Cum a intrat Anamaria Prodan, în contact cu cea care avea să îi fie aproape familiei sale, ani la rând, Nuți? "Pentru mine, de când… am deschis ochii așa de m-am făcut eu un pic mai măricică la 6-7 ani, visam doar Bucureștiul!"

Cum a intrat Anamaria Prodan, în contact cu cea care avea să îi fie aproape familiei sale, ani la rând, Nuți?
Cum a intrat Anamaria Prodan, în contact cu cea care avea să îi fie aproape familiei sale, ani la rând, Nuți? "Pentru mine, de când… am deschis ochii așa de m-am făcut eu un pic mai măricică la 6-7 ani, visam doar Bucureștiul!"

Cunoscuta vedetă a realizat la un moment dat că are nevoie de sprijin din partea altei persoane, găsind-o astfel pe Nuți.

Cunoscuta impresară de fotbal, de la noi din țară, Anamaria Prodan, a fost și este mereu ca o carte deschisă, atunci când vine vorba despre viața sa profesională, dar și despre cea personală. Astfel, recent a ales să le facă o surpriză persoanelor care îi urmăresc podcast-ul Eu sunt ANAMARIA PRODAN, acolo unde a avut-o ca invitată pe una dintre femeile care i-a devenit sprijin real mulți ani de zile, și anume, Nuți.

Cum a intrat Anamaria Prodan, în contact cu cea care avea să îi fie aproape familiei sale, ani la rând, Nuți

Citește și: Cum vede Anamaria Prodan, viitorul personal și profesional al fostului partener, Laurențiu Reghecampf? „Să nu mai ai nimic și să ți se pună sechestru și pe părțile pe care le ai alături de mine?

nuti

Cum a intrat Anamaria Prodan, în contact cu cea care avea să îi fie aproape familiei sale, ani la rând, Nuți?

[Sursa foto: Instagram]

Citește și: Ce s-a întâmplat cu bunurile pe care Anamaria Prodan le are împreună cu Laurențiu Reghecampf. “Am fost milionară de când am deschis ochii. Eu am fost bărbatul în re

Nuți: Aproape 24 aveam eu când am venit la tine, fără câteva luni. Întâmplarea a fost cu un prieten comun de al meu și de al tău, să-mi zică că tu ai nevoie de cineva 3 zile să te ajute cu fetele.

Anamaria Prodan: Zi de unde vii tu, în primul rând.

Nuți: Eu vin din Cătina, o comună renumită, județul Buzău. Buzoiancă, nu moldoveancă, sunt în partea de munte, că mulți îmi spun că sunt moldoveancă, dar sunt aproape de Prahova și sunt munteancă.

Acest prieten comun mi-a zis că ai nevoie de cineva 3 zile, să vin la București. Pentru mine, de când… am deschis ochii așa de m-am făcut eu un pic mai măricică la 6-7 ani, visam doar Bucureștiul. Pentru mine nu exista alt oraș în țara asta. Mă uitam la televizor și eu acolo visam să ajung.

Anamaria Prodan: Asta apropo de ce manifestăm, dragilor, de mică, deci de când era copilă și-a dorit să ajungă la București, iar eu aveam nevoie atunci 3 zile…

Nuți: Sărbătorile de 1 mai.

Anamaria Prodan: Erau sărbătorile de 1 mai, trebuia să filmez (…), aveam un calup de 3 zile de filmări, se născuse Sara, fetița mea a doua…

Nuți: 7 luni avea.

Citește și: Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale - wowbiz.ro

Citește și: ANUNȚUL MOMENTULUI în Casa Iubirii! Anca nu s-a mai ferit și face o DEZVĂLUIRE NEAȘTEPTATĂ despre Valentin. Ce a recunoscut public și cum o să reacționeze Daniela: "Noi..." - radioimpuls.ro

Anamaria Prodan: Avea 7 luni și nu aveam cu cine s-o las. De ce? Copiii mei erau în permanență cu mine și cu soacra mea, mama lui Tibi, numai că și ea muncea.

Nuți: Da și atunci chiar avea puțină treabă și tu trebuia să mergi să filmezi și Roti mi-a pus întrebarea: „Vrei să mergi?”, și am zis: „Da, ok!”. Pe tine nu te știam… foarte puțin, în schimb pe mama ta… am crescut cu ea. Pick-up, plăcile, în fiecare duminică asta se întâmpla la țară pe vremuri, puneai pick-up-ul și ascultam toată ziua.

Anamaria Prodan: Cânta Ionela Prodan.

Nuți: Exact “Din bucata mea de pâine”, în primul rând asta e melodia consacrată.

prodan

Cum a intrat Anamaria Prodan, în contact cu cea care avea să îi fie aproape familiei sale, ani la rând, Nuți?

[Sursa foto: Instagram]



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Ce sfat le dă Anamaria Prodan femeilor care sunt casnice: “Eu n-am avut ce să fac, că nu m-a lăsat soțul!”

Cine este femeia alături de care Daniel Băluță a apărut la evenimentul din Timișoara. Ce profesie are presupusa iubită, cu peste 20 de ani mai tânără

Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale

ANUNȚUL MOMENTULUI în Casa Iubirii! Anca nu s-a mai ferit și face o DEZVĂLUIRE NEAȘTEPTATĂ despre Valentin. Ce a recunoscut public și cum o să reacționeze Daniela: "Noi..."

Ebru Özkan Saban, actriţa care joacă rolul Ipek Tekin în serialul „Pe mâini bune”, destin ca în filme! De la vânzarea biletelor de autobuz la celebritate

Horoscop zilnic sâmbătă, 7 noiembrie 2026. O zodie pleacă la drum, dar ajunge într-un loc cu totul diferit de cel planificat

VIDEO Horoscopul săptămânii 12-18 octombrie. Se anunță o perioadă tensionată


Video

Clipul zilei pe kfetele.ro