Se gândește Alexandru Ciucu la o altă căsătorie? Ce calități ar trebui să îndeplinească viitoarea lui parteneră de viață: „Să fie o capacitate de a construi împreună - mare lucru este asta.”

Alexandru Ciucu
Alexandru Ciucu

Alexandru Ciucu și Alina Sorescu au divorțat, iar acesta a vorbit dacă se mai gândește la o nouă căsătorie.

Alexandru Ciucu și Alina Sorescu au ajuns oficial la separare, în acest an, iar anunțul a fost postat chiar de către artistă, pe rețelele de socializare. Ulterior, aceasta a făcut numeroase declarații în cadrul emisiunilor și podcasturilor în care a fost invitată, iar de asemenea, și Alexandru Ciucu a vorbit despre căsnicie. De altfel, au ieșit mai multe detalii la iveală până acum, cu privire la ce s-ar fi întâmplat între cei doi și cum erau lucrurile în casă, până să ajungă la divorț, iar fiecare a ținut să vină cu partea sa de adevăr. În cele din urmă, lucrurile se pare că s-au mai liniștit pentru amândoi, încercând să-și găsească liniștea departe unul de celălalt, dar împreună doar atunci când trebuie pentru fetițele lor.

Se mai gândește Alexandru Ciucu la căsătorie?

Citește și: Gestul făcut de Alexandru Ciucu în mediul online, față de fosta soție, Alina Sorescu, a fost imediat observat de fani! Să fie oare un pas spre armonie?

Alexandru Ciucu

Alexandru Ciucu

[Sursa foto: Facebook]

Citește și: Ce îi răspunde Alina Sorescu fostului soț, Alexandru Ciucu, după declarațiile făcute cu privire la căsnicie și frigiderele din casă: „Încearcă să ducă vina întotdeauna spre alt

Invitat în cadrul unei emisiuni TV, Alexandru Ciucu a fost întrebat dacă se mai gândește la o nouă căsătorie, cum vede viața amoroasă, dar și ce aspecte sunt cele mai importante pentru el în aceste momente. „Pentru copii, părinții sunt cei mai importanți. Își ia fiecare câte o cameră, nu e vorba de bani, fac eu cinste. Iar copiii stau separat, o noapte cu mama, una cu tata. Eu nu vorbesc de o vacanță de 2 săptămâni, vorbesc de un weekend. Copiii trec informațiile prin propriile lor experiențe. Mi se pare că în momentul în care ai copii și ai divorțat, cred că trebuie să întâlnești persoana care acceptă asta în viața ta. Dacă persoana nu acceptă copiii pe care îi ai… trebuie să înțeleagă că faci asta pentru copii (n.r. – vacanță cu fostul/fosta partener/ă.) Nu mă mai văd căsătorit. Nu văd de ce, dacă mă întrebi acum.”, a mărturisit Alexandru Ciucu, în cadrul emisiunii în care a fost invitat.

Ce caută Alexandru Ciucu la o posibilă parteneră?

Alexandru Ciucu

Alexandru Ciucu

[Sursa foto: Facebook]

Citește și: Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale - wowbiz.ro

Citește și: Valentin, afectat de un TELEFON NEAȘTEPTAT primit de la mama sa. Și-a sunat fiul plângând și i-a spus ce a văzut după AFIRMAȚIILE făcute de Daniela: "Nu își bate nimeni joc de..." - radioimpuls.ro

De asemenea, fostul soț al Alinei Sorescu a fost întrebat și ce anume caută la o eventuală parteneră de viață, pe primele locuri fiind feminitatea, inteligența și înțelegerea. „Feminitate: Trebuie să fie feminină, să simți că e femeie și nu atentează la locul de bărbat. Adică nu se duce să schimbe siguranța singură. Să-mi spună: Schimbă, te rog, siguranța asta. Inteligență: Trebuie să fie inteligentă. Te prinzi așa din câteva vorbe, trebuie să stai ceva timp să îți dai seama. Înțelegere: Adică să fie înțelegătoare, tolerantă, peaceful, să nu ajungem să ne certăm. Dacă sunt amândoi înțelegători… să fie pe pace. Dacă nu ne înțelegem, facem o mică pauză și reluăm discuția mai târziu. Am observat o chestie: seara oamenii se ceartă cel mai rău. Pentru că sunt obosiți… și dacă zice unul o singură chestie, tu o faci mare. Creierul, de fapt, o face mare. Seara fără certuri. Adică același subiect, dacă îl reiei dimineața, o să vezi că o să fie altfel. Să fie o capacitate de a construi împreună – mare lucru este asta. Să ai activități împreună, să construiți împreună, să ai activități împreună de care să te bucuri.”, a mai spus Alexandru Ciucu, în aceeași emisiune.



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Ce îi răspunde Alina Sorescu fostului soț, Alexandru Ciucu, după declarațiile făcute cu privire la căsnicie și frigiderele din casă: „Încearcă să ducă vina întotdeauna spre altcineva.”

Diana Buzoianu a dezvăluit ce a luat acasă după plecarea de la Ministerul Mediului. „Nu m-am putut despărți de ea”

Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale

Valentin, afectat de un TELEFON NEAȘTEPTAT primit de la mama sa. Și-a sunat fiul plângând și i-a spus ce a văzut după AFIRMAȚIILE făcute de Daniela: "Nu își bate nimeni joc de..."

Halit Özgür Sarı, protagonistul serialului Inimă rebelă, surprins în ipostaze tandre în compania unei colege de platou! Iată cum au fost fotografiați cei doi actori

Horoscop duminică, 1 noiembrie 2026: Zodia care ar putea începe o nouă poveste de dragoste

VIDEO Horoscopul săptămânii 12-18 octombrie. Se anunță o perioadă tensionată


Video

Clipul zilei pe kfetele.ro