A vrut să aibă cea mai frumoasă dantură, dar a fost nevoită să treacă prin 5 operații pentru a repara întreaga situație! Raluca Podea, mai sinceră ca niciodată despre acest subiect sensibil

A vrut să aibă cea mai frumoasă dantură, dar a fost nevoită să treacă prin 5 operații pentru a repara întreaga situație! Raluca Podea, mai sinceră ca niciodată despre acest subiect sensibil
A vrut să aibă cea mai frumoasă dantură, dar a fost nevoită să treacă prin 5 operații pentru a repara întreaga situație! Raluca Podea, mai sinceră ca niciodată despre acest subiect sensibil

Timp de 6 ani de zile, vedeta a fost nevoită să treacă prin momente extrem de grele, încercări nenumărate, vizite la medici și nu numai.

Raluca Podea este una dintre cele mai controversate prezențe, din showbizul românesc. Acesta a reușit să se facă remarcată și cunoscută publicului larg, odată cu aparițiilor sale publice și cu relațiile în care a fost implicată. Cu toate acestea, a vorbit recent despre problema cu care s-a confruntat timp de mai bine de 5 ani de zile și care a făcut-o să treacă prin mai multe intervenții.

Raluca Podea, mai sinceră ca niciodată despre cum a fost nevoită să treacă prin 5 operații

Citește și: Brigitte Pastramă a câștigat procesul împotriva Ralucăi Podea! Ce hotărâre s-a luat la decizia definitivă? „Aceasta este încuviințarea executării!”

operatii

Raluca Podea, mai sinceră ca niciodată despre acest subiect sensibil

[Sursa foto: Facebook]

Citește și: Raluca Podea, despre relația cu fiul ei. Cum vede perioada când a devenit o mamă tânără și care este relația lor de acum: “Am crescut cu el, am învățat cu el lucruri care erau

Recent, aceasta a acordat un interviu în care a vorbit despre perioada sensibilă prin care a trecut, din punct de vedere al sănătății. Astfel, Raluca Podea a dezvăluit faptul că, la un moment dat, și-a dorit să aibă și ea o anumită dantură celebră, în ciuda faptului că dinții săi erau sănătoși. Cu toate acestea, lucrurile au luat o întorsătură foarte rea atunci când a vizitat doctorul nepotrivit pentru a-i face intervenția, iar de acolo și până la 5 operații pentru a putea îndrepta greșeala primului medic… a fost doar un pas!

„Sunt bine acum, am trecut prin 6 ani de chin. Mi-am pus dinții definitiv. Eu am avut dinții perfect sănătoși, nu am avut niciodată nici măcar o carie, însă, la un moment dat, am decis să îmi fac Hollywood smile, să îmi pun fațete. Aveam o cunoștință, era medic, mi-a recomandat un alt medic, iar astfel am ajuns la acest individ renumit, care plătește pentru publicitate, și mi-am făcut și eu dinții la el. Nu a fost un sistem de tip barter, doar mi-a făcut un discount de 20%. (…) Mi-a pilit foarte mult din dinții mei, iar la o lună distanță am început să fac infecții la rădăcină. A început gingia să se înroșească, să se albească, și mi-a dat antibiotic timp de doi ani de zile, pentru a se retrage gingia, dar nu s-a retras.

Am decis să consult un alt medic. Acel medic mi-a spus că nu pot sta cu acele fațete în gură, pentru că sunt prost făcute, iar toată mâncarea, chiar dacă eu mă spălam și foloseam dușul bucal, intra acolo. De aceea se forma infecția. Nu mai spun că în față le-am mai schimbat o dată, tot la acel medic, și ajunsesem, de la atâta pilit, să nu mai am deloc dinți, să mai rămână doar puțin din rădăcină. (…)

Citește și: Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie - wowbiz.ro

Citește și: DE CE l-a implicat Vlad Băltățeanu pe unchiul său în cazul Valentinei și ce se ascunde în spatele acestei decizii uluitoare?! MOTIVUL ESTE HALUCINANT: "Are o faptă de..." - radioimpuls.ro

Am consultat 7 medici. Unii dintre ei îmi cereau niște sume colosale ca să mă refacă și nu îmi ofereau garanție. Am găsit, într-un final, un medic căruia îi sunt recunoscătoare. Am făcut 5 operații. Am avut zile când nu mâncam sau beam doar cu paiul. Aveam gutieră din aceea pe care o poartă boxerii. Am trecut prin multe momente grele. Sub gingie formasem pungi de puroi și de sânge. A trebuit să mi se decoperteze gingia de tot, să fie dată la o parte, pentru a putea curăța. În asta au constat operațiile…”, a declarat Raluca Podea, conform cancan.ro.

dantura

Raluca Podea, mai sinceră ca niciodată despre acest subiect sensibil

[Sursa foto: Facebook]



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Raluca Podea, despre relația cu fiul ei. Cum vede perioada când a devenit o mamă tânără și care este relația lor de acum: “Am crescut cu el, am învățat cu el lucruri care erau dedicate bărbatului.”

Conflict la Casa Regală a Marii Britanii: Meghan Markle și Prințul William, la cuțite! Ce s-a aflat abia acum

Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie

DE CE l-a implicat Vlad Băltățeanu pe unchiul său în cazul Valentinei și ce se ascunde în spatele acestei decizii uluitoare?! MOTIVUL ESTE HALUCINANT: "Are o faptă de..."

Care a fost cauza decesului fostului parlamentar Timotei Stuparu! Acesta a fost izbit pe trecerea de pietoni de un șofer neatent

Horoscop financiar noiembrie 2026. Zodia care scapă, în sfârșit, de problemele cu banii. Se anunță o lună a câștigurilor neașteptate

VIDEO Horoscopul săptămânii 12-18 octombrie. Se anunță o perioadă tensionată


Video

Clipul zilei pe kfetele.ro