„A avut o copilărie grea și a crescut la casa de copii. M-a îndemnat să iau decizii mai toxice. A făcut foarte multe sacrificii pentru noi.” Mădălin Ionescu și-a deschis sufletul în mediul online

„A avut o copilărie grea și a crescut la casa de copii. M-a îndemnat să iau decizii mai toxice. A făcut foarte multe sacrificii pentru noi.” Mădălin Ionescu și-a deschis sufletul în mediul online
„A avut o copilărie grea și a crescut la casa de copii. M-a îndemnat să iau decizii mai toxice. A făcut foarte multe sacrificii pentru noi.” Mădălin Ionescu și-a deschis sufletul în mediul online

Mădălin Ionescu a vorbit pentru prima dată despre povestea sa de viață, pe care nimeni nu o știa.

Mădălin Ionescu este o persoană foarte cunoscută în spațiul public, care de-a lungul timpului a rămas în lumina reflectoarelor, având o carieră impresionantă în televiziune. Ulterior, acesta s-a făcut remarcat prin felul său de a fi, devenind foarte activ pe rețelele de socializare, acolo unde păstrează legătura cu urmăritorii săi din mediul online.

Cu toate acestea, deși este foarte deschis în spațiul public, jurnalistul, în vârstă de 52 de ani, a preferat până acum să păstreze discreția cu privire la părinții săi și familia sa de dinainte să-și formeze el singur o familie alături de Cristina Șișcanu.

Mădălin Ionescu, detalii emoționante despre povestea de viață a mamei sale

Citește și: „Soția este ocupată cu filmatul. Pe ea nu am văzut-o să facă ceva prin casă!” Cristina Șișcanu a fost judecată dur de către internauți, după ce a postat un clip video

De curând, însă, Mădălin Ionescu a decis să facă public mai multe detalii cu privire la povestea de viață a mamei sale. Soțul Cristinei Șișcanu s-a afișat în mediul online alături de cea care i-a dat viață și le-a povestit urmăritorilor săi despre greutățile prin care a trecut femeia de-a lungul timpului.

Potrivit spuselor sale, mama lui Mădălin Ionescu este una dintre cele mai îndrăgite profesoare din Râmnicu Vâlcea, care, în ciuda copilăriei grele pe care a avut-o, crescând la casa de copii, a reușit să se asigure că familiei sale nu îi lipsește nimic.

Mădălin Ionescu și-a arătat recunoștința față de cea care i-a dat viață și a avut grijă de el până în momentul în care a fost capabil să se descurce singur, oferindu-i ulterior sprijin necondiționat.

Citește și: Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale - wowbiz.ro

Citește și: Valentin, afectat de un TELEFON NEAȘTEPTAT primit de la mama sa. Și-a sunat fiul plângând și i-a spus ce a văzut după AFIRMAȚIILE făcute de Daniela: "Nu își bate nimeni joc de..." - radioimpuls.ro

„Ea e mama! A avut o copilărie grea și a crescut la casa de copii, însă a ajuns unul din cele mai iubite cadre didactice din Râmnicu Vâlcea. Vă spun care a fost cel mai inteligent gest pe care l-a făcut față de mine… Ea este de vină pentru alegerile bune din viața mea, pentru partea spirituală, pentru deciziile profesionale pentru că m-a blindat cu cărți toată copilăria mea. Citeam prea mult, dar aveam timp să ies și cu băieții. A fost o femeie excepțională, cu un bun simț inimaginabil și tocmai această perspectivă a ei corectă asupra vieții m-a însoțit și mi-a dat o timiditate care m-a îndemnat să iau decizii mai toxice. Însă omul învață și din lucrurile astea. Mama m-a învățat să spăl rufe, să calc, să spăl vase și că asta nu este o rușine. Și vreau să spun o calitate a ei excepțională, niciodată nu m-a certat pentru alegerile proaste pe care le-am făcut, niciodată nu mi-a impus, nu s-a împotrivit deciziilor pe care le-am luat, deși știa că nu sunt bune. Ăsta este un lucru pe care-l apreciez. O iubesc foarte tare și a făcut foarte multe sacrificii în viață pentru noi. La 80 de ani e incredibil de verde, vă doresc și vouă”, a spus Mădălin Ionescu, pe pagina sa de Facebook.



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

„Trebuie să treci pe la finu, să te joace puțin!” Armin Nicoară, reacție neașteptată la adresa Georgianei Lobonț! Saxofonistul nu a mai ținut cont de nimeni și i-a transmis artistei un mesaj public

Diana Buzoianu a dezvăluit ce a luat acasă după plecarea de la Ministerul Mediului. „Nu m-am putut despărți de ea”

Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale

Valentin, afectat de un TELEFON NEAȘTEPTAT primit de la mama sa. Și-a sunat fiul plângând și i-a spus ce a văzut după AFIRMAȚIILE făcute de Daniela: "Nu își bate nimeni joc de..."

Halit Özgür Sarı, protagonistul serialului Inimă rebelă, surprins în ipostaze tandre în compania unei colege de platou! Iată cum au fost fotografiați cei doi actori

Horoscop duminică, 1 noiembrie 2026: Zodia care ar putea începe o nouă poveste de dragoste

VIDEO Horoscopul săptămânii 12-18 octombrie. Se anunță o perioadă tensionată


Video

Clipul zilei pe kfetele.ro