"Lui Cristi îi plac copiii, și-ar mai dori" Valentina Pelinel, declaraţii emoţionante despre viaţa de familie

"Lui Cristi îi plac copiii, și-ar mai dori" Valentina Pelinel, declaraţii emoţionante despre viaţa de familie

Valentina Pelinel şi Cristi Borcea au trei copii, dar se pare că nu vor să se oprească aici.

Valentina Pelinel şi Cristi Borcea au un mariaj fericit şi trei copii minunaţi, două fete şi un băiat. Ei bine, omul de afaceri nu vrea să se oprească aici, deşi are nouă moştenitori. Frumoasa lui soţie spune că acesta îşi doreşte să devină, din nou, tătic.

Citeste si: Valentina Pelinel, declarații despre al patrulea copil cu Cristi Borcea! „Mulțumim lui Dumnezeu”

Valentina Pelinel, declaraţii emoţionante despre copiii ei: „După ce s-a născut Milan parcă am simțit că nu e momentul să mă opresc” 

„Sincer, mi-am dorit să am copii de la un punct în viața mea, dar când ești foarte tânăr nu te gândești la asta. Nu m-am gândit, nu am fost genul care să zic că o să fac copii la vârsta de…și o să fie atâția sau au o să fie băieți sau fete. Nu m-am gândit niciodată! Dar atunci când am simțit că vreau să am copii, am simțit cu tot sufletul. După ce s-a născut Milan parcă am simțit că nu e momentul să mă opresc. Mi-am dorit mai mult de atât. Am descoperit sentimentul maternității. Mi-am dorit să aibă frați și uite că are două surori! Lui Cristi îi plac copiii, și-ar mai dori, nu-i nici o problemă, dar, sincer, suntem bine, pentru că nouă copii necesită multă atenție, e multă responsabilitate.”, a declarat Valentina pentru click.ro

Citeste si: Cristi Borcea a recunoscut că a început relația cu Valentina Pelinel în timpul căsătoriei cu fosta nevastă: „Tot timpul am fost cu ea!”

Ei bine, după ce a mărturisit că e posibil să devină, din nou, mămică, Valentina a vorbit în continuare despre copiii ei, dezvăluind cine este poznaşul familiei. Sau mai bine zis…poznaşa.

Rania, una dintre fetițe, ar fi câștigat cu succes titlul de „năzdravana” familiei: „Milan e foarte liniștit și cuminte, nu e el cel năzdrăvan! Una dinte fetițe e mai năzdrăvană, Rania! Eu sper să nu avem probleme cu ea, eu iau partea bună a lucrurilor! Sper să fie îndrăzneață și să se descurce în viață.”, a adăugat Valentina Pelinel, pentru sursa amintită.



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Monica Anghel, momente de coșmar înainte de un concert! Artista a ajuns pe mâinile medicilor: „A fost ceva îngrozitor.”

Diana Buzoianu a dezvăluit ce a luat acasă după plecarea de la Ministerul Mediului. „Nu m-am putut despărți de ea”

Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale

Valentin, afectat de un TELEFON NEAȘTEPTAT primit de la mama sa. Și-a sunat fiul plângând și i-a spus ce a văzut după AFIRMAȚIILE făcute de Daniela: "Nu își bate nimeni joc de..."

Halit Özgür Sarı, protagonistul serialului Inimă rebelă, surprins în ipostaze tandre în compania unei colege de platou! Iată cum au fost fotografiați cei doi actori

Horoscop duminică, 1 noiembrie 2026: Zodia care ar putea începe o nouă poveste de dragoste

VIDEO Horoscopul săptămânii 12-18 octombrie. Se anunță o perioadă tensionată


Video

Clipul zilei pe kfetele.ro