu ei.

Au trecut câteva luni de la decesul lui Silviu Prigoană, iar Adriana Bahmuțeanu nu reușește să-și găsească liniștea, din cauza faptului că nu poate să comunice cu cei doi copii ai săi, despre care spune că sunt influențați de frații mai mari. În repetate rânduri, vedeta TV a vorbit, atât pe rețelele de socializare, cât și în cadrul interviurilor sau podcasturilor, despre faptul că adolescenților li s-ar fi vorbit foarte urât despre ea, iar aceștia și-au schimbat total comportamentul față de mama lor și față de bunică, cu care ei au fost foarte apropiați.

Cea mai mare durere a jurnalistei  este faptul că nu a putut fi aproape de copiii ei în momentul în care aceștia au avut nevoie, iar atunci când s-au întâlnit la Tribunal, reacția lor nu ar fi fost una plăcută, așa cum a descris aceasta. Rar ajunge să-i vadă, iar în mediul online, vedeta a vorbit inclusiv despre faptul că sunt persoane care nu cred în decesul fostului om de afaceri, mărturisind că chiar ea a fost cea care a scos toate actele necesare care atestă acest lucru.

Adriana Bahmuțeanu, protest în fața Tribunalului

Citește și: Ar mai repeta istoria relației cu Silviu Prigoană, dacă ar mai avea ocazia, Adriana Bahmuțeanu? "Noi i-am făcut și nu cred că i-am făcut ca să-i chinuim, dar i-am chinuit toată copilăria, din păcate!"

Adriana Bahmuțeanu
Adriana Bahmuțeanu[Sursa foto: Facebook]

Citește și: Adriana Bahmuțeanu, sătulă de criticile celor din mediul online, cu privire la situația în care se află cu ai săi copii! "Pentru cei care mă pun la zid, am un singur sfat: vedeți-vă de treaba voastră!"

Toate zilele par la fel pentru Adriana Bahmuțeanu, iar cu fiecare ocazie, aceasta încearcă să reia legătura cu adolescenții. Acum, în cadrul unui interviu, în timp ce protesta în fața Tribunalului, vedeta a mărturisit că nu-și poate vedea copiii decât prin intermediul DGASPC, câte 10 minute, și spune despre ei că sunt speriați și încă li se vorbește foarte urât despre ea, iar ei nu mai știu ce să creadă.

Un astfel de comportament, din spusele ei, va aduce mari probleme în viața de adult.  “I-am văzut la DGASPC 10 minute. Sunt total spălați pe creier, sunt alienați, din păcate. Sunt speriați. În fiecare zi le se vorbește foarte urât despre mine, ei nu mai știu ce să creadă. Asta înseamnă un atașament deja ezitant, probleme în viața de adult, în ceea ce privește relaționarea, relațiile de familie și relațiile la locul de muncă.”,
a povestit Adriana Bahmuțeanu.

Citește și: Rezumat episodul 101 „O dragoste”, difuzat luni, 27 iulie 2026, la Kanal D: Ișil îi întinde o capcană Nursemei, iar aceasta este îndepărtată de familie- kanald.ro

Citește și: Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...- stirilekanald.ro



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Silviu Prigoană s-a răzbunat pe fosta sa soție, Adriana Bahmuțeanu, după ce nu au mai format un cuplu? Ce a declarat vedeta TV: "De fapt alienarea asta parentală a fost începută de el și continuată de frații vitregi ai copiilor!"

Principesa Margareta a fost exemplu de rafinament și eleganță. Detaliile apariției impecabile din Spania

El este militarul în vârstă de 26 de ani găsit mort în pădurea Babadag. Fusese dat dispărut

România va participa la Eurovision Song Contest 2027. CE S-A ÎNTÂMPLAT în momentul în care s-a luat decizia și CUM S-A VOTAT revenirea în concurs: "Reprezintă un proiect strategic de..."

Cum arăta Simge Selçuk, actrița care joacă rolul Nebahat în serialul Totul pentru familia mea înainte de a recurge la operațiile estetice! Iată ce aspect fizic uluitor avea aceasta la 19 ani: „Tinerețe rebelă”

Eliminare plină de lacrimi în „Casa iubirii”: „Îmi pare rău că nu am reușit...”. Aflați cine va pleca acasă în ediția de duminică, 19 iulie, de la orele 16:00 și 19:00, doar la Kanal D

Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro