Acțiunile care reușesc să ne aducă mai aproape de Dumnezeu, conform Niculinei Stoican! Interpreta de muzică populară pune preț pe pașii mici: "Adunați iubire!"

Acțiunile care reușesc să ne aducă mai aproape de Dumnezeu, conform Niculinei Stoican! Interpreta de muzică populară pune preț pe pașii mici:
Acțiunile care reușesc să ne aducă mai aproape de Dumnezeu, conform Niculinei Stoican! Interpreta de muzică populară pune preț pe pașii mici: "Adunați iubire!"

Perioada sărbătorilor de iarnă se apropie cu pași repezi, însă pe lângă pregătirile obișnuite, trebuie să ne pregătim și sufletul pentru sărbătoarea Crăciunului.

Niculina Stoican este una dintre cele mai cunoscute și apreciate interprete de muzică populară, de la noi din țară. Aceasta se bucură de succes pe plan profesional, dar și pe plan personal, având un soț și un fiu de care este tare mândră. Cu toate acestea, recent a transmis un mesaj special, plin de căldură și intenții bune, pe rețelele de socializare, acolo unde a făcut referire, în special, la această perioadă în care ne aflăm.

Acțiunile care reușesc să ne aducă mai aproape de Dumnezeu, conform Niculinei Stoican

Citește și: Ce cadou a primit Niculina Stoican de Sfântul Nicolae. Artista este extrem de recunoscătoare: “Cel mai frumos dar!”

interpreta de muzica populara
Interpreta de muzică populară pune preț pe pașii mici[Sursa foto: Facebook]

Citește și: Niculina Stoican, despre lecțiile pe care le-a învățat din toate greutățile vieții. Cu lacrimi în ochi, dar cu zâmbetul pe buze, artista a povestit totul: “Eu mă bucur că am rămas un om bun.”

În cursul zilei de ieri, aceasta a postat o fotografie pe contul său de Facebook, acolo unde a adăugat și un mesaj legat de cât de important este să ținem cont de unele lucruri, care ne aduc mai aproape de Dumnezeu. Astfel, Niculina Stoican a ținut să precizeze faptul că fiecare persoană în parte are unele greutăți despre care nu obișnuiește să le arate, însă cu toate acestea, este foarte important să o ascultăm, să o iertăm, să o iubim, să îi vorbim frumos, să îi dăm răbdare și liniște, numai

dacă totul este făcut cu inima deschisă, abia atunci fiind și momentul în care reușim ne simțim mai aproape de Dumnezeu.

"Fiecare om poartă răni pe care nu le vedem, lupte pe care nu ni le spune și poveri pe care nu le mărturisește.

Să ascultăm înainte de a judeca, să iertăm înainte de a fi rugați, să dăm înainte de a ni se cere.

Așa ne asemănăm cu Hristos, Care nu a așteptat ca omul să devină bun ca să-l iubească. Iubirea adevărată nu este răsplată, ci dar.

Și dacă nu poți iubi mult, iubește puțin. Dacă nu poți ierta repede, iartă încet. Dacă nu poți vorbi frumos întotdeauna, taci când simți că ai face rău. Dumnezeu primește și pașii mici, dacă sunt făcuți cu inimă curată.

Aproapele e puntea pe care trecem spre Dumnezeu. Să pășim pe ea cu o inimă smerită, cu răbdare și cu pace.”

Adunați IUBIRE! Curând SE NAȘTE ISUS!", a fost mesajul transmis de Niculina Stoican, la fotografia postată pe contul său de Facebook.

dumnezeu
Interpreta de muzică populară pune preț pe pașii mici[Sursa foto: Facebook]



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Niculina Stoican, despre lecțiile pe care le-a învățat din toate greutățile vieții. Cu lacrimi în ochi, dar cu zâmbetul pe buze, artista a povestit totul: “Eu mă bucur că am rămas un om bun.”

Mirabela Grădinaru, apariție sobră în prima zi de școală. Ea și Nicușor Dan i-au fost alături fiicei lor, Aheea

Geta Sterp, însărcinată pentru a doua oară! Sora lui Culiță va avea o fetiță

Există pierderi după care viața NU mai este niciodată la fel. Pentru Roxana Ciuhulescu, un astfel de moment A VENIT ODATĂ cu moartea mamei sale. În sufletul ei începe acum CEA MAI GREA LUPTĂ, aceea de a merge mai departe: "O parte din sufletul meu..."

Imaginile durerii de la înmormântarea celebrului actor turc Serhat Kılıç. Tatăl acestuia a cedat de tristețe când și-a condus fiul pe ultimul drum

Horoscop pentru ziua de joi, 10 septembrie 2026: Semnul zodiacal care își rupe din timpul liber pentru a ajuta un prieten care trece printr-o perioadă dificilă

VIDEO Cresc prețurile la alimente și energie. Presiune tot mai mare pe bugetele românilor


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro