Adela Popescu, probleme serioase după ce a născut: „Asta mi s-a întâmplat după fiecare sarcină”

Adela Popescu, probleme serioase după naștere

Celebra prezentatoare TV se confruntă din nou cu probleme după sarcină! Ce le-a spus urmăritorilor de pe Instagram

Adela Popescu și Radu Vâlcan trăiesc o adevărată poveste de dragoste de mai bine de 10 ani. Cei doi s-au cunoscut pentru prima oară pe platourile de filmare și încă de la primul sărut și-au dat sema că sunt făcuți unul pentru celălalt. Timpul a trecut, iar de atunci și până acum cei doi au reușit să își întemeieze o familie minunată, cu trei băieți care le aduc în fiecare zi zâmbete pe buze.

Citeste si: Viviana Sposub, detalii surpriză despre relația cu George Burcea! La ce test a fost supus actorul „Să vedem dacă rezistăm!”

Adela Popescu, probleme serioase după naștere [Sursa foto: Instagram]

Adela Popescu, probleme după sarcină!

După cum a menționat și ea de nenumărate ori, nu își mai dorește copii, însă vrea să fie din nou în formă, așa cum obișnuia înainte să devină mămică. Aspectul fizic de invidiat și orele nesfârșite la sală merg mână în mână, însă Adela Popescu recunoaște că nu se împacă mai deloc cu mișcarea și sportul.

„Am o problemă, după ce am născut. Asta mi s-a întâmplat după fiecare sarcină, dar am zis că nu mă apuc de sport pentru că oricum rămân din nou însărcinată.

Acum, că am spus stop, adică chiar am spus stop, mă gândesc să fiu în cea mai bună formă a mea pentru această vârstă. Doar că simt că mă mișc ca o băbuță. Mă gândesc că mai bine vine cineva să facă masaj”, a zis Adela Popescu în cadrul unei emisiuni.

Citeste si: Emily Burghelea, cu perfuzii la spital! Ce a pățit tânăra mămică: „Azi am cedat...”

Adela Popescu, probleme serioase după naștere [Sursa foto: Instagram]

Citește și: Prognoza meteo ANM pentru marți, 1 septembrie 2026: Prima zi de toamnă debutează cu ploi și descărcări electrice în mai multe zone din țară- kanald.ro

Citește și: VIDEO Cresc prețurile la alimente și energie. Presiune tot mai mare pe bugetele românilor- stirilekanald.ro

Adela Popescu, în fața telespectatorilor după doar o lună și jumătate de la naștere

Sperba vedetă l-a adus pe lume pe cel de-al treilea băiețel al ei și al lui Radu Vâlcan de curând, însă nu și-a dorit să stea prea mult timp acasă, astfel că la doar o lună și jumătate și-a reluat activitatea în televiziune, marea ei pasiune. Adrian, mezinul familiei, este pe mâini bune, astfel că Adela Popescu s-a putut reîntoarce pe micile ecrane.

„M-ați tot întrebat cum mă descurc și trebuie să vă spun că momentan este neașteptat de bine. Ăsta mic îmi face surprize în fiecare zi, la modul că se trezește mereu înainte să plec de acasă și trebuie să-l alăptez, a acceptat biberonul din prima zi, nu i-a plăcut în mod deosebit, dar l-a acceptat. La ceilalți doi s-a întâmplat mai greu asta. Copiii merg la grădiniță, vin la ora patru, deci am și vreo două ore și jumătate de când ajung acasă și până vin ei să îmi revin, de obicei dorm la prânz. Deci, totul este bine”, a spus Adela Popescu pe Instagram.

 



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

NOUTATE: Jador are o nouă iubită! Cine este domnișoara care i-a furat inima artistului: „Și-a petrecut aproape fiecare zi și noapte în apartamentul iubitei sale”

Kate Middleton, de nerecunoscut! Apariția vine într-un moment tensionat pentru familia regală

EXCLUSIV | Ilinca Vandici este însărcinată! Vedeta Kanal D va deveni mamă pentru a doua oară

ULTIMA DORINȚĂ i-a făcut pe cei apropiați să plângă. Ce le-ar fi cerut Anca Pandrea înainte să se stingă din viață? Nimeni nu s-ar fi așteptat ca aceste vorbe să ajungă să fie ATÂT DE GREU DE DUS: "Cu profundă durere..."

Mihai Alexandru Mitoșeriu, un renumit om de afaceri din Botoșani, s-a stins din viață la doar 37 de ani

Ilinca Vandici este însărcinată pentru a doua oară. Prezentatoarea „Follow Us!”, detalii despre sarcină

Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro