Iată care sunt culorile de care ai nevoie în garderoba ta, în această vară.
Câteva zile ne mai despart până la anotimpul de vară, iar anul 2025 aduce un amestec interesant de nuanțe și culori, în combinație de pasteluri noi cu nuanțe vibrante și metale îndrăznețe. Toate acestea pot adăuga un accent de personalitate garderobei tale, iar atunci când ai evenimente importante sau îți dorești să fii în lumina reflectoarelor, cu siguranță trebuie să optezi și tu pentru astfel de accente. Indiferent care este stilul vestimentar, în această vară pot fi acoperite toate preferințele, de la pastelul moi, la lumini îndrăznețe, așa că acum este momentul să strălucești în adevăratul sens al cuvântului.
Roz pudrat
Citește și: Cum împachetezi corect lucrurile în valiză, pentru a intra cât mai multe
Citește și: Cum să arăți chic în vacanță cu doar câteva piese. Tot ce ai nevoie încape într-un bagaj de mână
Dacă vorbim de eleganță, rafinament, un eveniment de zi, o ședință importantă, o zi de birou sau chiar o petrecere, atunci trebuie să știi că în tendințe în această vară se află rozul pudrat, moale, romantic și elegant fără prea mult efort. Această nuanță nu trebuie să lipsească din garderoba ta, de altfel, este extrem de versatil. Poate fi combinat cu bleu, alb, negru sau gri, ori poți opta pentru un compleu în această culoare.
Galben unt
O altă culoare pe care o poți introduce în garderoba ta este galbenul unt, dintre culorile cheie pentru această vară, fiind discret, o cale de mijloc între o notă îndrăzneață și eleganță, cu foarte multă personalitate. Dacă îți dorești să atragi atenția, această nuanță este perfectă de purtat, mai ales dacă îți dorești să o integrezi într-un costum pe care să-l porți cu ocazia unui eveniment important. La fel de bine, această culoare poate fi purtată și atunci când vorbim de o rochie de evenimente, oferind un strop de strălucire în oricare loc.
Albastru deschis
Pentru zilele casual, în care îți dorești să fii în trend, fără prea mult efort, atunci poți să optezi cu încredere spre albastru deschis, de la blugi, până la cămăși, tricouri, această nuanță fiind în centrul atenției în următoarea perioadă. Cum știm, de altfel, culorile sunt cele care influențează și modul în care ne simțim într-o zi, așa că dacă ai nevoie de o zi liniștită, această nuanță calmă este tot ceea ce ai nevoie.
Verde mentă
Dacă vorbim tot de pastel, atunci verdele mentă este nuanța de care ai nevoie bucurându-te de ea atât la evenimentele de zi, cât și la cele de aseară. Un compleu în verde mentă, alături de alb, negru sau galben pastel este culoarea cu care vei ieși în evidență și îți va oferi toată încrederea de care ai nevoie.
Argintiu metalic
Citește și: Este cod roșu de viscol! Rafale de peste 120 km/h și vizibilitate zero în zonele montane- kanald.ro
Pentru eleganță și evenimente la care nu vrei să treci neobservat, atunci argintiul metalic este pentru tine, în combinație cu gri, așa că optează în partea de jos pentru pantaloni această nuanță sau fustă plisată din piele metalică, iar în partea de sus poți completa cu un tricou gri și un sacou, de asemenea, gri. Pentru evenimentele de seară, rochia argintie este tot ce ai nevoie.
Roșu
Pentru o pată de culoare, atunci roșul rămâne în centrul atenției și în această vară, aducând energie vibrantă de care ai nevoie, atât pe timpul zilei, cât și la evenimentele de seară. De la tricouri, sacouri, pantofi, genți sau rochii fluide, toate te vor ajuta să treci neobservată și îți vor oferi un strop de încredere. Ai grijă să echilibrezi totul cu machiaj subtil, iar pentru ținuta de zi, poți îmbina cu blugi într-o nuanță de albastru deschis.
Portocaliu pastel
Portocaliul pastelat, nuanță strălucitoare și veselă, ce oferă o atmosferă distractivă și energică, fiind perfectă mai ales în momentele în care avem un eveniment de zi sau de seară, participi la un festival, pleci într-o călătorie sau îți dorești să aduci un strop de culoare în peisajele marine din jurul tău. Nu uita nici de accesorii jucăușe, un sacou elegant sau o fustă cu model floral și vei reuși să întorci toate capetele din jurul tău.