Adi Sînă și Anca Serea s-au despărțit? Ce detaliu a atras atenția internauților

Adi Sînă și Anca Serea s-au despărțit? Ce detaliu a atras atenția internauților
Adi Sînă și Anca Serea s-au despărțit? Ce detaliu a atras atenția internauților

Anca Serea și Adi Sînă au ajuns din nou în centrul atenției, iar o anumită acțiune din mediul online a stârnit suspiciuni cu privire la relația lor.

Adi Sînă și Anca Serea trăiesc o frumoasă poveste de dragoste de mai bine de un deceniu. Anul 2015 a fost momentul în care aceștia și-au unit destinul, iar de atunci formează unul dintre cele mai longevive cupluri din țară. Au o familie numeroasă și se bucură de prezența copiilor în viața lor, încercând să păstreze echilibrul între viața profesională și cea personală. Formează un cuplu discret, deși au avut adesea apariții în diverse emisiuni sau postări.

Anca Serea

[Sursa foto: Facebook]

Cu toate acestea, relația lor a ajuns din nou în atenția publicului, asta pentru că internauții au observat un detaliu important, cum că Anca nu își mai urmărește soțul în mediul online. Postarea a ajuns pe un grup dedicat influencerilor din România, iar comentariile nu au întârziat să apară. „N-am observat. Mie mi-ar părea rău pentru familia lor. Mi se pare trist că numai de divorțuri auzi în ultima vreme”, a fost răspunsul unui internaut. Dacă până ieri nu îl mai urmărea pe rețelele de socializare, acum vedeta îl urmărește din nou.

Ce mesaj a transmis Anca Serea de ziua fiului său

Citește și: Anca Serea a dezvăluit regulile de eleganță pe care orice femeie ar trebui să le respecte. Cum trebuie să stea o femeie pe scaun: „Eleganța nu e întâmplătoare.”

Anca Serea și fiul ei

[Sursa foto: Facebook]

Citește și: Anca Serea, mesaj emoționat în ziua în care fiul ei a împlinit 10 ani. Cum l-a descris vedeta și ce gând i-a transmis: “Încă o inimă uriașă în casa noastră!&r

De curând, Anca Serea și-a sărbătorit fiul, iar vedeta nu a putut să treacă cu vederea peste acest moment important. Prin câteva gânduri, aceasta a mărturisit exact ce bucurii există acum în familia lor de când cel mic s-a născut. „Acum 10 ani, Dumnezeu mi-a pus în brațe copilul cu numărul 5 și încă o inimă uriașă în casa noastră! La mulți ani, Moise-Petru. 10 ani cu băiatul care ne-a făcut familia mai frumoasă, Moise-Petru. De mic avea ochii aceia care spuneau tot. Curios. Blând. Inimos. Încă are aceeași privire ștrengară. Doar că acum visele sunt mai mari. A crescut repede, dar a rămas mereu băiețelul care iubește cu tot sufletul. Fratele care împarte, care își face repede prieteni și care dă cei mai mulți pupici. Genul de copil care se descurcă fără să ceară ajutorul. 10 ani de iubire. 10 ani de lecții. 10 ani în care ne-ai făcut mai buni. La mulți ani, Moise-Petru. Să nu pierzi niciodată bunătatea din tine”, a mai transmis Anca Serea.

Citește și: EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați - wowbiz.ro

Citește și: CE A DEZVĂLUIT ACUM Robert despre Valentin și Daniela e neașteptat! Totul s-ar fi petrecut chiar sub ochii fostului concurent din "Casa Iubirii". La ce scene A FOST MARTOR: "O lăsa pe canapelele alea

 

 



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Anca Serea, mesaj emoționat în ziua în care fiul ei a împlinit 10 ani. Cum l-a descris vedeta și ce gând i-a transmis: “Încă o inimă uriașă în casa noastră!”

Cristina Bâtlan s-a căsătorit! Cum arată cea mai discretă mireasă din showbizz-ul românesc FOTO

EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați

CE A DEZVĂLUIT ACUM Robert despre Valentin și Daniela e neașteptat! Totul s-ar fi petrecut chiar sub ochii fostului concurent din "Casa Iubirii". La ce scene A FOST MARTOR: "O lăsa pe canapelele alea pe acolo și..."

Când începe vacanța de iarnă 2026-2027: Câte zile libere vor avea elevii de sărbători și când se vor reveni la școală

Calendar creștin ortodox marți, 10 noiembrie. Sărbătoare cu cruce albastră în cinstea Sfântului Visarion de la Lainici. Rugăciunea zilei

VIDEO Horoscopul săptămânii 12-18 octombrie. Se anunță o perioadă tensionată


Video

Clipul zilei pe kfetele.ro