Când vine luna decembrie, schimbările devin evidente. Cad primii fulgi, dar ei se risipesc înainte de a se aşterne pe pământ, accentuând inevitabilul. Păstrând încă speranţa, cauţi şi negociezi cu tine însuţi, îmbrăcând însă deja haine groase.
La fel este şi într-o despărţire. Înţelegi că este ireversibilă, dar te agăţi de speranţă, întrebându-te ”dar dacă”. Încerci să te convingi că nu va veni iarna, încercând prin iluzii să cauţi nişte reminiscenţe ale verii.
Însă când îţi îmbraci inima în haine groase, pentru că îi este tot mai frig, înţelegi că ceva nu este în regulă. Îmbraci o a treia bluză, îţi pui fular, acceptând inevitabilul. Acceptarea faptului că nu mai există iubire se soldează cu nuanţe gri pe care le vezi prin geam. Aceasta este prima etapă a trecerii printr-o pierdere (a iubirii, a relaţiei, a muncii etc.) – negarea.
Negarea este înlocuită după asta cu furia. Începi să devii nemulţumit de totul din jur. Frigul ăsta stupid, monotonia asta interminabilă. Lucrurile aruncate prin cameră, lipsa unui zâmbet şi a căldurii. Te înfurie lucrurile care s-au acumulat şi acum au ieşit la suprafaţă. Fiecare manifestare de emoţie devine dureroasă.
citeste continuarea pe pagina urmatoare >>>
