Adriana Bahmuțanu, despre relația actuală a copiilor ei cu bunica lor. De ce nu o mai vizitează pe aceasta. “Ei ar dori să facă treaba asta, dar sunt înfricoșați.”

Adriana Bahmuțanu, despre relația actuală a copiilor ei cu bunica lor. De ce nu o mai vizitează pe aceasta. “Ei ar dori să facă treaba asta, dar sunt înfricoșați.”
Adriana Bahmuțanu, despre relația actuală a copiilor ei cu bunica lor. De ce nu o mai vizitează pe aceasta. “Ei ar dori să facă treaba asta, dar sunt înfricoșați.”

Jurnalista a vorbit despre relația actuală a copiilor cu bunica lor.

De la decesul lui Silviu Prigoană, Adriana Bahmuțeanu nu-și poate găsi liniștea, deoarece nu a mai putut interacționa cu copiii ei, iar aceștia au ales să rămână în casa tatălui lor, sub influența fraților mai mari, din spusele vedetei. Aceasta și-a dorit în toată perioada de până acum să le poată fi aproape și să-i sprijine, mai ales în urmă momentelor grele prin care au trecut, însă aceștia au ajuns să refuze să o mai vadă, iar vedeta este de părere că la mijloc este vorba de o situație legată de starea financiară, deoarece nu ar avea un alt

motiv ca frații mai mari să intervină în familie.

Adriana Bamuțeanu, despre relația copiilor cu bunica lor, în prezent

Citește și: Adriana Bahmuțeanu vorbește despre cum ne dăm seama într-o relație că partenerul este un abuzator. „Cea mai mare răzbunare este să iei copilul și să-i spui copilului că celălalt părinte îi vrea răul.”

Adriana Bahmuțeanu
Adriana Bahmuțeanu[Sursa foto: Facebook]

Citește și: Adriana Bahmuțeanu crede că nici fostul soț, Silviu Prigoană, nu este liniștit din cauza celor întâmplate de când s-a stins din viață! "Toată viața lui, Prigoană și-a dorit că acești copii îi are să nu se judece prin instanțe!"

În cadrul emisiunii în care a fost invitată, Adriana Bahmuțeanu a vorbit inclusiv despre faptul că cei doi copii nu au mai vrut să ia legătura nici cu bunica lor, deși până în toamnă au avut o relație bună, iar aceasta a trecut printr-o operație, nepoții ei fiind cei care

au vizitat-o și singuri la spital.  “Dacă Dumnezeu a permis asta, Dumnezeu a permis-o probabil pentru binele nostru. E clar că trebuie îmbunătățită o lege, mă ocup și de lucrul acesta și veți vedea în lunile următoare că se vor întâmpla niște lucruri. Pe de altă parte, cazul meu este public și fenomenul acesta nu a prea fost atât de mediatizat pentru că nu au fost atâtea persoane cunoscute care să vină pe la televizor, să strige durerea, de fapt, să spună adevărul gol goluț.
Asta este. Dacă un părinte și nu doar un părinte, orice rudă, îi spune unui copil și îi interzice să aibă legătură cu familia lui de origine, cu mama lui, cu bunica lui, acolo este un abuz grosolan. Ce nu-i lasă? Pentru că ei ar dori să facă treaba asta, dar sunt înfricoșați. Sunt doi copii ținuți în frică, de fapt, pentru că iubirea asta de suprafață, atracția față de frații mai mari, care le promite un viitor din acesta cu multe filme, cu multe avantaje, cu mașini scumpe, o viață de lux, de fapt, pe dedesubt, ascunde multă frică.
Nu te duci acolo că o să ți se întâmple ceva rău. Păi ce să-i facă bunica copilului? Absolut nimic. Gândiți-vă că băieții mei au vizitat-o pe bunica lor la spital în toamna acestui an când ea s-a operat și a trecut printr-o operație grea. S-au dus singuri, pentru că spitalul era destul de aproape, au luat un taxi și s-au dus la bunica lor la spital.”,
a povestit Adriana Bahmuțeanu.

Citește și: Horoscop săptămânal 18 – 24 mai 2026: Acest semn zodical simte în sfârșit că este liber și că își poate controla propria viață fără să mai depindă de nimeni- kanald.ro

Citește și: De ce slăbitul devine tot mai dificil după 35 de ani- stirilekanald.ro

Adriana Bahmuțeanu
Adriana Bahmuțeanu[Sursa foto: Facebook]



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Adriana Bahmuțeanu crede că nici fostul soț, Silviu Prigoană, nu este liniștit din cauza celor întâmplate de când s-a stins din viață! "Toată viața lui, Prigoană și-a dorit că acești copii îi are să nu se judece prin instanțe!"

Ce fel de tată este Nicușor Dan. Gesturile fiului său au atras imediat atenția la evenimentul de la Romaero Băneasa

Apar detalii neașteptate în crima din Bihor. Avocatul familiei fetei ucise vorbește despre posibila implicare a altor persoane: „Nu o să spun cu nume și prenume”

Ce a făcut Alexandra Căpitănescu imediat după CE ȘI-A ASIGURAT LOCUL ÎN FINALA Eurovision 2026? Susținătorii au fost profund impresionați: "În fața unui..."

Care a fost cel mai mare regret al actorului Ioan Isaiu, care a decedat fulgerător la vârsta de 56 de ani

Horoscop pentru ziua de sâmbătă, 16 mai 2026: Semnul zodiacal care își găsește în sfârșit jumătatea

Nicușor Dan a semnat demisia...


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro